1. [MDA2] deszis, ~ă a vz dezis
2. [DLRLC] DESZIS, -Ă adj. v. dezis.
3. [DEX '09] DESZICE vb. III v. dezice.
4. [DEX '09] DEZICE, dezic, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszice vb. III] – Din fr. dédire (după zice).
5. [MDA2] deszice v vz dezice
6. [MDA2] dezice2 vr [At: COD. VOR 2/18 / V: desz~ / Pzi: dezic / E: de- + zice] (Îvr) A se despărți (de cineva), luându-și rămas-bun.
7. [MDA2] dezice1 [At: LM / V: (înv) dezz~ / Pzi: dezic / E: dez- + zice (după fr dédire)] 1-2 vtr A (se) retrage cele spuse sau susținute înainte (recunoscându-și greșeala) Si: a se contrazice, a retracta. 3-4 vtrp A (se) recunoaște ca neadevărat (ceea ce a susținut înainte) Si: a (se) nega, a (se) infirma, a (se) tăgădui. 5-6 vtr A (se) dezminți. 7 vr (În forma negativă) A nu se abate de la atitudinea sau conduita cunoscută. 8 vt A arăta că este altfel decât se pare, că nu se potrivește, că este în dezacord cu... 9 vr A se desolidariza.
8. [MDA2] dezis, ~ă a [At: LM / V: (înv) deszis / Pl: ~iși, ~e / E: dezice1] (Înv) Dezmințit.
9. [CADE] DESZICE (-zic) I. vb. tr. A tăgădui ceea ce a zis, a spune ceva împotrivă: ceea ce zicea Dinu, nimeni nu putea să deszică (ISP.). II. vb. refl. A-și întoarce vorba, a-și lua vorba înapoi; a se desminți: zisa împăratului nu se putea deszice (ISP.); nu m-am deszis niciodată [des- + zice].
10. [DLRLC] DEZICE, dezic, vb. III. Tranz. (Și în forma deszice) A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație). Ce-un secol ne zice, ceilalți o deszic. Decît un vis sarbăd, mai bine nimic. EMINESCU, O. I 40. ◊ Refl. pas. Așa zise împăratul și așa trebuia să se facă. Că hîr, că mîr, pace; zisa împăratului nu se putea deszice. ISPIRESCU, L. 376. ♦ A retracta. Poporul ce fusese idolul meu pieri... Dau mîna cu boierii, mă fac boier fierbinte Și una cîte una dezic ce-am zis nainte. BOLINTINEANU, O. 164. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvîntul; a se lepăda de... – Variantă: deszice vb. III.
11. [DLRLC] DEZIS, -Ă, deziși, -se, adj. (Și în forma deszis) (Despre un lucru spus sau susținut) Contrazis; retractat, tăgăduit, contestat. ◊ (Substantivat; neobișnuit) Și ce hotărîre să deie înțelepciunea mea, zise Ghica, cînd din toate zisele și deszisele lor n-am înțeles nimic? NEGRUZZI, S. I 305. – Variantă: deszis, -ă adj.
12. [DN] DESZICE vb. III. v. dezice.
13. [DN] DEZICE vb. III. tr. A nega, a retrage, a retracta (ceva). ♦ refl. A-și retrage cuvîntul, a se dezminți. [P.i. dezic, var. deszice vb. III. / < de- + zice, cf. fr. dédire].
14. [MDN '00] DEZICE vb. I. tr. a nega, a retracta (ceva). II. refl. a-și retrage cuvântul, a dezminți. (după fr. dédire)
15. [Șăineanu, ed. VI] deszice v. a se lepăda de cele zise, a-și lua vorba înapoi: ce un secol ne zice, ceilalți o deszic EM.
16. [Scriban] deszíc V. dezzic.
17. [Scriban] * dezíc V. dezzic.
18. [Scriban] *dezzíc și dezíc, -zís a -zíce v. tr. (des-, dez-, și zic, după fr. dédire). Contrazic, reprob, dezaprob. – Ca cuv. vechĭ (în Ps. Șch.) mă dezdzic, îmĭ ĭaŭ adiĭo.
19. [DOOM 3] !dezice (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezic, 3 sg. se dezice, perf. s. 1 sg. mă dezisei, 1 pl. ne deziserăm, m.m.c.p. 1 pl. ne deziseserăm; conj. prez. 1 sg. să mă dezic, 3 să se dezică; imper. 2 sg. afirm. dezi-te; neg. nu te dezice, ger. dezicându-mă; part. dezis
20. [DOOM 2] dezice (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezic, 1 pl. dezicem, 2 pl. deziceți; imper. 2 sg. dezi, neg. nu dezice
21. [MDO] dezice
22. [IVO-III] deszic.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL