1. [DLRLC] DIAGONALĂ, diagonale, s. f. 1. (Geom.) Segment de dreaptă care unește două vîrfuri ale unui poligon sau ale unui poliedru care nu sînt legate prin aceeași muchie; (sens curent) orice obiect – grindă, scîndură etc. – așezat de-a curmezișul. Într-un paralelogram, diagonalele se taie în părți egale. ◊ Loc. adv. În diagonală = de-a curmezișul. Afișe albe, tăiate în diagonală de o bandă tricoloră, chemau... cetățenii. C. PETRESCU, Î. II 126. ♦ (La unele uniforme militare) Curea purtată de-a curmezișul pieptului. 2. Porțiune de cale ferată care taie oblic mai multe linii paralele dintr-o stație, pentru a permite trecerea trenurilor de pe o linie pe alta. – Pronunțat: di-a-.
2. [DN] DIAGONALĂ s.f. Dreaptă care unește vîrfurile opuse ale unui poligon, ale unui poliedru; (curent) bară, grindă etc. pusă în curmeziș. ♦ (Mil.) Curea purtată de-a curmezișul pieptului. ♦ Linie de cale ferată care întretaie oblic mai multe linii paralele ale unei stații. [< fr. diagonale].
3. [Șăineanu, ed. VI] diagonală f. linie diagonală: a trage o diagonală.
4. [DEX '09] DIAGONAL, -Ă, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreaptă care unește două unghiuri (sau vârfuri) nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite. ◊ Loc. adv. În diagonală = pe direcția unei drepte înclinate față de un punct de referință; de-a curmezișul. ♦ Curea purtată de-a curmezișul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Porțiune de linie de cale ferată sau de tramvai care întretaie oblic mai multe linii paralele dintr-o stație, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bară înclinată, pusă în curmeziș, cu rol de sprijin al unor elemente de construcție. II. Adj. Ca o diagonală (I 1); curmeziș; cruciș. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagonal.
5. [MDA2] diagonal, ~ă [At: DEX / P: di-a~ / Pl: ~i, ~e / E: fr diagonal] 1-2 sf, a (Segment de dreaptă) care unește două unghiuri (sau vârfuri) nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite. 3 sf (Îlav) În ~ă În direcția unei drepte înclinate față de un punct de referință Si: de-a curmezișul. 4 sf Curea purtată în diagonală (3) pe piept la unele uniforme (militare). 5 sf Porțiune de linie de cale ferată sau tramvai care taie oblic mai multe linii paralele, permițând trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 6 sf Bară înclinată cu rol de sprijin al unor elemente de construcție. 7 a Care este în formă de diagonală (1). 8 a Cruciș. 9 sn (Tex) Împletitură de fire care prezintă linii paralele oblice.
6. [CADE] * DIAGONAL I. adj. 📐 Care unește două vîrfuri nealăturate ale unui poligon sau unui poliedru: linie ~ă. II. adv. Oblic, ca o linie diagonală. III. DIAGONALĂ (pl. -le) sf. Linie diagonală (🖼 1803): diagonalele unui dreptunghi sînt egale [fr.].
7. [DEX '98] DIAGONAL, -Ă, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreaptă care unește două unghiuri (sau vârfuri) nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite. ◊ Loc. adv. În diagonală = pe direcția unei drepte înclinate față de un punct de referință; de-a curmezișul. ♦ Curea purtată de-a curmezișul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Porțiune de linie de cale ferată sau de tramvai care taie oblic mai multe linii paralele dintr-o stație, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bară înclinată care leagă două noduri ale tălpilor opuse ale unei grinzi cu zăbrele. II. Adj. Care unește vârfurile a două unghiuri nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite; care este în formă de diagonală; curmeziș; cruciș. [Pr.: -di-a-] – Din fr. diagonal.
8. [DLRLC] DIAGONAL, -Ă, diagonali,-e, adj. (Despre linii) Care unește vîrfurile a două unghiuri neconsecutive ale unui poligon sau ale unui poliedru; curmeziș. – Pronunțat: di-a-.
9. [DN] DIAGONAL, -Ă adj. Care unește două vîrfuri opuse ale unui poligon sau ale unui poliedru; curmeziș. // s.n. (Text.) Împletitură de fire care prezintă în țesătură linii paralele oblice. [< fr. diagonal, cf. lat. diagonalis < gr. dia – prin, gonia – unghi].
10. [MDN '00] DIAGONAL, -Ă I. adj. ca o diagonală; oblic. II. s. n. (text) împletitură de fire care prezintă în țesătură linii paralele oblice. II. s. f. 1. segment de dreaptă care unește două vârfuri opuse ale unui poligon sau ale unui poliedru. ♦ în ~ = de-a curmezișul. ◊ (mil.) curea purtată de-a curmezișul pieptului. 2. bară, grindă etc. pusă în curmeziș. 3. linie de cale ferată care întretaie oblic mai multe linii paralele ale unei stații. (< fr. diagonal, lat. diagonalis)
11. [Șăineanu, ed. VI] diagonal a. care merge dela un unghiu la altul opus, într’o figură rectilinie.
12. [Scriban] * diagonál, -ă adj. (fr. diagonal, lat. diagonalis, d. vgr. diagónios, diagonal, d. gonia, unghĭ. V. trigon). Geom. Se zice despre liniile ca, într’un pătrat orĭ dreptunghĭ, pleacă de la un unghĭ la unghiu opus. Adv. În mod diagonal. În diagonal, în mod diagonal. V. curmeziș, veref.
13. [DOOM 3] diagonală (desp. di-a-) s. f., g.-d. art. diagonalei; pl. diagonale
14. [DOOM 2] diagonală (di-a-) s. f., g.-d. art. diagonalei; pl. diagonale
15. [DOOM 3] diagonal (desp. di-a-) adj. m., pl. diagonali; f. diagonală, pl. diagonale
16. [DOOM 2] diagonal (di-a-) adj. m., pl. diagonali; f. diagonală, pl. diagonale
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL