1. [DEX '09] DESCÂNTEC, descântece, s. n. Faptul de a descânta. ♦ Formulă magică (în versuri) însoțită de gesturi, cu care se descântă; vrajă, descântătură. – De la descânta.
2. [MDA2] descântec sn [At: POP. 200/18 / V: (reg) ~tică sf, ~tic, dis~ / Pl: ~ece, (reg) ~uri, ~eci / E: descânta] 1 Formulă magică în versuri însoțită de gesturi rituale folosită de cei care descântă (1). Si: (îvp) descântătură (1), (pop) potcă1. 2 Specie a literaturii populare, de obicei în versuri, care conține formule considerate magice și vindecătoare. 3 (Trs; Ban) Strigătură în timpul unui dans popular. 4 (Fam) Încercare de a convinge (pe cineva), spunând lucruri nesincere sau lingușitoare. 5 (Fig) Mustrare a cuiva.
3. [DEX '98] DESCÂNTEC, descântece, s. n. Faptul de a descânta. ♦ Formulă magică (în versuri) însoțită de gesturi, cu care se descântă; vrajă, descântătură. – Des1- + cântec.
4. [Șăineanu, ed. VI] descântec n. cântec de leac, formulă magică în contra duhurilor rele (cari ar fi pricina boalelor): descântec de albeață, de deochiu.
5. [MDA2] descântic sn vz descântec
6. [MDA2] descântică sf vz descântec
7. [CADE] DESCÎNTEC (pl. -ece) sn. 1 Formulă magică, mai adesea în versuri, de origine străveche, care se recită la capătul unui bolnav, spre a alunga duhurile rele care, după credința poporului, se încuibă în om pricinuindu-i diferitele boale. Sînt descîntece, nu numai pentru diferitele boale, ca frigurile, albeața, brînca, etc., ci și pentru mușcătura de șarpe, pentru alungarea șoarecilor, etc: vrăjitorul și cela ce bagă în casa lui leacuri, ~e... ca să dobîndească ceva, aceia cinci ani să cază (PRV.-MB.) ¶ 2 Farmec, vrajă: toate periseră ca prin ~ (I.-GH.) [des- + cîntec].
8. [CADE] ❍ DESCÎNTECĂ (pl. -ce) sf. – DESCÎNTEC: această ~ se zice înconjurînd grădina de trei ori (MAR.).
9. [DLRLC] DESCÎNTEC, descîntece, s. n. (În practicile magice) Faptul de a descînta; (mai ales) formulă magică (de obicei în versuri) rostită și însoțită de gesturi de cei care descîntă; vrajă. Peste cămările boierului era chelăreasă Safta țiganca, o șerpoaică meșteră în descîntece și în farmece. GALACTION, O. I 68. Tot îmbla din babă în babă cu descîntece și cu oblojele. CREANGĂ, P. 111. ◊ Fig. Din fuior de argint torceam și eram să-ți țes o haină urzită în descîntece, bătută-n fericire. EMINESCU, N. 9.
10. [Scriban] descîntec n., pl. e (d. cîntec). Cuvinte așezate în poezie saŭ în proză pe care femeile din popor, însoțindu-le une-orĭ și de niște practice superstițioase (ca stînsu cărbunilor), pe pronunță la capu bolnavuluĭ ca să-l vindece. Poporu maĭ crede că descîntecu, ca să aĭbă putere, trebuĭe să fie furat (să tragĭ cu urechea cînd descîntă altu), nu să ți-l spuĭe orĭ să ți-l scrie.
11. [DOOM 3] descântec s. n., pl. descântece
12. [DOOM 2] descântec s. n., pl. descântece
13. [MDTL] DESCÎNTEC (din descînt după modelul lui cîntec) Creație populară în versuri, formulă magică, împotriva duhurilor rele, pricină a bolilor, auxiliar al medicinei primitive, dezvoltată pe un fond de credințe naive. Sinonime cu vrajă, farmec, desfacere, sorgintea descîntecelor stă în vechea credință a popoarelor – astăzi dispărută – despre puterea vorbei noastre asupra elementelor naturii, care a dus la apariția acelor incantații, exorcisme, apărute la toate popoarele. Multe din ele au origine apocrifă, altele sînt simple incantații. Versificația lor e de cele mai multe ori aritmică, cu versuri inegale ca măsură și asonanțe. Frecvente sînt îndeosebi descîntecele de boală și de dragoste. Spre deosebire de alte creații populare bogate în variante (ex. doinele), descîntecele sînt reduse la număr și nu au o prea mare circulație, apanaj al cîtorva inițiați care nu le transmit cu ușurință altora; de aci caracterul lor mai conservator, în comparație cu alte specii. Ex. Descîntec de brîncă: Leliță pestriță de printre garduri cine ți-a dus vestea să-ți beie apa iar pe gîndacul să-l iee dracul și umflăturii să-i fie leacul. (Din Folclorul românesc, de GH. VRABIE)
14. [Argou] descântec, descântece s. n. (er.) act sexual.
15. [DRAM 2021] descấntec, descântece, s.n. 1. Formulă magică versificată cu care se descântă; vrajă, descântătură. 2. Acțiune de desfacere, de dezlegare de făcătură, de vrajă: „La 1650, 18 iulie, o femeie [din Baia Mare] care se ocupa cu descântece a fost arsă pe rug” (Meruțiu, 1936: 25). – Din des- + cântec (Scriban, DEX); din descânta (MDA).
16. [DRAM 2015] descântec, descântece, s.n. – (mag.) Formulă magică versificată cu care se descântă; vrajă, descântătură. Acțiune de desfacere, de dezlegare de făcătură, de vrajă (> încântec): „La 1650, 18 iulie, o femeie [din Baia Mare] care se ocupa cu descântece a fost arsă pe rug” (Meruțiu, 1936: 25). – Din des- + cântec (< lat. canticum) (Scriban, DEX); din descânta (MDA).
17. [DRAM] descântec, -e, s.n. – (mag.) Formulă magică versificată cu care se descântă; vrajă, descântătură. Acțiune de desfacere, de dezlegare de făcătură, de vrajă (> încântec): „La 1650, 18 iulie, o femeie (din Baia Mare) care se ocupa cu descântece a fost arsă pe rug” (Meruțiu 1936: 25). – Des + cântec (< lat. cano, canto „a cânta”).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL