Definiție și ce înseamnă descălicare

1. [DEX '09] DESCĂLICARE s. f. v. descălecare.

2. [MDA2] descălicare sf vz descălecare

3. [Scriban] descălicáre f. Acțiunea de a descălica. Timpu cînd s’a descălicat. Fig. Așezarea unor emigranțĭ undeva (maĭ ales vorbind de Radu Negru și Dragoș).

4. [DEX '09] DESCĂLECA, descalec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Române) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălica vb. I] – Lat. *discaballicare.

5. [DEX '09] DESCĂLECARE, descălecări, s. f. Acțiunea de a descăleca și rezultatul ei; coborâre de pe cal. ♦ (Termen folosit mai ales de cronicari) Așezare, statornicire într-un loc pentru a întemeia o țară; descălecat, descălecătoare. [Var.: descălicare s. f.] – V. descăleca.

6. [DEX '09] DESCĂLICA vb. I v. descăleca.

7. [MDA2] descăleca vi [At: M. COSTIN, ap. DA ms / V: ~lica / Pzi: ~calec / E: des- + [în]căleca] 1 A se da jos de pe cal. 2 A se așeza într-un loc. 3 (Înv) A întemeia o țară.

8. [MDA2] descălecare sf [At: M. COSTIN, ap. DA ms / V: ~lic~ / Pl: ~cări / E: descăleca] 1 Coborâre de pe cal Si: descălecat1 (1), descălecătoare (1). 2 Așezare într-un loc Si: descălecat1 (2), descălecătoare (2). 3 (Înv) Întemeiere a unei țări Si: descălecat1 (3), descălecătoare (3).

9. [MDA2] descălica v vz descăleca

10. [MDA2] discăleca v vz descăleca

11. [MDA2] discălicare sf vz descălecare

12. [CADE] DESCĂLECA, DESCĂLICA (-alec, -alic) I. vb. intr. 1 A se da jos de pe cal: Capegi-bașa, descălecând la scara, s’au suit în curți (NEC.) ¶ 2 A se așeza ’n-tr’o țară, a o coloniza, întemeind un Stat statornic (cei dintîiu întemeiori ai Munteniei și Moldovei fiind veniți călări de peste munți): aici... a descălecat acum șase sute de ani primul nostru voivod (VLAH.) ¶ 3 A se așeza într’un loc, a se statornici: dacă au sosit aice în Iași, au descălecat cu corturile în șes (M.-COST.) . II. vb. tr. A coloniza, a întemeia o țară, un ținut, un oraș: Alexandru Machedon... pe apa Donului și pe apa Hindus și la Persia au descălecat orașe și olate pe numele său (M.-COST.) . III. vb. refl. Bucov. Maram. A se da jos de pe cal [lat. dĭscaballĭcare].

13. [CADE] DESCĂLECARE, sf. DESCĂLECAT sbst. 1 Faptul de a descăleca ¶ 2 Colonizare; întemeiere (a unei țări): sub acest nume au trăit aceste țări pînă la al doilea descălecat cu Dragoș Voevod (M.-COST.) .

14. [DEX '98] DESCĂLECA, descalec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea țărilor românești) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălica vb. I] – Lat. *discaballicare.

15. [DLRLC] DESCĂLECA, descalec, vb. I. Intranz. 1. A se da jos, a coborî de pe cal. Au descălecat ș-au lăsat caii unul lîngă altul, fără să-i lege, fără să le deie grăunțe. SADOVEANU, B. 162. Apare un ofițer descălecat, plin de praf. CAMIL PETRESCU, T. II 424. Aci îi venea să descalece, ca să adune cîte un mănunchi de flori. ISPIRESCU, L. 17. ◊ (Determinat, pleonastic, prin «de pe cal») Turcul... descălecă de pe cal și lăsă frîul în mîinile ciobanului. GALACTION, O. I 287. ◊ Tranz. (Popular, cu complementul «calul»; atestat în forma descălica) Cal descălica, Căpăstru-i scotea. TEODORESCU, P. P. 418. ♦ Tranz. (Rar) A da jos de pe cal. Nu-și putea alunga amintirea... soldaților de plumb din copilărie, jucăriile de acum șaizeci de ani, cînd îi descăleca din șa. C. PETRESCU, R. DR. 209. 2. (Termen folosit de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Romînești; azi arhaizant) A se așeza statornic într-un loc, întemeind o țară (nouă). Dragoș-vodă a descălecat în Moldova. ▭ Oierii aceștia care au descălecat dincoace de munte, ca mulți alții în curgerea vremii, au întemeiat sate. SADOVEANU, E. 92. – Variantă: descălica vb. I.

16. [DLRLC] DESCĂLECARE, descălecări, s. f. Acțiunea de a descăleca. 1. Coborîre de pe cal. 2. (Termen folosit de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Romînești; azi arhaizant) Așezare, stabilire, statornicire într-un loc pentru a întemeia o țară nouă. Nu se împlinise jumătate de veac de la descălecarea lui Dragoș, cînd Alexandru I dă legi poporului său. NEGRUZZI, S. I 271. – Variantă: descălicare s. f.

17. [Șăineanu, ed. VI] descălecà v. 1. a se da jos de pe cal; 2. od. a coloniza o țară, a întemeia o provincie. [Sensul 2 e de origină istorică: primii întemeietori ai Țărilor române au sosit dea-călarele din Ardeal și s’au oprit aci pentru a descăleca].

18. [Scriban] descalíc, a -călicá (est) și álec, a -ălecá (vest) v. intr. (d. in-calic). Mă daŭ jos de pe cal orĭ de pe un lucru pe care ședeam călare: a descălica de pe cal, de pe zid. Fig. Mă opresc ca să așez colóniĭ într’o țară. V. tr. Fac să (orĭ poruncesc să) se dea jos de pe cal. Fig. Colonizez: a descălica o țară.

19. [DOOM 3] descăleca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descalec, 2 sg. descaleci, 3 descalecă; conj. prez. 1 sg. să descalec, 3 să descalece; imper. 2 sg. afirm. descalecă

20. [DOOM 3] descălecare s. f., g.-d. art. descălecării; pl. descălecări

21. [DOOM 2] descăleca (a ~) vb., ind. prez. 3 descalecă

22. [DOOM 2] descălecare s. f., g.-d. art. descălecării; pl. descălecări

23. [MDO] descăleca (ind. prez. 1 sg. descalec)

24. [IVO-III] descalec.

25. [DER] descăleca (descalec, descălecat), vb. – 1. A se da jos de pe cal. – 2. A popula, a se așeza într-un loc determinat. – Var. descălica. Mr. discalic. De la încăleca, după echivalența încuia-descuia, îmbrăca-desbrăca, etc. Totuși, se are în vedere adesea posibilitatea unui lat. *dĭscaballĭāre (Candrea-Dens., 214; REW 1439; Tiktin; Candrea), cf. sp. descabalgar; ipoteză puțin probabilă, mai ales dacă se ține seama de conservarea lui i aton. Cel de al doilea sens se datorează desigur unei influențe turanice, căci se știe că anumite seminții turanice trăiau în corturi portabile și că, pentru ele, „a descăleca” însemna a alege un loc pentru a-l popula provizoriu. – Der. descălecat, s. n. (acțiunea de a descăleca; întemeiere, colonizare); descălecător, s. m. (întemeietor); descălecătură, s. f. (înv., întemeiere).

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [DEX '98] MEIȘOR, meișori, s. m. Numele a trei plante erbacee din familia gramineelor: […]
1. [MDA2] sanguinarie sf [At: DN4 / Pl: ~ii / E: lat sanguinaria, fr sanguinaire] […]
1. [DFL] Broughtonia sanguinea R. Br. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori roșii-purpur, labei în interior […]
1. [DFL] Calothamnus sanguineus R. Br. Specie care înflorește vara. Flori roșii-închis, 4 sepale, 4 […]
1. [DEX '09] SANGVINIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguinic, -ă adj.] – […]
1. [MDA2] sorbestrea sf [At: GRECESCU, FL. 197 / V: (reg) soarbestre (A: nct) / […]
1. [DEX '09] SANGULIE, sangulii, s. f. (Înv. și pop.) Țesătură foarte fină (de mătase); […]
1. [DEX '09] SANGVINIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguinic, -ă adj.] – […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro