1. [MDA2] desfăca [At: CONTEMPORANUL, III, 282 / V: (pop) dis~ / Pzi: desfac și desfăc / E: ml dis-fabicare] 1 vt (Îvp; c.i. știuleții de porumb) A depănușa. 2 vt (Mol; Trs; c.i. porumbul) A culege de pe câmp. 3 vt (Îvp; c.i. păstăi, mai ales de fasole) A dezghioca. 4 vt (Trs; c.i. nuci) A scoate din coajă. 5 vt (Reg; c.i. spicele de grâu) A curăța de boabe. 6 vr (Reg; d. ovăz) A se scutura.
2. [CADE] ❍ DESFĂCA (-fac) vb. tr. Mold. Bucov. 🚜 A curăți de foi știuleții de porumb: tot desfăcînd amândoi pănușile de pe seminceri, mi-a povestit omul pe rînd toate (GRIG.) [lat. *disfabicare].
3. [DLRLC] DESFĂCA, desfac, vb. I. Tranz. (Regional) A scoate boabele de pe știuleții de porumb; a curăța știuleții de pănuși. Descins, cu capul gol, Cocoran desfăca păpușoii dintr-o coșarcă pusă la picioare. CAMILAR, TEM. 25.
4. [MDA2] deșfăca v vz desfăca
5. [MDA2] disfăca v vz desfăca
6. [MDA2] dișfăca v vz desfăca
7. [Șăineanu, ed. VI] desface v. 1. a strica ce a fost făcut, a deslega: a desface nodul; 2. a curăța: a desface porumbul, fasolea; 3. a (se) întredeschide: floarea se desface; 4. a scoate tecile (la fasole), cojile (la nuci), pănușile (la porumb); 5. a se scăpa prin vânzare: marfa s’a desfăcut; 6. a plăti: a desface o datorie; 7. a desființa: a desface o căsătorie, un contract; 8. a sparge o vrajă; 9. a se desprinde: luntrea se desface de mal EM. [Pentru sensul 4 se zice în Mold. și desfăcare (aplicat în special porumbului), formă paralelă cu desfacere (cf. născare: naștere, vânzare: vindere)].
8. [Scriban] 2) desfác, a -ăcá v. tr. (var. din dehoc, ca și mrom. a dizvuca, a desfăca. V. devoc). Nord. Dezghĭoc, curăț de coajă (de păstărĭ, de cĭocălăĭ): a desfăca fasole, popușoĭ. – În VR. 1909, 12, 417: am avut clacă de deșfăcat (grș. tip?).
9. [DOOM 3] desfăca (a ~) (a dezghioca) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. desfac, 2 sg. desfaci, 3 desfacă; conj. prez. 1 sg. să desfac, 3 să desface; imper. 2 sg. afirm. desfacă
10. [DOOM 2] desfăca (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. desfac, 2 sg. desfaci, 3 desfacă
11. [DER] desfăca (-ac, -at), vb. – A dezghioca. – Var. deșfăca. Mr. disvucare. Origine incertă, probabil expresivă. Nu pare posibil să se separe acest cuvînt de contrariul lui înșfăca, de la care poate deriva, ca deschide de la închide sau descălța de la încălța. Totuși, Candrea-Dens., 568 și Candrea propun lat. *disfabicāre; iar Pascu, Beiträge, 16, pleacă de la mr., ceea ce nu explică și care nu este sigur că este același cuvînt. Pentru Scriban, este vorba de o var. de la dehoca. Densusianu, Rom., XXXI, 76, se gîndea la o încrucișare a lui desface cu desghioca.
12. [DRAM 2021] desfăcá, desfăc, v.t. (reg.) 1. A îndepărta pănușii de pe știuleții de porumb: „Rudele și vecinii veneau, reciproc, în clacă, la desfăcat mălaiul de pănujii...” (Faiciuc, 2008: 256). 2. A desprinde boabele de pe cocean: „[Povestea] o știu de la bunica. Ne-o spunea când desfăcam” (Bilțiu, 2007: 294). – Lat. *disfabicare (CDDE, MDA).
13. [DRAM 2015] desfăca, desfac, vb. tranz. – (reg.) 1. A îndepărta pănușii de pe știuleții de porumb. 2. A desprinde boabele de pe cocean. – Lat. *disfabicare (CDDE, Candrea, cf. DER; MDA); origine incertă, probabil expresivă (DER).
14. [DRAM] desfăca, desfac, vb. tranz. – 1. A îndepărta pănușii de pe știuleții de porumb. 2. A desprinde boabele de pe cocean: „Desfăcatul era o adevărată sărbătoare la care participau feciori și fete, se glumea, se cânta. Gazda casei dădea o cină la sfârșitul acestei munci” (Dăncuș 1986: 45). – Lat. *disfabicere (Candrea-Densusianu).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL