1. [DEX '09] DEZARTICULAT, -Ă, dezarticulați, -te, adj. 1. (Despre oase) Ieșit, sărit din articulații; dislocat. 2. Fig. Incapabil de mișcări coordonate; (despre mișcări) care arată, trădează lipsă de coordonare; dezordonat. 3. (Despre membre sau părți ale lor) Amputat la nivelul unei articulații. 4. (Rar; despre cuvinte și despre sunetele vorbirii) Rău articulat, pronunțat neclar. – V. dezarticula.
2. [MDA2] dezarticulat4, ~ă a [At: RESMERIȚĂ, D. / S și: (înv) desa~ / Pl: ~ați, ~e / E: dezarticula2] 1 (D. sunete vocale) Emis fără participarea organelor vorbirii. 2 (Pex) Pronunțat neclar Si: bolborosit, îngăimat. 3 Nearticulat. 4 (Spc) Lipsit de claritate, unitate, armonie etc. 5 (Rar; grm) Nearticulat.
3. [MDA2] dezarticulat1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) ~uri / E: dezarticula1] (Rar) 1-2 Dezarticulare1 (1-2). 3 Anulare.
4. [MDA2] dezarticulat2 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) ~uri / E: dezarticula2] (Rar) 1-2 Dezarticulare2 (1-2).
5. [MDA2] dezarticulat3, ~ă a [At: RESMERIȚĂ, D. / S și: (înv) desa~ / Pl: ~ați, ~e / E: dezarticula1] 1 (D. membre sau părți ale lor) Care a suferit operația de amputare la nivelul unei articulații. 2 (D. oase) Care a ieșit din articulații Si: dislocat. 3 (Fig; d. oameni și manifestările lor) Care este lipsit de coordonare, neavând precizie sau elasticitate în mișcări Si: dezechilibrat, rigid.
6. [DLRLC] DEZARTICULAT, -Ă, dezarticulați, -te, adj. 1. (Despre membre) Scos din articulație; (despre oase) ieșit din încheieturi, dislocat. 2. Fig. Incapabil de mișcări coordonate; dezechilibrat; țeapăn. Mioara... cade încet în fotoliu, ca o păpușă dezarticulată. CAMIL PETRESCU, T. II 34. Prostit, dezarticulat, risipit cu desăvîrșire sufletește, Gore se prăbușise lîngă mașină. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 39. 3. (Rar, despre cuvinte și despre sunetele vorbirii) Rău articulat, neclar pronunțat. Îmi pluteau vorbele nesigure, dezarticulate. CAMIL PETRESCU, U. N. 12.
7. [DN] DEZARTICULAT, -Ă adj. 1. Scos din încheietură; ieșit din încheietură. 2. (Fig.) Cu mișcări necoordonate. ♦ Țeapăn. 3. (Lingv.; despre sunete, cuvinte) Prost articulat, neclar, rău pronunțat. [< dezarticula].
8. [MDN '00] DEZARTICULAT, -Ă adj. 1. (despre membre, oase) scos din articulație. 2. (fig.) cu mișcări necoordonate; dezechilibrat. 3. (despre sunete, cuvinte) rău articulat, neclar. (< dezarticula)
9. [DEX '09] DEZARTICULA, dezarticulez, vb. I. 1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații. 2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca. 3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. – Din fr. désarticuler.
10. [MDA2] dezarticula2 vt [At: RESMERIȚĂ, D. / S și: (înv) desa~ / Pzi: ~lez / E: dez- + articula] 1 (Rar; c.i. cuvinte, silabe și alte sunete ale vorbirii) A separa. 2 (Rar) A suprima articolul de la cuvinte articulate.
11. [MDA2] dezarticula1 [At: LM / S și: (înv) desa~ / E: fr désarticuler] 1 vt (Med; c.i. membre sau părți ale lor) A amputa la nivelul unei articulații. 2 vr (D. oase) A ieși din articulație Si: a se disloca. 3 vr (D. un organism, un tot organic etc.) A-și pierde unitatea, coeziunea Si: a (se) dezmembra, a (se) dezagrega. 4 vt A anula.
12. [CADE] * DESARTICULA, * DEZ- (-lez) vb. tr. 1 A scoate oasele din închieturile lor ¶ 2 🫀 A tăia încheieturile oaselor unui schelet, spre a le separa [fr.].
13. [DLRLC] DEZARTICULA, dezarticulez, vb. I. Tranz. A scoate (un membru) din articulație (printr-o operație chirurgicală). ♦ Refl. (Despre oase) A ieși din încheieturi, a se disloca; fig. (despre un organism, un tot organic) a-și pierde coeziunea, a se dezagrega.
14. [DN] DEZARTICULA vb. I. tr. A scoate un membru din încheietură, din articulație. ♦ refl. (Despre oase) A ieși din articulații; (fig.) a se sfărîma, a se spulbera, a se dezagrega. [Cf. fr. désarticuler].
15. [MDN '00] DEZARTICULA vb. I. tr. 1. (med.; despre membre) a face să iasă din articulație. 2. (chir.) a amputa la nivelul unei articulații. II. refl. 1. (despre oase) a ieși din încheieturi. 2. a-și pierde coeziunea, a se dezmembra. (< fr. désarticuler)
16. [Șăineanu, ed. VI] dezarticulà v. 1. a face o amputare în articulațiuni: a dezarticula un umăr; 2. Anat. a separa oasele unui schelet.
17. [Scriban] * dezarticuléz v. tr. (fr. désarticuler). Scot din articulațiune, desfac un schelet, o mașină. Fac o amputare la articulațiunĭ.
18. [DOOM 3] dezarticula (a ~) (desp. de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 1 sg. dezarticulez, 3 dezarticulează; conj. prez. 1 sg. să dezarticulez, 3 să dezarticuleze
19. [DOOM 2] !dezarticula (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarticulează
20. [MDO] dezarticula
21. [DTL] DEZARTICULAT, -Ă adj. (< dezarticula, cf. fr. désarticuler): în sintagmele cuvânt dezarticulat și sunet dezarticulat (v.).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL