1. [MDA2] dentură sf vz dantură
2. [CADE] * DENTURĂ, * DANTURĂ (pl. -uri) sf. 🫀 Șirul, cununa dinților, felul cum sînt înșirați sau alcătuiți dinții (🖼 1783) [fr.].
3. [DN] DENTURĂ s.f. v. dantură (2)[în DN].
4. [Șăineanu, ed. VI] dentură f. șirul sau cununa dinților.
5. [Scriban] *dentúră f. pl. ĭ (fr. denture; it. dentatura). Totalitatea dinților, șiru lor în gură. Dentură artificială, făcută de dentist.
6. [DEX '09] DANTURĂ, danturi, s. f. 1. Totalitatea dinților unei persoane; p. ext. felul în care sunt așezați și alcătuiți dinții; dentiție. ◊ Dantură falsă = proteză dentară. 2. Ansamblu format din dinții unor organe de mașini sau scule (roți dințate, freze, broșe etc.). – Din fr. denture.
7. [MDA2] dantură sf [At: POLIZU / V: (înv) den~, (îvr) dintură / Pl: ~ri / E: fr denture] 1 Totalitate a dinților unei persoane. 2 (Pex) Fel în care sunt înșirați și alcătuiți dinții Si: dentiție. 3 (Șîs) ~ falsă Proteză dentară. 4 (Pan) Ansamblu format din dinții unor organe de mașini.
8. [MDA2] dintură sf vz dantură
9. [CADE] * DANTURĂ 👉 DENTURĂ.
10. [DEX '98] DANTURĂ, danturi, s. f. 1. Totalitatea dinților unei persoane; p. ext. felul în care sunt înșirați și alcătuiți dinții; dentiție. ◊ Dantură (falsă) = proteză dentară. 2. Ansamblu format din dinții unor organe de mașini sau scule (roți dințate, freze, broșe etc.). – Din fr. denture.
11. [DLRLC] DANTURĂ s. f. (Cu sens colectiv) Totalitatea dinților unei persoane; p. ext. felul în care sînt înșirați și alcătuiți dinții. Evident! rîse femeia, arătînd dantura cariată și pe locuri știrbă de tot. C. PETRESCU, C. V. 22. Îmbătrînea. Stărui asupra cuvîntului, dezmințit de părul negru, dantura puternică și întreaga-i făptură, vînjoasă și neobosită. id. Î. I 10. ◊ Dantură (falsă) = proteză dentară. Își puse dantura.
12. [DN] DANTURĂ s.f. 1. Totalitatea dinților unui om; (p. ext.) felul în care sunt așezați dinții. 2. Ansamblu format de dinții unor organe de mașini sau de utilaj (freze, pile, burghie etc.)- [Var. dentură s.f. / < fr. denture].
13. [MDN '00] DANTURĂ s. f. 1. totalitatea dinților unui om. ◊ dentiție (3). 2. ansamblu al dinților unor organe de mașini sau de utilaje. (< fr. denture)
14. [DOOM 3] dantură s. f., g.-d. art. danturii; pl. danturi
15. [DOOM 2] dantură s. f., g.-d. art. danturii; pl. danturi
16. [MDO] dantură
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL