1. [MDA2] desprețuit2, ~ă a vz disprețuit2
2. [MDA2] desprețuit1 sn vz disprețuit1
3. [DLRLC] DESPREȚUIT, -Ă adj. v. disprețuit.
4. [DEX '09] DESPREȚUI vb. IV v. disprețui.
5. [DEX '09] DISPREȚUI, disprețuiesc, vb. IV. Tranz. A avea sau a manifesta dispreț față de cineva sau de ceva; a trata cu dispreț pe cineva sau ceva, a nu lua în seamă. [Var.: (înv.) desprețui vb. IV] – Dispreț + suf. -ui.
6. [DEX '09] DISPREȚUIT, -Ă, disprețuiți, -te, adj. Care este tratat cu dispreț; desconsiderat. – V. disprețui.
7. [MDA2] despreciui v vz disprețui
8. [MDA2] despreciuit2, ~ă a vz disprețuit2
9. [MDA2] despreciuit1 sn vz disprețuit1
10. [MDA2] desprețui v vz disprețui
11. [MDA2] disprețui [At: ANTIM, D. 408 / V: (îvr) despreciui, (înv) des~ / Pzi: ~esc / E: dispreț + -ui] 1-2 vt A avea dispreț (1-2) față de cineva sau ceva. 3-4 vt A trata cu dispreț (1-2) pe cineva sau ceva. 5 vt A nu lua în seamă Si: a nesocoti. 6 vt (Înv) A ocărî. 7 vt (Îvr) A se deprecia. 8 vrr (D. oameni) A nu se suporta.
12. [MDA2] disprețuit2, ~ă a [At: PLR (1848) I, 121 / V: (înv) des~ / Pl: ~iți, ~e / E: disprețui] 1-2 (D. oameni) Care este privit cu dispreț (1-2). 3-4 (D. oameni) Care este tratat cu dispreț (1-2). 5 Neluat în seamă. 6 (Înv) Ocărât. 7 (Îvr) Depreciat.
13. [MDA2] disprețuit1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: disprețui] 1-7 Disprețuire (1-7). 8 (Îe) A nu fi de ~ A trebui să fie luat în considerare, având oarecare importanță, valoare, preț etc.
14. [CADE] * DISPREȚUI, ‼ DESPREȚUI (-uesc) I. vb. tr. 1 A avea dispreț pentru cineva ¶ 2 A nesocoti, a nu lua în seamă, a nu da nici o atenție: am să-i desprețuiesc iubirea și am să te chem să fii martor la umilirea ei (GN.). II. vb. refl. A avea dispreț pentru sine sau unul pentru altul.
15. [CADE] * DISPREȚUITOR. ‼ DESPREȚUITOR adj. verb. DISPREȚUI. Care desprețuește: să nu mă mai privești cu ochii aceia răi și desprețuitori (VLAH.).
16. [DLRLC] DISPREȚUI, disprețuiesc, vb. IV. Tranz. A trata cu dispreț, a nu lua în seamă, a nesocoti, a nu pune preț (pe cineva sau pe ceva); a desconsidera. Vom face tot, ca oameni cumsecade, care nu disprețuiesc petrecerile. SADOVEANU, Z. C. 61. O pizmuiseră pe răposată și o urau, după cum și dînsa le disprețuise. M. I. CARAGIALE, C. 155. Mi-a disprețuit porunca – nu tăgădui. DAVILA, V. V. 70. ◊ Absol. Cu dureroasă surpriză, învăța să disprețuiască și să urască. C. PETRESCU, C. V. 122. ◊ Refl. reciproc. Se urau... sau numai se disprețuiau. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 98. – Variantă: (învechit) desprețui (NEGRUZZI, S. I 19, ALEXANDRESCU, M. 6) vb. IV.
17. [DLRLC] DISPREȚUIT, -Ă, disprețuiți, -te, adj. Tratat cu dispreț, neluat în seamă, desconsiderat. Oare poate ca să fie suferință mai cumplită... Decît cea pe care-o naște dragostea disprețuită? MACEDONSKI, O. I 241. – Variantă: (învechit) desprețuit, -ă (ALEXANDRESCU, M. 26) adj.
18. [DN] DISPREȚUI vb. IV. tr. A avea dispreț pentru cineva sau pentru ceva, a desconsidera pe cineva. ♦ A nu prețui pe cineva sau ceva. [Cf. it. disprezzare].
19. [MDN '00] DISPREȚUI vb. tr. a avea dispreț pentru cineva sau ceva; a desconsidera. (< dispreț)
20. [Șăineanu, ed. VI] desprețuì v. 1. a avea, a arăta despreț; 2. fig. a nu se teme de: viteazul desprețuește moartea.
21. [Scriban] * disprețuĭésc v. tr. (it. disprezzare, infl. de prețuĭesc). Nu pun preț pe, nu daŭ atențiune: înțeleptu disprețuĭește opiniunea vulguluĭ.
22. [DOOM 3] disprețui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiesc, 3 sg. disprețuiește, imperf. 1 disprețuiam; conj. prez. 1 sg. să disprețuiesc, 3 să disprețuiască
23. [DOOM 2] disprețui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiesc, imperf. 3 sg. disprețuia; conj. prez. 3 să disprețuiască
24. [MDO] disprețui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiesc, conj. disprețuiască)
25. [IVO-III] disprețuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL