1. [DEX '09] DEȘIRA, deșir, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ața pe care au fost înșirate (adesea căzând și împrăștiindu-se). ◊ Tranz. Deșiră mărgele. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) A se desfășura într-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Deșiră ața de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ◊ Tranz. A deșirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. – Lat. diserrare. Cf. șir.
2. [MDA2] deșira2 [At: LB / V: (îvr) dașâra, daș~, (reg) dășâra, dăș~, deșâra / S și: (înv) desș~ / Pzi: deșir / E: lat deserrare] 1-2 vtr (D. obiecte înșirate pe ață etc.) A face să iasă (sau a ieși) de pe ața pe care au fost înșirate. 3-4 vtr (D. ața înfășurată pe ghem sau d. gheme) A (se) desfășura într-un fir lung, continuu. 5-6 vtr (D. împletituri sau d. obiecte împletite) A (se) desface din împletitură (pentru a obține firul în toată lungimea lui) Si: a (se) destrăma. 7 vr (Pex; reg; d. pânză) A se rări până la rupere. 8 vr (Pop; fig; d. oameni sau d. corpul omenesc) A se destinde. 9 vr (Rar; fig; d. locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. 10 vr (Fig; d. nori, ceață, fum etc.) A se risipi. 11 vr (Fam) A crește înalt și slab. 12 vt (Înv) A sfâșia.
3. [MDA2] deșira1 vi [At: PSALT. 80 / Pzi: deșir / E: ml *desidrare] (Îvr) A dori.
4. [CADE] DEȘIRA (-șir) I. vb. tr. 1 A desface ceea ce e înșirat: ~ ghemul; Ⓕ: prinde a ~ ca de pe un mosor firul frumoaselor lui aduceri aminte (VLAH.) ¶ 2 A scoate mărgelele de pe șirag ¶ 3 A face să treacă rînd pe rînd: astfel îmi deșirai zilele în atelierul meu, lucrînd lemnu (N.-UR.), îmi deșiram în minte frumusețile de odinioară (DLVR.). II. vb. refl. 1 A se întinde, a se lungi, destinzîndu-și încheieturile: atunci pasărilă se deșiră odată și se înalță pînă la lună (CRG.) ⦿ ② A-și desface șirul: pasările... se deșiră, iar se strîng și iar se răresc (GRL.) [lat. dĭsĕrrare].
5. [DLRLC] DEȘIRA, deșir, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ață, a se desprinde, a cădea (răsfirîndu-se unul cîte unul). (Poetic) Sunetele lor se deșirau de pe o cordea de aur și cădeau unele după altele ca niște mărgăritare. MACEDONSKI, O. II 317. ◊ Tranz. Le deșiră cînd și cînd Și le-nșiră iar cîntînd. ALECSANDRI, P. II 193. ◊ Fig. Apele-și deșiră graiul nentrecut. MACEDONSKI, O. I 187. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau pe țeavă și despre gheme sau țevi) A se desfășura, a se întinde într-un fir lung; a se desfira. (Fig.) Ca dintr-un ghem vînăt, se tot deșiră cîte unul, dobitoace și oameni... grăbind la vale. CAMILAR, T. 34. Anii aceia s-au deșirat... turburi. SAHIA, N. 86. ◊ Tranz. Fig. Iar amintirea prinde să deșire O tînără poveste de iubire. CERNA, P. 26.3. (Despre o împletitură sau un obiect împletit) A se desface, a se destrăma. Dantela se deșiră. (Tranz.) Viața nu-i un tricotaj, dacă ai greșit, să deșiri totul și s-o iei de la început. CAMIL PETRESCU, T. I 168. ◊ Fig. Se deșira în văzduh un norișor. GALACTION, O. I 439. 4. Fig. (Despre om și despre corpul omenesc) A se destinde în toată lungimea lui. Chipurile noastre de umbră se lungiră în aer trecînd pe deasupra stînii și se deșirară, mistuindu-se pe zările depărtate ale munților. HOGAȘ, M. N. 203. Atunci Păsărilă se deșiră o dată și se înălță pănă la lună. CREANGĂ, P. 268. 5. Fig. (Despre locuri și peisaje din natură) A se întinde în fața spectatorului, a se desfășura. Cîmpul verde se deșira fără sfîrșit. SAHIA, N. 86. O fîșie de apus se deșiră peste Dunăre și țărmuri. id. ib. 40.
6. [Șăineanu, ed. VI] deșirà v. 1. a strica șirul, a desface, a descoase; 2. a se lungi: se deșiră odată și se înalță până la lună CR.
7. [MDA2] dasșâra v vz deșira2
8. [MDA2] dasșira v vz deșira2
9. [MDA2] dașâra v vz deșira2
10. [MDA2] desșira v vz deșira
11. [MDA2] deșâra v vz deșira2
12. [CADE] DESȘIRA – DEȘIRA.
13. [CADE] DEȘIRAT adj. 1 p. DEȘIRA ¶ 2 Lung (ca și cînd și-ar fi destins încheieturile): și era lung și ~, c’un picior mai scurt și cu altul mai lung (DLVR.) ¶ 3 Rupt: hainele de pe dînsa erau sfișiate și ~e (ISP.).
14. [Șăineanu, ed. VI] desșirà v. V. deșirà: le desșiră când și când AL.
15. [Scriban] 1) deșír, a -á v. tr. (d. șir). Scot din șirag: a deșira mărgelele. Despletesc o împletitură: a deșira un cĭorap. V. refl. Ies din șirag: mărgelele se deșiră. Mă despletesc: cĭorapu (adică ața luĭ) se deșiră. Fam. Iron. Mă întind ca s’ajung: nu te maĭ deșira, că tot n’ajungĭ!
16. [Scriban] 2) deșír V. deșider.
17. [DOOM 3] deșira (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deșir, 3 deșiră; conj. prez. 1 sg. să deșir, 3 să deșire
18. [DOOM 2] deșira (a ~) vb., ind. prez. 3 deșiră
19. [DER] deșira (deșir, deșirat), vb. – 1. A întinde, a extinde. – 2. A împrăștia, a răspîndi. – 3. (Despre obiecte) A ieși de pe firul pe care au fost înșirate. Lat. dĭsĕrrāre (Candrea), cf. fr. (déserrer). Tiktin îl derivă greșit de la desfira. La ultimele sensuri este evidentă întîlnirea cu des-șira, de la șir „rînd, șirag”. – Der. deșirat, adj. (vlăjgan, lungan).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL