1. [DEX '09] DEZVINOVĂȚIRE, dezvinovățiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezvinovăți; cuvinte, argumente, probe prin care cineva (se) dezvinovățește; dezvinuire, disculpare. – V. dezvinovăți.
2. [MDA2] dezvinovățire sf [At: TDRG / Pl: ~ri / E: dezvinovăți] Disculpare.
3. [DEX '98] DEZVINOVĂȚIRE, dezvinovățiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezvinovăți; cuvinte, argumente prin care cineva (se) dezvinovățește; dezvinuire, disculpare. – V. dezvinovăți.
4. [DLRLC] DEZVINOVĂȚIRE, dezvinovățiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezvinovăți; justificare, disculpare. «Voiam să te ajut, tăicuță», a rostit iarăși, în chip de dezvinovățire. PAS, Z. I 201.
5. [DEX '09] DEZVINOVĂȚI, dezvinovățesc, vb. IV. Refl. A-și dovedi sau a căuta să-și dovedească nevinovăția; a se dezvinui, a se disculpa. ♦ Tranz. (Rar) A declara pe cineva nevinovat, a demonstra nevinovăția cuiva. – Pref. dez- + [în]vinovăți.
6. [MDA2] dezvinovăți [At: BIBLIA (1688), ap. DLR ms / Pzi: ~țesc / E: dez- + (în)vinovăți] 1 vr A se disculpa. 2 vt (Rar) A declara pe cineva nevinovat. 3 vt (Rar) A demonstra nevinovăția cuiva.
7. [CADE] DESVINOVĂȚI, DEZ- (-ățesc) vb. tr. A (-și) arăta, a-(și) dovedi nevinovăția: a se ~ înaintea lui nu era cu putință (ISP.) [învinovăți].
8. [DEX '98] DEZVINOVĂȚI, dezvinovățesc, vb. IV. Refl. A-și dovedi sau a căuta să-și dovedească nevinovăția; a se dezvinui, a se disculpa. ♦ Tranz. (Rar) A declara pe cineva nevinovat, a demonstra nevinovăția cuiva. – Dez- + [în]vinovăți.
9. [DLRLC] DEZVINOVĂȚI, dezvinovățesc, vb. IV. Refl. A-și dovedi sau a căuta să-și dovedească nevinovăția; a se dezvinui, a se disculpa, a se justifica. A se dezvinovăți înaintea lui nu era cu putință. ISPIRESCU, L. 353. ◊ Expr. (Neobișnuit) A se dezvinovăți pe altul = a da vina pe altul. Omul cînd greșește Adeseori pe altul se dezvinovățește. DONICI, la TDRG. ♦ Tranz. (Rar) A declara (pe cineva) nevinovat. Jurații luminați l-au dezvinovățit în unanimitate. CAMIL PETRESCU, T. II 595.
10. [Șăineanu, ed. VI] desvinovățì v. a declara nevinovat, a justifica o persoană acuzată.
11. [Scriban] dezvinovățésc și (maĭ rar) dezvinuĭésc v. tr. (d. vinovat, vină). Disculp, scuz, justific de o acuzațiune, o vină saŭ greșală. V. refl. Mă disculp, mă scuz, probez nevinovăția: acuzatu s’ a dezvinovățit pe deplin.
12. [DOOM 3] dezvinovățire s. f., g.-d. art. dezvinovățirii; pl. dezvinovățiri
13. [DOOM 2] dezvinovățire s. f., g.-d. art. dezvinovățirii; pl. dezvinovățiri
14. [DOOM 3] dezvinovăți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinovățesc, 3 sg. dezvinovățește, imperf. 1 dezvinovățeam; conj. prez. 1 sg. să dezvinovățesc, 3 să dezvinovățească
15. [DOOM 2] dezvinovăți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinovățesc, imperf. 3 sg. dezvinovățea; conj. prez. 3 să dezvinovățească
16. [MDO] dezvinovăți
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL