1. [MDA2] diaconi vtr [At: GAVRIL, NIF. 15/14 / V: (îvr) diec~, diic~ / Pzi: ~nesc / E: diacon] 1-2 A (se) face diacon (1).
2. [DEX '09] DIACON, diaconi, s. m. Membru al clerului hirotonit în prima treaptă a ierarhiei bisericești. [Pr.: di-a-] – Din sl. dijakonŭ.
3. [MDA2] diacon sm [At: CORESI, EV. 180 / V: (reg) dea~ / P: di-a~ / Pl: ~i / E: vsl диꙗконъ] 1 Membru al clerului aflat pe prima treaptă a ierarhiei preoțești. 2 Rang ocupat de un diacon (1) în ierarhia preoțească.[1]
4. [MDA2] dieconi v vz diaconi
5. [MDA2] diiconi v vz diaconi
6. [CADE] DIACON sm. ⛪ Rangul cel mai jos în ierarhia preoțească; diaconul nu poate săvîrși cele sfinte, ci numai ajută episcopului și preotului în serviciile divine (🖼 1797) [gr.].
7. [DEX '98] DIACON, diaconi, s. m. Membru al clerului aflat pe prima treaptă a ierarhiei preoțești. [Pr.: di-a-] – Din sl. dijakonŭ.
8. [DLRLC] DIACON, diaconi, s. m. Membru al clerului, din prima treaptă a ierarhiei preoțești. Diaconii au ridicat cădelnițele. GALACTION, O. I 75. Blagoslovea pe diacon la slujbă. CREANGĂ, A. 140. – Pronunțat: di-a-. – Accentuat și: diacon.
9. [Șăineanu, ed. VI] diacon m. întâiul grad de jos în sus în ierarhia bisericească: diaconul e subordonat preotului. [Gr. mod. DIÁKONOS].
10. [Scriban] diácon și -ón m., voc. diacóne și -oáne (ngr. și vgr. diákonos, de unde și lat. diáconus și fr. diacre; vsl. diĭakonŭ). Primu grad preuțesc. – V. diac, ipo- și arhi-diacon, preut.
11. [Scriban] * 2) diaconésc v. tr. Fac diacon. V. intr. Funcționez ca diacon.
12. [DOOM 3] diacon (desp. di-a-) s. m., pl. diaconi
13. [DOOM 2] diacon (di-a-) s. m., pl. diaconi
14. [IVO-III] diacon.
15. [DER] diacon (diaconi), s. m. – Membru al clerului aflat pe prima treaptă a ierarhiei bisericești. Gr. διάϰονος (Murnu), în parte prin intermediul sl. dijakonŭ (Vasmer, Gr., 52). – Der. diaconar, s. n. (înv., liturghier); diaconeasă, (femeie în slujba bisericii); diaconesc, adj. (de diacon); arhidiacon, s. m. (prim diacon).
16. [D.Religios] diacon, diaconi s. m. Membru al clerului ortodox și catolic, atașat direct episcopului, care se află pe prima treaptă a ierarhiei preoțești și care are funcții liturgice mult mai reduse decât în primele secole ale Bis. creștine, rămânând numai în catedralele chiriarhale, la m-ri și la unele bis. din orașe; rolul său principal este rostirea ecteniilor în mijlocul bis. Primul diacon a fost sf. Ștefan, ucis cu pietre. – Din sl. dijakonŭ (< gr. diakonos).
17. [DE] LEON DIACONUL (sec. 10), cronicar bizantin. A participat, alături de împăratul Vasile II, la campania din 986 împotriva bulgarilor. Lucrarea sa „Istoria în 10 cărți” cuprinde perioada anilor 959-976.
18. [DE] PAUL DIACONUL (pe numele adevărat Paolo Varnefrido) (c. 720-c. 799), istoric de origine longobardă. Călugăr benedictin la abația din Monte Cassino. Autorul unei istorii a longobarzilor, cuprinzând perioada dintre anii 568 și 744 și al unei „Istorii a Romei” (continuare a istoriei cu același titlu scrisă de Eutropiu), cuprinzând perioada dintre anii 364 și 553.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL