1. [DEX '09] DESANTA, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant.
2. [DEX '09] DEȘĂNȚA, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv).
3. [DEX '09] DEȘĂNȚAT, -Ă, deșănțați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) dezmățat, care încalcă limitele bunei-cuviințe. 2. Adj., s. m. și f. (Om) dezordonat, neglijent. 3. Adj. (Reg.; despre lucruri) Ciudat, curios, straniu. – Et. nec.
4. [MDA2] desanta vt [At: DN3 / Pzi: ~tez / E: cf eg descent] A lansa un desant.
5. [MDA2] deșanțat, ~ă a vz deșănțat
6. [MDA2] deșănța vr [At: VEISA, I. 124/2 / V: (îvr) diș~ / Pzi: ~țez / E: cf deșanț] (Înv) 1 A se destrăbăla. 2 A se mira.
7. [MDA2] deșănțat1 sn [At: DLR ms / Pl: ~uri / E: deșănța] (Reg) 1 (Îe) A-i veni cu ~ A-i părea ceva ciudat. 2 (Îe) A-i fi ~ A-i fi trist. 3 (Îac) A manifesta compătimire față de cineva.
8. [MDA2] deșănțat2, ~ă a [At: BUDAI-DELEANU, T. V. 42 / V: (reg) dăș~, deșân~, deșen~, dișen~, diș~ / S și: (înv) desș~ / Pl: ~ați, ~e / E: deșănța] 1 (Pop) Care încalcă limitele bunei-cuviințe Si: corupt, decăzut, destrăbălat, stricat. 2 (Pop; mai ales d. femei) Care duce o viață extrem de imorală Si: depravat, desfrânat, dezmățat, imoral, stricat. 3 (Pop; d. lucruri) Dezordonat. 4 (Pop; d. vorbe) Care nu se justifică (într-o împrejurare) Si: deplasat, nepotrivit. 5 (Pop) Care iese din comun, depășind proporțiile realității Si: exagerat, extravagant. 6 (Reg) Care șochează prin aspect, manifestare, evoluție Si: ciudat, curios, straniu, (liv) bizar. 7 (Trs) Trist. 8 (Îrg) Glumeț.
9. [MDA2] deșânțat, ~ă a vz deșănțat2
10. [MDA2] deșențat, ~ă a vz deșănțat2
11. [MDA2] dișanțat, ~ă a vz deșănțat
12. [MDA2] dișănța v vz deșănța
13. [MDA2] dișănțat, ~ă a vz deșănțat
14. [MDA2] dișânțat, ~ă a vz deșănțat
15. [MDA2] dișențat, ~ă a vz deșănțat
16. [CADE] ❍ DEȘĂNȚAT, DEȘANȚAT, DIȘANȚAT adj. Mold. Ciudat, curios, bizar: îmi pare deșanțat că dumneata ai luat un capriț drept amor (NEGR.); aceste provizii ne părură cam dișănțate pentru primblare de două ceasuri (ALECS.); îmi vine cu deșanțat (FR.-CDR.), îmi vine curios, ciudat [deșanț].
17. [DEX '98] DEȘĂNȚAT, -Ă, deșănțați, -te, adj. 1. Dezmățat; care încalcă limitele bunei-cuviințe. 2. Dezordonat, neglijent. 3. (Reg.; despre lucruri) Ciudat, curios, straniu. – Et. nec.
18. [DLRLC] DEȘĂNȚAT, -Ă, deșănțați, -te, adj. 1. (Despre persoane) Dezordonat, destrăbălat (în vorbă, în obiceiuri sau în port), dezmățat. ◊ (Substantivat) Ea știe numai de o deșănțată, nebuna aceea de Suzana, care ne-a făcut neamul de rîs. CAMIL PETRESCU, T. I 157. ♦ (Despre lucruri și acțiuni) Care iese din limitele bunei-cuviințe, nerușinat, cinic. Bălmăji pe nas popește... un deșănțat amestec de cîntări bisericești și de cîntece de lume. M. I. CARAGIALE, C. 117. 2. (Despre lucruri) Ciudat, bizar, straniu, nelalocul lui, deșucheat. Zvonul... era însă așa de deșănțat, încît nici un cap cuminte nu voia să-i deie crezare. SADOVEANU, Z. C. 337. Sfîrșind această deșănțată cuvîntare, merse în mijlocul bisericii. NEGRUZZI, S. I 149.
19. [DN] DESANTA vb. I. tr. A lansa un desant. [Cf. engl. descent].
20. [MDN '00] DESANTA vb. tr. a lansa un desant. (după engl. descent)
21. [Șăineanu, ed. VI] deșănțat a. 1. Mold. ciudat (la port sau la vorbă): dar deșănțat mai ești CR.; 2. Tr. trist, mâhnit: e deșănțat copilul. [V. deșanț].
22. [Scriban] deșănțát, -ă adj. (de și șanț 2). Extravagant, deplasat, neserios: om. gust deșănțat. Adv. A vorbi deșănțat. Trans. Trist.
23. [DOOM 3] desanta (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. desantez, 3 desantează; conj. prez. 1 sg. să desantez, 3 să desanteze
24. [DOOM 3] deșănța (a se ~) (înv., rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă deșănțez, 3 se deșănțează; conj. prez. 1 sg. să mă deșănțez, 3 să se deșănțeze; imper. 2 sg. afirm. deșănțează-te; ger. deșănțându-mă
25. [DOOM 3] deșănțat adj. m., s. m., pl. deșănțați; adj. f., s. f. deșănțată, pl. deșănțate
26. [DOOM 2] *desanta (a ~) vb., ind. prez. 3 desantează
27. [DOOM 2] !deșănța (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțează
28. [DOOM 2] *deșănțat adj. m., s. m., pl. deșănțați; adj. f., s. f. deșănțată, pl. deșănțate
29. [MDO] deșănțat
30. [IVO-III] deșănțat.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL