1. [DEX '09] DEPLINĂTATE s. f. Faptul de a fi deplin, desăvârșit; perfecțiune, plenitudine. – Deplin + suf. -ătate.
2. [MDA2] deplinătate sfs [At: (a. 1828) URICARIUL III, 36 / E: deplin + -ătate] 1 Dezvoltare completă, integrală. 2 Desăvârșire.
3. [CADE] DEPLINĂTATE sf. Starea unui lucru deplin, desăvîrșire.
4. [DLRLC] DEPLINĂTATE s. f. Faptul de a fi deplin; desăvîrșire, perfecțiune, plenitudine. Cum să-ți explic?... Numai cine iubește drept și cinstit simte deplinătatea unei asemenea bucurii. D. ZAMFIRESCU, R. 132. După două săptămîni de grăunțe și de săceală, Pisicuța – așa o botezasem pe iapă – reintrase în deplinătatea formelor alese. HOGAȘ, M. N. 10. Unitatea de caracter și punerea ei în evidență formează frumusețea și deplinătatea tipului lui Levante. MACEDONSKI, O. IV 73.
5. [Scriban] *deplinătáte f. (d. deplin). Calitatea de a fi deplin, plenitudine, perfecțiune: a fi în deplinătatea sănătățiĭ, a ajunge la deplinătatea mințiĭ.
6. [DOOM 3] deplinătate (desp. de-pli-) s. f., g.-d. art. deplinătății
7. [DOOM 2] deplinătate (de-pli-) s. f., g.-d. art. deplinătății
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL