1. [DEX '09] DIATOMIT s. n. Rocă sedimentară silicioasă formată mai ales din resturile cochiliilor de diatomee. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatomite.
2. [MDA2] diatomit sn [At: ONCESCU, G. 91 / V: ~ă sf / P: di-a~ / Pl: ~e / E: fr diatomite] Rocă sedimentară silicioasă formată în cea mai mare parte din resturile cochiliilor de diatomee (2).
3. [DEX '98] DIATOMIT s. n. Rocă sedimentară silicioasă formată în cea mai mare parte din resturile cochiliilor de diatomee. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatomite.
4. [DN] DIATOMIT s.n. Sediment silicios consolidat, format din depunerea cochiliilor de diatomee; tripoli, kiselgur. [< diatomite].
5. [MDN '00] DIATOMIT s. n. rocă organogenă silicioasă prin sedimentarea cochiliilor de diatomee; tripoli, kiselgur. (< fr. diatomite)
6. [MDA2] diatomită sf vz diatomit
7. [DOOM 3] diatomit (desp. di-a-) s. n.
8. [DOOM 2] diatomit (di-a-) s. n.
9. [Petro-Sedim] diatomit, (engl.= diatomite) rocă silicioasă formată preponderent (peste 50%) din frustule de diatomee cuprinse într-o masă de opal. D. este o rocă ușoară (G =0,4 – 0,9), friabilă și cu porozitate ridicată (90 %); are o culoare albă, albă-gălbui, este frecvent stratificată și asociată cu argile, micrite sau tufuri de vârstă miocenă. În România, se cunoaște la Pătârlagele și la Adamclisi. Sin. kieselgur, tripoli.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL