1. [DEX '09] DESCÂNTA, descânt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare.
2. [MDA2] descânta v [At: DOSOFTEI, V. S. 218v/21 / V: (îvp) dis~ / Pzi: ~ânt. / E: ml discantare] 1-2 vtr (Adesea cu determinări introduse prin prepoziția „de” care indică scopul acțiunii) A rosti formule considerate magice însoțite sau nu de gesturi rituale, cu scopul de a vindeca o boală sau a îndepărta un rău, un farmec Si: (îvr) a oropsi, (reg) a ormoci. 3 vt (Pex) A fermeca pe cineva pentru a face rău. 4 vi (Reg; la unele jocuri de copii) A număra rostind formule ritmice, pentru a alege jucătorul care urmează să-i caute sau să-i prindă pe ceilalți participanți. 5 vi (Trs; Ban) A rosti strigături în timpul dansului popular Si: a chiui. 6-7 vti (Fig) A impresiona puternic pe cineva Si: a încânta, a subjuga. 8-9 vti (Fam) A încerca să convingă (pe cineva), spunând lucruri nesincere sau lingușitoare. 10 vt (Fig) A mustra pe cineva. 11 vt (Fig) A bate pe cineva la cap. 12 vr (Pex) A vorbi pentru sine Si: a îngâna, a mormăi.
3. [DEX '98] DESCÂNTA, descânt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a obține îndepărtarea unui farmec, vindecarea de o boală. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. discantare.
4. [Șăineanu, ed. VI] descântà v. 1. a rosti descântece sau vrăji (pentru vindecarea unor boale!); 2. fig. a căuta să convingă prin vorbe (mai mult ironic): cât lam descântat eu! [V. încântà].
5. [CADE] DESCÎNTA (-cînt) vb. tr. și intr. 1 A rosti un descîntec spre a vindeca o boală, spre a alunga duhurile rele, etc.: au trebuit s’o scoață pe brațe afară la aer și să-i descînte (CAR.) ¶ 2 Ⓕ A căuta să convingă, să înduplece prin vorbe dulci și seducătoare: las’ pe bătrîni să te descînte și să te judece ei în legea lor (CRG.); (P): tu ce-i cînți și el ce-ți descîntă! (PANN), tu-i vorbești una și el îți răspunde alta, și el pricepe alta; ea și-au cîntat, ea și-au descîntat (ȚICH.), a făcut cum a tăiat-o capul, fără să mai întrebe pe alții, [lat. dĭs-cantare].
6. [DLRLC] DESCÎNTA, descînt, vb. I. 1. Intranz. (În practicile magice) A rosti descîntece însoțite de anumite gesturi magice pentru a obține îndepărtarea unui farmec, vindecarea de o boală sau de o patimă etc. Am scăpat-o de boli, descîntîndu-i. SADOVEANU, Z. C. 122. Deschide-mi ca să viu să-ți descînt de spaimă. ALECSANDRI, T. I 38. Aduceți descîntător Să-mi descînte să nu mor! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 102. ◊ Fig. Foi uscate-n jurul tău să cadă rar, La ureche să-ți descînte un bondar. TOPÎRCEANU, B. 43. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descîntece). Au început să... le descînte [pe fete] ca să doarmă adînc. SBIERA, P. 276. Nani, nani, cu mama, Că mama te-a descînta Să te faci un viteaz mare. ALECSANDRI, P. P. 381. ◊ Fig. Acum, mîndro, voi să-mi cînți, Inimioara să-mi descînți. TEODORESCU, P. P. 626. 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. Cît stătuse țîțaca Leona cu mine ca să mă descînte, motanul... se plictisise singur. SADOVEANU, N. F. 34. Las’ pe bătrîni să te descînte și să te judece ei în legea lor, că nu-ți mai trebuie alt popă. CREANGĂ, A. 154.
7. [Scriban] descînt, a -á v. tr. și intr. (d. cînt). Rostesc descîntece cuĭva ca să-l vindec de o boală: a descînta de deochĭ. Fig. Caut să conving, instruesc pin vorbă lungă: eŭ destul ĭ-am (dativ) descîntat (saŭ cîntat) saŭ l-am descîntat, dar el nu m’a ascultat! Vechĭ. Farmec, vrăjesc. V. boscorodesc.
8. [DOOM 3] descânta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descânt, 2 sg. descânți, 3 descântă; conj. prez. 1 sg. să descânt, 3 să descânte
9. [DOOM 2] descânta (a ~) vb., ind. prez. 3 descântă
10. [DER] descînta (-t, -at), vb. – 1. A face farmece, a înșira formule magice. – 2. A seduce cu vorbe, a ademeni. – 3. A plictisi, a deranja cu discursuri. – Mr. discîntu, discîntare, megl. discǫnt. Lat. *dĭscantāre (Pușcariu 508; Candrea-Dens., 356; Tiktin; Candrea); cf. friul. diskanta și, pentru semantism, fr. enchanter, sp. encantar. – Der. descîntat, s. n. (vrajă, farmec, magie); descîntător, s. m. (vrăjitor); descîntătoare, s. f. (vrăjitoare); descîntătură, s. f. (vrajă, farmec); descîntec, s. n. (formulă magică, cîntec ce are puteri magice). Cf. cînta.
11. [Argou] descânta, descânt v. t. (er. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.
12. [DRAM 2021] descântá, descânt, v.t.i. 1. A dezlega de vrajă. 2. A fermeca, a vrăji. 3. A zice strigături: „În joc, feciorii descântă, adecă zic diferite chiuituri, de regulă sarcastice...” (Gherman, 1938: 19). – Lat. *discantare (CDDE, DEX, MDA).
13. [DRAM 2015] descânta, descânt, vb. – 1. (intranz.) A dezlega de vrajă. 2. (tranz.) A fermeca, a vrăji. – Lat. *discantare (Pușcariu, CDDE, Tiktin, DEX, MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL