1. [DEX '09] DESFĂTARE, desfătări, s. f. Faptul de a (se) desfăta; plăcere mare; încântare, delectare; petrecere, veselie. ♦ Desfrâu. – V. desfăta.
2. [MDA2] desfătare sf [At: (a. 1643) GCR I, 106/41 / V: ~fatare, (îvr) dezv~, (reg) ~făida~ / Pl: ~tări / E: desfăta] 1 (Înv) Extindere. 2 (Înv) Înfrumusețare. 3 Bucurie mare Si: desfăt (3), desfătat1 (3). 4 Sentiment de profundă satisfacție (intelectuală, senzorială, estetică) pe care îl resimte cineva Si: delectare, desfăt (4), desfătat1 (4). 5 Viață îndestulată și ușoară Si: desfăt (5), desfătat1 (5). 6 Provocare a unei bucurii, a unei plăceri Si: desfăt (6), desfătat1 (6). 7 Petrecere. 8 (Pex) Desfrâu. 9 Distrare. 10 (Pex) Fermecare.
3. [CADE] DESFĂTARE sf. Faptul de a (se) desfăta; petrecere, plăcere mare.
4. [DLRLC] DESFĂTARE, desfătări, s. f. Acțiunea de a se desfăta și rezultatul ei. 1. Plăcere mare, încîntare, delectare. Motivele acestei tinereți [a operei lui Bălcescu], ca și a desfătării artistice cu care o parcurgem încă, stau mai întîi în adîncimea și vigoarea simțirii ce a inspirat-o, în generozitatea și avîntul acestei simțiri. L. ROM. 1953, nr. 1, 32. Oară ce desfătare vînătorească mai deplină... poate fi pe lume decît aceea care o gustă cineva cînd, prin pustiile Bărăganului, căruța în care stă culcat abia înaintează? ODOBESCU, S. III 15. 2. Petrecere, veselie. După ce trecu fumul petrecerilor și al desfătărilor, Voinea își aduse aminte că era însurat și că nevasta lui îl aștepta în ghearele Vulturului. POPESCU, B. III 51. Să fi văzut bucurie și desfătare! Preoții le cîntară: Isaia dănțuiește, ospățul să începu, muzicele cîntau și toți erau fericiți. RETEGANUL, P.II 21. ♦ Plăcere trupească; desfrîu. Cată cu un ochi de milă la cea tinerime de rînd care... trăiește în dezmierdări și-n desfătări se îmbată. ODOBESCU, S. III 210. Casa lui era capiștea desfătărilor. NEGRUZZI, S. I 86.
5. [Șăineanu, ed. VI] desfătare f. 1. acțiunea de a desfăta; 2. plăcere mare, deliciu.
6. [DEX '09] DESFĂTA, desfăt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec.
7. [MDA2] desfata v vz desfăta
8. [MDA2] desfatare sf vz desfătare
9. [MDA2] desfăida v vz desfăta
10. [MDA2] desfăidare sf vz desfătare
11. [MDA2] desfăta [At: PSALT. 62 / V: ~fata, (îvr) dezvă~, (reg) ~făida / Pzi: desfăt și ~tez / E: nct] 1 vt (Înv) A extinde. 2 vt (Înv) A înfrumuseța. 3 vr A se afla într-o stare de mare mulțumire, de încântare. 4 vr A simți o deosebită plăcere (intelectuală, senzorială, estetică). 5 vr A se distra. 6 vt A provoca o bucurie, o plăcere Si: a distra. 7 vt (Pex) A fermeca. 8 vr (Înv; îe) A se ~ în sine A se complace.
12. [CADE] DESFĂTA (-făt, -fătez) I. vb. tr. 1 A umplea de plăcere, de veselie, de bucurie: meri, peri și perii, plini de rod bogat, desfătau ochii tuturor (GRIG.); acolo îmi place să-mi desfătez gîndul (GN.) ¶ 2 ‡ A întinde, a da mai mare întindere. a face mai vast: Mihai-Vodă au mărit-o și au desfătat-o precum se vede (LET.). II. vb. refl. 1 A simți o mare plăcere: și mă desfătez sburînd către ceriuri, către soare (DON.) ¶ 2 A petrece (în veselii): de se vor desfăta și vor glumi unul cu altul (PRV.-LP.); a băut și s’a desfătat pînă la adînci bătrînețe (CRG.).
13. [DLRLC] DESFĂTA, desfăt și desfătez, vb. I. Refl. A-și trece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încîntare, a simți o mare plăcere, a se delecta, a petrece, a se distra. Pentru ce unul cîntă și se desfată în grădină umbroasă, iar altul se cutremură și blestemă? CAMILAR, T. 104. În salonul din dreapta dansa și se desfăta tineretul. C. PETRESCU, C. V. 178. Mă desfătam pe gheață și la săniuș. CREANGĂ, A. 117. ◊ Fig. Acea cuvîntare cadențată... pe care glasul o rostește cu plăcere, desfătîndu-se în armonia ritmului. ODOBESCU, S. I 185. ♦ Tranz. A încînta, a fermeca, a delecta. Nu vedea decît un spectacol care desfăta ochii. C. PETRESCU, C. V. 163. Uitată doarme-a doinelor comoară De-un sfert de veac, în vechea lui vioară Ce-a desfătat o lume-n tinerețe! IOSIF, P. 29. ◊ Absol. Varsă-n cupa mea de aur Acest vin ce desfătează. ALECSANDRI, P. II 47.
14. [Șăineanu, ed. VI] desfătà v. a cauza mare bucurie, a simți o mare plăcere. [Derivat probabil din lat. FETOR, putoare (de unde făt(a), cu o evoluțiune de sens analogă lui desmierda, ambii primitivi termeni de dădacă].
15. [Scriban] desfăt și -éz, a -á v. tr. (d. făt, fată. Desfăt, -ețĭ, -ată; să -ete). Decletez, încînt foarte tare. V. refl. A se desfăta citind.
16. [DOOM 3] desfătare s. f., g.-d. art. desfătării; pl. desfătări
17. [DOOM 2] desfătare s. f., g.-d. art. desfătării; pl. desfătări
18. [DOOM 3] desfăta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfăt, 2 sg. desfeți, 3 desfată; conj. prez. 1 sg. să desfăt, 3 să desfete; imper. 2 sg. afirm. desfată
19. [DOOM 2] !desfăta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfăt, 2 sg. desfeți, 3 desfată; conj. prez. 3 să desfete
20. [MDO] desfăta (ind. prez. 1 sg. desfăt)
21. [IVO-III] desfătez.
22. [DER] desfăta (-t, -at), vb. – 1. (Înv.) A înfrumuseța. – 2. A produce plăcere, a delecta. – 3. (Refl.) A se distra, a petrece. Lat. foetēre „a mirosi urît, a face silă”, cu pref. dis- care indică sensul contrar. Pentru semantism, cf. sp. heder „a mirosi urît” și „a supăra”; desmierda, și sl. nĕga „curățirea copilului” și „deliciu, voluptate”. Această explicație, sugerată încă de Șeineanu, nu pare să fi fost acceptată, deși este de departe cea mai corectă. Celelalte nu par suficiente: din lat. facies (Cihac, I, 90); *sătĭsfactāre (Crețu 317); *dῑsfatāre, de la fatum „soartă” (Pușcariu 518); *diseffētāre, de la effētus „istovit de sarcină” (Densusianu, GS, III, 430); de la *dĭs- și lat. *fata „fătătoare” /Spitzer, RF, II, 284-86; REW 3269); de la fatuus, cf. sp. desenfadar (Buescu, Latinitatea verbului desfăta, în Destin, 1952, 109-121). – Der. desfătăciune, s. f. (desfătare, deliciu); desfătător, adj. (care produce desfătare).
23. [DE] VARIATIO (VARIETAS) DELECTAT (lat.) diversitatea desfătă – Fedru, „Fabulae”, II, 10.
24. [CECC] Varietas delectat (lat. „Varietatea desfată”) – Fedru, prologul cărții a II-a de Fabule, versul 10). Autorul se adresează lui Illius, un cititor necunoscut: Dictorum sensus ut delectat varietas (Să farmec gustul prin varietatea subiectelor). Adică: diversitatea place – sens în care se și întrebuințează expresia. O întîlnim și sub forma: Variatio delectat. LIT.
25. [DRAM 2021] desfătá, desfăt, (desfăța), v.t.r. A (se) răsfăța, a (se) delecta. – Din lat. foetere „a mirosi urât, a face silă”, cu pref. dis-, care indică sensul contrar (Șăineanu, DER).
26. [DRAM 2015] desfăta, desfăt, (desfăța), vb. tranz., refl. – A (se) răsfăța, a (se) delecta. – Et. nec. (DEX, MDA); din lat. foetere „a mirosi urât, a face silă”, cu pref. dis-, care indică sensul contrar (Șăineanu, DER); din des- + fată (DLRM).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL