1. [DEX '09] DEZGRĂDIT, -Ă, dezgrădiți, -te, adj. (Rar) 1. (Despre un loc) Cu gardul scos sau stricat. 2. Desfăcut dintr-o împletitură. – V. dezgrădi.
2. [MDA2] dezgrădit, ~ă a [At: (a. 1646), ap. TDRG / Pl: ~iți, ~e / E: dezgrădi] (Rar) 1-2 (D. un loc) Cu gardul scos (sau stricat). 3 Desfăcut dintr-o împletitură.
3. [DLRLC] DEZGRĂDIT, -Ă, dezgrădiți, -te, adj. (Rar) 1. (Despre un loc) Neîngrădit, neîmprejmuit, cu gardul scos sau stricat. Grădina, după ce era mai mică, era și dezgrădită. RETEGANUL, P. IV 69. 2. Desfăcut dintr-o împletitură, neîmpletit. Partea ascuțită a vîrșei are nuielușele dezgrădite, dar legate strîns cu o ață. ȘEZ. IV 115.
4. [DEX '09] DEZGRĂDI, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc, a lăsa (un loc) fără îngrăditură. – Pref. dez- + [în]grădi.
5. [MDA2] dezgrădi vt [At: (a. 1654), ap. TDRG / Pzi: ~desc / E: dez- + (în)grădi] (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc.
6. [CADE] DESGRĂDI, DEZ- (-desc) vb. tr. A desface, a strica gardul: coșarul... tot strîmb i se pare, (și) iar îl dezgrădește (PANN) [îngrădi].
7. [DEX '98] DEZGRĂDI, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc, a lăsa (un loc) fără îngrăditură. – Dez- + [în]grădi.
8. [DLRLC] DEZGRĂDI, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. A scoate împrejmuirea unui loc, a lăsa un loc fără îngrăditură.
9. [Șăineanu, ed. VI] desgrădì v. a strica sau a ridica gardul.
10. [Scriban] dezgrădésc v. tr. (ca și îngrădesc). Stric (scot) îngrăditura.
11. [DOOM 3] dezgrădi (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgrădesc, 3 sg. dezgrădește, imperf. 1 dezgrădeam; conj. prez. 1 sg. să dezgrădesc, 3 să dezgrădească
12. [DOOM 2] dezgrădi (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgrădesc, imperf. 3 sg. dezgrădea; conj. prez. 3 să dezgrădească
13. [IVO-III] desgrădesc, -deam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL