1. [DEX '09] DEPUNERE, depuneri, s. f. Acțiunea de a (se) depune1 și rezultatul ei. 1. Sumă de bani depusă la o instituție bancară. 2. Sediment, depozit pe o suprafață sau pe fundul unui vas. – V. depune1.
2. [MDA2] depunere sf [At: DLR ms / E: depune2] 1 Sumă de bani depusă la o instituție bancară. 2 Sediment, depozit pe o suprafață sau pe fundul unui vas. 3 (Jur) Depoziție. 4 Lăsare a unui obiect din mână, punându-l undeva Si: depus1 (1). 5 (Zlg) Eliminare a ouălor[1] la un loc potrivit Si: depus1 (2). 6 (Fig; îs) ~a armelor Încetare a luptei. 7 (Fig; îs) ~a coroanei Renunțare la domnie. 8 (Fig; cmr) ~a bilanțului Falimentare. 9 (Îs) ~a banilor Lăsare a unei sume de bani spre păstrare la o instituție bancară. 10 (Îs) ~a mandatului Renunțare la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. 11 (Îs ) ~a unui act (sau unei cereri, unui memoriu etc.) Predare a unui act, a unei cereri, a unui memoriu unui for competent. 12 (Îs) ~a muncii (sau efortului, ostenelii etc.) Trudă. 13 (Îs) ~a jurământului Angajare în mărturisirea adevărului în legătură cu faptele unui proces de către o parte în litigiu sau de către un martor. 14 (Îas) Angajare solemnă de îndeplinire a îndatoririlor, cu respectarea legilor țării, de către anumite categorii de oameni și de către militari.
3. [CADE] DEPUNERE sf. 1 Faptul de a depune (în toate înțelesurile) ¶ 2 Depozit, păstrare, încredițare: Casa de depuneri ~ 👉 CASĂ2 4 ¶ 3 ⚖️ Depoziție, mărturie dată înaintea justiției.
4. [DLRLC] DEPUNERE, depuneri, s. f. Acțiunea de a (se) depune și rezultatul ei. 1. Sumă de bani depusă la o instituție bancară. 2. Material depus pe o suprafață sau pe fundul unui recipient; depozit, sediment. 3. (Jur.; în expr.) Mandat de depunere = (în vechea legiuire de procedură penală) ordin dat de judecătorul de instrucție organelor de poliție judiciară, de a ridica și ține la dispoziția sa, timp de 24 de ore, o persoană învinuită.
5. [DN] DEPUNERE s.f. Acțiunea de a (se) depune și rezultatul ei. ♦ Sumă de bani care se depune la o instituție (bancară). ♦ Sediment. [< depune].
6. [MDN '00] DEPUNERE s. f. 1. acțiunea de a (se) depune. 2. sumă de bani care se depune la o instituție (bancară). 3. sediment. (< depune)
7. [Șăineanu, ed. VI] depunere f. 1. acțiunea de a depune: depunerea titlurilor; 2. destituire; 3. ceea ce un martor depune înaintea justiției; 4. depozit: Cassa de depuneri și consemnațiuni.
8. [Scriban] *depúnere f. Acțiunea de a depune, depozițiune, dare în păstrare: casă de depunerĭ (de economie). Destituire. Punere în închisoare. Mărturie în justiție.
9. [DEX '09] DEPUNE2 pers. 3 depune, vb. III. Intranz. (Reg.; despre vaci, bivolițe etc.) A-și mări ugerul (ca urmare a secreției abundente de lapte), a fi aproape să fete. [Perf. s. depuse, part. depus] – Lat. deponere.
10. [DEX '09] DEPUNE1, depun, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer).
11. [MDA2] dăpune2 v vz depune2
12. [MDA2] dăpune1 v vz depune1
13. [MDA2] depune2 [At: (a. 1774) URICARIUL I, 175 / V: dăp~, dip~ / Pzi: ~un / E: lat deponere] 1 vt A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. 2 vr (D. substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se sedimenta. 3 vt (D. animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la un loc potrivit). 4 vt (Fig; îe) A ~ armele A înceta lupta. 5 vt (Fig; îe) A ~ coroana A renunța la domnie. 6 vt (Fig; cmr; îe) A ~ bilanțul (la tribunal) A da faliment. 7 vt (Îe) A ~ bani (la o instituție bancară) A lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). 8 vt (Îe) A ~ mandatul A renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. 9 vt (Îe) A ~ un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.). 10 vt (Îe) A ~ muncă (sau efort, osteneală etc.) A trudi. 11 vt (Rar; îe) A ~ un examen A da un examen. 12 vt (D. o parte în litigiu sau despre un martor; îe) A ~ jurământul A se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces. 13 vt (D. unele categorii de oameni și d. militari; îae) A se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. 14 vt (D. un martor; îe) A ~ mărturie A face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 15 vt (Înv) A detrona (un domnitor, un ierarh bisericesc) Si: a destitui, a caterisi. 16 vt (Îvr; jur) A înainta. 17 vt (Îvr; jur) A face. 18 vt (Îvr; jur) A da. 19 vt (Îvr; jur) A aresta preventiv.
14. [MDA2] depune1 vi [At: DOSOFTEI, V. S. 237/1 / Pzi: ~un / E: lat deponere] 1 (Reg; d. vaci, bivolițe etc.) A-și mări ugerul ca urmare a secreției abundente de lapte, ceea ce indică apropierea timpului fătării. 2 (D. aștri) A asfinți.[1]
15. [CADE] DĂPUNE, ‼ DEPUNE (-pun) vb. intr. 🐕 Ⓟ 1 A i se mări ugerul aproape de fătat, a fi aproape să fete (vorb. de o vacă sau de o oaie): Da Furnica a dăpus? – Mai are trei săptămâni fără două zile (JIP.) ¶ 2 A rămînea grea, însărcinată: îndată au și depus oaia și în scurt timp au și fătat doi miei (SB.) [lat. deponĕre].
16. [CADE] DĂPUSĂ, ‼ DEPUSĂ adj. p. f. DĂPUNE, DEPUNE ¶ ¶ C. NEDĂPUSĂ. Cu ugerul tare, mărit cînd e aproape să fete (vorb. de o oaie sau de o vacă); grea, însărcinată: vaca era dăpusă, săraca (LUNG.).
17. [CADE] * DEPUNE1 (-pun) I. vb. tr. ①1 A pune jos un lucru (pe care-l purta cineva); ~ armele ¶ 2 ⚚ A face un depozit, a da ceva în păstrare, a încredița cuiva un lucru ca să i-l păstreze ¶ 3 A lăsa un depozit (de nisip, etc.), drojdii, pe fundul unui vas ¶ 4 A destitui, a scoate dintr’o slujbă, dintr’un post ¶ 5 ⚖️ A da mărturie, în fața judecății, despre cele ce știm, a face o depoziție ¶ 6 A atesta, a sluji de dovadă, a dovedi, a mărturisi ¶ 7 ⚖️ A trimite la închisoare ¶ 8 ⚖️ ~ o plîngere, a înainta o plîngere unei autorități judiciare ¶ 9 A da, a trece : ~ un examen. II. vb. refl. A se așeza la fund (vorb. de un depozit de nisip, de drojdii, etc.). [lat. deponěre].
18. [DEX '98] DEPUNE1, depun, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre unele categorii de oameni și despre militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer).
19. [DLRLC] DEPUNE1, depun, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mînă, punîndu-l undeva (ca să rămînă acolo). E sîmbătă seara și funcționarii din birouri au depus condeiele cu un sfert de oră mai devreme. GALACTION, O. I 600. Hasan plecat depune pe cîmpul ud de sînge Copilul, rod în floare, ce tremură și plînge. ALECSANDRI, P. III 345. ◊ Fig. Dacă vreți, răspundeți-mi cînd pot veni să depun omagiile mele la picioarele d-voastră. CAMIL PETRESCU, U. N. 217. ◊ A depune bani (la o instituție bancară) = a da bani în păstrare (la o instituție bancară, de obicei contra unei dobînzi). A depune un act, o cerere, un raport etc. = a înainta, a preda forului competent un act, o cerere etc. Mi-a trimis tata... un raport ca să-l depun la minister. CAMIL PETRESCU, T. II 409. A depune armele = a se preda, a se declara învins; fig. a ceda în fața argumentelor adversarului, a se declara convins. O luasem numai cam repede și mă vedeam în curînd silit să depun armele. M. I. CARAGIALE, C. 8. Cu cincizeci mii oameni pașa vă lovește. Armele depuneți, primiți a vă da. Căci cu caii numai vă vor sfărîma. BOLINTINEANU, O. 69. A depune un mandat = a renunța la o însărcinare încredințată, neputînd-o duce la îndeplinire. A depune jurămîntul = a jura, a-și lua angajamentul solemn de a spune adevărul (în fața justiției); a-și lua în mod solemn angajamentul de a-și îndeplini datoria (de cetățean etc.). N-am putut să depun jurămîntul. CAMIL PETRESCU, T. III 171. A depune un examen = a se prezenta la un examen, a da un examen. Veneau acum să depună examenul la școala statului. GALACTION, O. I 57. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A depune ouăle = a lepăda ouăle (la loc potrivit). A depune muncă, efort, osteneală etc. = a munci, a se strădui. Încearcă în toate felurile, depunînd adevărate sforțări, însă fără rezultat. SAHIA, N. 104. Cu drept cuvînt, te așteptai să fii răsplătit... pentru toate ostenelile ce ai depus în opera ta. ODOBESCU, S. III 10. 2. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formînd un sediment. După încetarea inundațiilor nămolurile se depun, acoperind valea (lunca) cu aluviuni... și ridicînd malurile albiei. MINERALOGIA 58. O cantitate echivalentă de cupru se depune pe catod. FIZICA 133.- Forme gramaticale: perf. s. depusei, part. depus.
20. [DLRLC] DEPUNE2, pers. 3 depune, vb. III. Intranz. (Despre vaci, bivolițe și alte animale domestice; regional, rar) A-și mări ugerul (ca urmare a secreției abundente de lapte), a fi aproape să fete. Îndată au și depus oaia și în scurt timp au și fătat doi miei tare frumoși, cu lîna creață de aur. SBIERA, P. 112. – Forme gramaticale: perf. s. depuse, part. depus.
21. [DN] DEPUNE vb. III. 1. tr. A pune, a lăsa (un obiect) undeva (în păstrare). ◊ A depune bani = a încredința bani spre păstrare (de obicei unei instituții); a depune un mandat = a renunța la o demnitate, la o însărcinare specială pe care cineva nu o poate îndeplini. 2. tr., refl. A cădea sau a lăsa să cadă la fund (substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid care formează un sediment pe fundul vasului). 3. intr. A face o depoziție. [P.i. depun, perf. s. -pusei, part. -pus. / < lat. deponere, cf. fr. déposer, după pune].
22. [MDN '00] DEPUNE vb. I. tr. 1. a pune, a lăsa (un obiect) undeva (în păstrare). ♦ a ~ bani = a încredința bani spre păstrare (unei instituții); a ~ mandatul = a renunța la o demnitate, la o însărcinare specială pe care cineva nu o poate îndeplini; a ~ jurământ = a) a spune tot adevărul într-un proces; b) (despre unii funcționari, despre militari) a jura în mod solemn pentru respectarea anumitor angajamente. 2. a desfășura, a executa, a presta (o muncă, un efort). II. tr., refl. a cădea, a lăsa să cadă la fund (substanțe solide în stare de suspensie sau dizolvare într-un lichid care formează un sediment pe fundul vasului). III. intr. (jur.) a face o depoziție. (< lat. deponere, după fr. déposer)
23. [Șăineanu, ed. VI] depune v. 1. a pune jos un lucru; 2. a face un depozit: a depune bani la un bancher; 3. fig. a renunța, a părăsi: a depune autoritatea; 4. a scoate din funcțiune: a depune un rege; 5. a spune înaintea unui tribunal ce știe despre un fapt; 6. a întemnița: criminalul a fost depus; 7. a se scăpa: a depune un examen. [Lat. DEPONERE].
24. [Scriban] dăpun v. intr. V. depun.
25. [Scriban] depún și (vest) dă-, -pús, a -púne v. intr. (lat. de-póno, -pónere, a depune, a pune jos. V. pun). Munt. vest. Se zice despre vacĭ cînd li se mărește ugeru și li se lasă în jos aproape de a făta orĭ despre norĭ cînd îs gata să dea drumu ploiĭ. Vacă depusă, aproape de fătat (Cod.). V. tr. (după fr. depóser). Pun jos: vulturu apucă melu și-l depuse’n cuĭbu luĭ. Daŭ în păstrare, în primire: a depune banĭ la un bancher. Formez depozit, las drojdie la fund: vinu depune drojdie, apa depune nomol. Fig. Destituĭ, detronez: a depune un rege. Pun în închisoare: a depune un tîlhar. Mărturisesc la judecată: acuzatu a depus că el e asasinu. Depun corona, abdic. Îmĭ depun bilanțu, 1) daŭ socoteală, 2) daŭ faliment. Depun examin, daŭ examin.
26. [DOOM 3] depunere s. f., g.-d. art. depunerii; pl. depuneri
27. [DOOM 2] depunere s. f., g.-d. art. depunerii; pl. depuneri
28. [DOOM 3] depune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depun, 2 sg. depui, 3 sg. depune, perf. s. 1 sg. depusei, 1 pl. depuserăm, m.m.c.p. 1 pl. depuseserăm; conj. prez. 1 sg. să depun, 3 să depună; ger. depunând; part. depus
29. [DOOM 2] depune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depun, 2 sg. depui, 1 pl. depunem; conj. prez. 3 să depună; ger. depunând; part. depus
30. [DER] depune (-n, -ns), vb. – 1. Despre oi și vaci, a făta. – 2. Despre oi și vaci, a fi fecundată. – 3. A depune, a lăsa. – Var. (sensurile 1 și 2) dăpune. Mr., megl. dipun „descind”. Lat. *dĕpōnĕre (Pușcariu 502; Candrea-Dens., 1463; REW 2572; Tiktin; Candrea; Scriban), cf. it. deporre, sp., prov. deponer, port. depôr. Este cuvînt popular, din fondul tradițional lat., cu primele sensuri. Cu toate uzurile care înseamnă „a depune” este neol. – Der. deponent, adj.; depunător, adj.; depozant, s. m., din fr. déposant; depozit, s. n., mr. dipozit, din it. deposito; depozita, vb.; depozitar, s. m.; depoziți(un)e, s. f., toate neol.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL