1. [DEX '09] DEȘERTARE, deșertări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) deșerta; golire, deșertat1. – V. deșerta.
2. [MDA2] deșertare sf [At: (a. 1644) GCR I, 112/20 / V: (reg) deșăr~, deșir~, disărțare, diș~ / Pl: ~tări / E: deșerta1] 1 Scoatere totală sau parțială a conținutului dintr-un recipient, sac etc. (de obicei prin răsturnare) Si: (pop) deșertat1 (1), golire. 2 (Tip) Scoatere a rândurilor culese din culegar, transportându-le pe galion. 3 Răsturnare a unui lichid sau a unor materii granulare, pulverulente dintr-un recipient, dintr-un sac etc. Si: (pop) deșertat1 (2). 4 Trecere a unui lichid sau a unor materii granulare dintr-un recipient în altul Si: (pop) deșertat1 (3). 5 Înghițire (până la ultima picătură) a conținutului lichid al unui vas Si: (pop) deșertat1 (4). 6 (Îvr) Descărcare a unei arme de foc Si: (pop) deșertat1 (5). 7 (Înv) Evacuare a unei așezări omenești. 8-9 (Înv) Deșertăciune (2, 4).
3. [DLRLC] DEȘERTARE, deșertări, s. f. Acțiunea de a (se) deșerta; golire, (învechit) evacuare a populației. (Cu pronunțare regională) A făcut atîta deșărtare a provinciilor sale. BĂLCESCU, O. I 24.
4. [Șăineanu, ed. VI] deșertare f. acțiunea de a deșerta: golire, evacuare.
5. [DEX '09] DEȘERTA, deșert, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A scoate întregul conținut dintr-un recipient. ◊ Expr. A deșerta sacul (până la fund) = a spune tot ce știi (noutăți, glume, necazuri etc.). ♦ A bea până la fund băutura dintr-un vas; a da pe gât o băutură. 2. Refl. (Despre locuri populate de oameni) A deveni gol, pustiu. – Din deșert.
6. [MDA2] deșărta v vz deșerta1
7. [MDA2] deșărtare sf vz deșertare
8. [MDA2] deșerta1 [At: PSALT. HUR. 39v/12 / V: (reg) dășărta, dăș~, deșărta, deșerța, diș~ / Pzi: ~ert, (îrg) ~tez / E: deșert] 1 vt (C.i. recipiente, saci etc.) A lăsa gol prin scoaterea totală sau parțială a conținutului (de obicei prin răsturnare) Si: a goli. 2 vt (Pex; c.i. vehicule pentru transport) A da jos încărcătura Si: a descărca. 3 vt (Pop; îe) A ~ sacul (până la fund) A spune tot ce știi (noutăți, glume etc.). 4 vt (Înv; c.i. arme de foc) A face ca proiectilul armei să pornească spre țintă Si: a descărca. 5 vr (Înv) A se lepăda de... 6 vr (Pop) A mărturisi. 7 vt (Reg) A deretica. 8 vt (Îvr) A dărâma. 9 vt (C.i. lichide, pex, materii granulare, pulverulente) A face să curgă prin răsturnarea unui recipient, a unui sac etc. 10 vt (C.i. lichide, pex, materii granulare, pulverulente) A trece dintr-un recipient în altul. 11 vt (Pfm) A bea până la fund băutura dintr-un vas. 12-13 vtr (Înv; c.i. așezări omenești, locuințe etc.) A (se) pustii.
9. [MDA2] deșerța v vz deșerta
10. [MDA2] deșirtare sf vz deșertare
11. [MDA2] dișărtare sf vz deșertare
12. [MDA2] dișerta v vz deșerta
13. [MDA2] dișertare sf vz deșertare
14. [CADE] * DEȘERTA (-șert) vb. tr. și refl. A (se) goli, a (se) face deșert: deșertarăm veseli butelca de vin (ODOB.); și îndată mijlocul roții se deșertă și rămase o lumină cît fața ariei (ISP.).
15. [DLRLC] DEȘERTA, deșert, vb. I. 1. Tranz. (Complementul indică un recipient care conține o materie lichidă sau solidă) A goli de conținut; (conținutul fiind o băutură, în special alcoolică) a goli dînd conținutul pe gît, a bea. Își turnă o ulcică din vinul acrișor ș-o deșertă pe nerăsuflate. SADOVEANU, Z. C. 45. Deșertă coșurile de grăunțe, trimițînd la moară doi saci plini. AGÎRBICEANU, S. P. 104. Acum te rog, iubită gazdă, să iei de la mine bărdaca asta și s-o deșerți în cinstea și pentru dragostea mea. CARAGIALE, P. 130. Urmînd sfatul dat, deșertă plosca. NEGRUZZI, S. I 245. (Refl. pas.) Paharele se umpleau și se deșertau, vîntul bătea peste farfuriile pline. HOGAȘ, DR. II 107. ◊ Expr. A deșerta sacul = a spune tot ce știi, noutăți, glume, lucruri hazlii. Deșertați-vă sacul cu vești și povești pînă ce mă-ntorc eu. SADOVEANU, M. C. 118. Dumitrescu auzise destul... cu toate că Popescu II nu deșertase sacul. PAS, Z. III 22. ◊ (Complementul indică conținutul scos din locul unde se află) Deșertă unul cîte unul pe prispă pachetele din brațul băiatului. C. PETRESCU, Î. II 170. Fără să piardă vreme, deșertă laptele în oalele de prins. SANDU-ALDEA, D. N. 224. 2. Refl. (Despre locuri populate de oameni) A deveni gol, pustiu, a nu mai fi locuit sau ocupat de nimeni. Localul se deșertase. M. I. CARAGIALE, C. 94. – Formă gramaticală: prez. conj. pers. 3 să deșarte.
16. [Șăineanu, ed. VI] deșertà v. a face deșert, a goli.
17. [Scriban] 2) deșért și -éz, a -á v. tr. (d. deșert 1 saŭ lat. desertare. – Deșert, deșeartă și deșartă; să deșerte). Fac deșert, golesc, evacuez: a deșerta un butoĭ, o casă, o țară.
18. [DOOM 3] deșertare s. f., g.-d. art. deșertării; pl. deșertări
19. [DOOM 2] deșertare (pop.) s. f., g.-d. art. deșertării; pl. deșertări
20. [DOOM 3] !deșerta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deșert, 2 sg. deșerți, 3 deșartă/deșeartă; conj. prez. 1 sg. să deșert, 3 să deșerte; imper. 2 sg. afirm. deșartă/deșeartă
21. [DOOM 2] !deșerta (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 deșartă; conj. prez. 3 să deșerte; ger. deșertând
22. [MDO] deșartă (v. deșert și deșerta)
23. [MDO] deșerta (ind. prez. 3 sg. și pl. deșartă, conj. deșarte)
24. [D.Religios] deșertare, deșertări s. f. Acțiunea de a (se) deșerta; golire, părăsire. ♦ (Sens biblic) Dogmă fundamentală a credinței creștine, prin care se explică întruparea Fiului lui Dumnezeu (Filip. 2, 6-7); chenoză. – Din deșerta.
25. [Argou] deșerta, deșertez v. t. (intl.) a aresta, a închide.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL