1. [DEX '09] DEZVINUIRE, dezvinuiri, s. f. (Rar) Dezvinovățire. – V. dezvinui.
2. [MDA2] dezvinuire sf [At: DEX / Pl: ~ri / E: dezvinui] Dezvinovățire.
3. [DLRLC] DEZVINUIRE, dezvinuiri, s. f. Dezvinovățire. Zîna... nu voia să știe nimică de această dezvinuire. SBIERA, P. 36.
4. [DEX '09] DEZVINUI, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Pref. dez- + [în]vinui.
5. [MDA2] dezvinui vtr [At: VLAHUȚĂ, N. 167 / Pzi: ~iesc / E: dez- + (în)vinui] 1-2 (Rar) A (se) dezvinovăți.
6. [CADE] DESVINUI, DEZ- (-uesc) I. vb. tr. A ridica vina, a desvinovăți. II. vb. refl. A se desvinovăți: împărteasa cerca să se desvinuească înaintea împăratului (ISP.) [învinui].
7. [DEX '98] DEZVINUI, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Dez- + [în]vinui.
8. [DLRLC] DEZVINUI, dezvinuiesc, vb. IV. Refl. A se dezvinovăți, a se justifica, a se disculpa. Nu crede că-ți spun asta pentru ca să mă dezvinuiesc de ce-am făcut. VLAHUȚĂ, O. A. 148.
9. [Șăineanu, ed. VI] desvinuì v. a ridica vina cuiva, a-l desvinovăți.
10. [Scriban] dezvinovățésc și (maĭ rar) dezvinuĭésc v. tr. (d. vinovat, vină). Disculp, scuz, justific de o acuzațiune, o vină saŭ greșală. V. refl. Mă disculp, mă scuz, probez nevinovăția: acuzatu s’ a dezvinovățit pe deplin.
11. [DOOM 3] dezvinuire (rar) s. f., g.-d. art. dezvinuirii; pl. dezvinuiri
12. [DOOM 2] dezvinuire (rar) s. f., g.-d. art. dezvinuirii; pl. dezvinuiri
13. [DOOM 3] dezvinui (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiesc, 3 sg. dezvinuiește, imperf. 1 dezvinuiam; conj. prez. 1 sg. să dezvinuiesc, 3 să dezvinuiască
14. [DOOM 2] dezvinui (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiesc, imperf. 3 sg. dezvinuia; conj. prez. 3 să dezvinuiască
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL