1. [DEX '09] DESCLEȘTA, descleștez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Pref. des- + [în]cleșta.
2. [MDA2] descleșta [At: DEX / Pzi: ~tez / E: des- + (în)cleșta] 1-2 vtr A (se) desface dintr-o strânsoare. 3 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) fălcile A face pe cineva să vorbească. 4 vr (Îae) A începe, în sfârșit, să vorbească. 5-6 vtr A (se) desprinde cu greu din locul unde se afla fixat.
3. [CADE] DESCLEȘTA (-tez) vb. tr. A desface ceva strîns, încleștat: ~ dinții, gura, pumnul; vroiam să strig, dar nu puteam să-mi descleștez fălcile (DLVR.) [încleșta].
4. [DEX '98] DESCLEȘTA, descleștez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Des1- + [în]cleșta.
5. [DLRLC] DESCLEȘTA, descleștez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde dintr-o strînsoare (asemănătoare cu a unui clește). (Fig.) În fața palatului, puhoiul compact își descleștă strînsoarea. C. PETRESCU, C. V. 58. ♦ (Cu privire la fălci sau dinți, p. ext. la gură) A desface dintr-o încleștare. Își descleștă cu greu fălcile, întredeschise buzele sbîrcite. DUMITRIU, N. 240. Danton... descleștează dinții. CAMIL PETRESCU, T. II 501. (Refl.) Gura, amară, se descleștase. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 289. ◊ Expr. A-i descleșta cuiva fălcile = a constrînge pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe în sfîrșit (sau cu mare greutate) să vorbească. Tată-său stărui de el pînă i se descleștară fălcile. Negoiță povesti cu nevinovăție tot ce i se întîmplase. GALACTION, O. I 300. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din») A smulge, a desprinde cu greu ceva din locul unde se află fixat sau înțepenit. De-abia își putea descleșta picioarele din sîngele închegat. CREANGĂ, P. 227. ◊ Refl. Nu putea să se descleșteze bietul Robinson din brațele căpitanului, bucurîndu-se împreună cu dînsul pentru dezrobirea corăbiei. DRĂGHICI, R. 300.
6. [Șăineanu, ed. VI] descleștà v. a desface ceva încleștat: a descleșta gura.
7. [Scriban] descleștéz v. tr. (d. clește). Desfac ceĭa ce era strâns ca cu cleștele: nu putea să-șĭ descleșteze gura de frig.
8. [DOOM 3] descleșta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descleștez, 3 descleștează; conj. prez. 1 sg. să descleștez, 3 să descleșteze
9. [DOOM 2] descleșta (a ~) vb., ind. prez. 3 descleștează
10. [IVO-III] descleștez.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL