1. [DEX '09] DEZBĂRARE s. f. Acțiunea de a se dezbăra; dezvăț. – V. dezbăra.
2. [MDA2] dezbărare sf [At: POLIZU / E: dezbăra] 1 Determinare (a unei persoane, unui animal etc.) să renunțe la o deprindere (rea) Si: dezvățare. 2 (Pex) Dezobișnuire. 3 (Pex) Pronunțare. 4 Despărțire (a cuiva) de cineva sau de ceva. 5 Îndepărtare (a cuiva). 6 Eliberare (a cuiva).
3. [DLRLC] DEZBĂRARE s. f. Acțiunea de a se dezbăra; dezobișnuire, dezvăț.
4. [DEX '09] DEZBĂRA, dezbar, vb. I. Refl. 1. A renunța la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobișnui de un nărav; a se dezvăța. 2. A reuși să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Prez. ind. și: dezbăr] – Et. nec.
5. [MDA2] dezbăra [At: M. COSTIN, O. 188 / V: (îrg) diz~ / S și: (înv) desb~ / Pzi: dezbar, (reg) dezbăr / E: nct] 1 vt (C.i. oameni, animale etc.) A determina să renunțe la o deprindere (rea) Si: a dezvăța. 2 vt (Pex) A dezobișnui. 3 vt (Pex) A renunța. 4-5 vtr (C.i. oameni) A (se) despărți de cineva sau de ceva. 6-7 vtr (C.i. oameni) A (se) îndepărta. 8-9 vtr (C.i. oameni) A (se) elibera.
6. [MDA2] dizbăra v vz dezbăra
7. [CADE] DESBĂRA, DEZ- (-băr) vb. tr. și refl. 1 A (se) scăpa, a (se) cotorosi: așa s’au desbărat într’acea zi de oarba năvală a Turcilor (M.-COST.); ajută-mi, Doamne, să desbăr lumea de o jivină veninoasă (ALECS.) ¶ 2 A (se) scăpa de un învăț, de un nărav, de o deprindere rea: învățul îl desbară bățul (ZNN.); lasă că desbăr eu pe cuscru de cusurul ăsta (ISP.); incapacitatea omului de a se ~ de un șir întreg de învățături (CAR.).
8. [DEX '98] DEZBĂRA, dezbar, vb. I. Refl. 1. A renunța la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobișnui de un nărav; a se dezvăța. 2. A reuși să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Prez.: ind. și: dezbăr] – Et. nec.
9. [DLRLC] DEZBĂRA, dezbar, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») 1. A părăsi o deprin dere rea, a se lăsa, a se dezobișnui (de un nărav); a se dezvăța. Tatăl tău nu s-a putut dezbăra de patima jocului de cărți. CAMIL PETRESCU, T. I 374. Pronunție guturală și groasă, de care nu ne putem dezbăra. NEGRUZZI, S. I 262. 2. A se desface, a se despărți; p. ext. a se elibera, a scăpa, a se descotorosi (de cineva sau de ceva). Adîncește tema și dezbară-te de credința că poezia se reduce la rimă. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 5/5. Căpitanul nu se mai putea dezbăra de o vedenie hîdă. CAMILAR, N. I 221. Mi-e dragă una și-i a mea: Decît să mă dezbar de ea, Mai bine-aprind tot satul! COȘBUC, P. I 119. – Prez. ind. și: dezbăr, dezberi (M. I. CARAGIALE, C. 13, ODOBESCU, S. III 45).
10. [Șăineanu, ed. VI] desbărà v. 1. a desface, a desvăța: năravul anevoie îl desbări PANN; 2. a (se) scăpa de cineva sau de ceva: să desbăr lumea de o jivină veninoasă AL. [Formă contrasă din desbăierà, cu sensul generalizat (cf. desbârna)].
11. [Scriban] dezbár și -băr, a -bărá v. tr. (poate din a *dezbăĭera, a scoate din băĭerĭ. Cp. și cu vgr. báros, greutate, și cu it. sbarazzare, fr. débarrasser, a cotorosi [REW 963]. Ce conj. ca scap saŭ ca supăr). Dezvăț de un obiceĭ, de o prietenie rea: l-am dezbărat de fumat, de omu cela. V. refl. Mă las de: s’a dezbărat de tutun. Mă cotorosesc, scap de: Leșiĭ s’aŭ dezbărat năvala Turcilor (Cost. 1, 279).
12. [DOOM 3] dezbărare s. f., g.-d. art. dezbărării
13. [DOOM 2] dezbărare s. f., g.-d. art. dezbărării
14. [DOOM 3] !dezbăra (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezbar, 2 sg. dezbari, 3 dezbară; conj. prez. 1 sg. să dezbar, 3 să dezbare; imper. 2 sg. afirm. dezbară
15. [DOOM 2] dezbăra (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezbar/dezbăr, 3 dezbară; conj. prez. 3 să dezbare
16. [MDO] dezbăra
17. [IVO-III] desbăr, -beri 2, -bere 3 conj.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL