1. [DEX '09] DEMÂNCARE s. f. (Pop.) Mâncare, hrană, bucate; demâncat. – De4 + mâncare.
2. [MDA2] demâncare sf [At: PSALT. HUR. 46r/6 / V: dă~ / Pl: ~cări / E: de4 + mâncare] (Îvp) Mâncare.[1]
3. [DEX '98] DEMÂNCARE s. f. Mâncare, hrană, bucate; demâncat. – De4 + mâncare.
4. [MDA2] dămâncare sf vz demâncare
5. [CADE] DEMÎNCARE, DEMÎNCAT sbst. sf. Ceea ce se dă, ce se aduce cuiva de mîncare: îndată mă și trimite mama cu demîncare în țarină (CRG.); dă tu flacăului demîncatul ce i-am făcut (EMIN.).
6. [CADE] DEMÎNCAT 👉 DEMÎNCARE.
7. [CADE] DEMÎNCĂRICĂ sf. dim. DEMÎNCARE: la han am găsit și ~ și pat de odihnă (ISP.).
8. [DLRLC] DEMÎNCARE s. f. Mîncare, hrană, alimente, bucate. La seceră... romînul pornește cît se poate de dimineață, luîndu-și bucatele sau demîncarea pentru ziua întreagă. PAMFILE, A. R. 117. Și cum mă scol, îndată mă și trimite mama cu demîncare în țarină la niște lingurari, ce-i aveam tocmiți prășitori. CREANGĂ, A. 52.
9. [Scriban] demîncáre f., pl. inuz. ărĭ. Mîncare (alimente) transportată: a venit cu demîncarea lucrătorilor.
10. [Scriban] mîncáre f., pl. ărĭ Acțiunea de a mînca. Ceĭa ce se mănîncă, aliment, bucate; ĭaurtu e o mîncare care prelungește vĭața. Masă, prînz orĭ cină: doŭă mîncărĭ pe zi, a da cuĭva mîncare (subst.) saŭ de mîncare = de mîncat (verb). – Pop. se zice și a adus demîncarea (subst.).
11. [DOOM 3] demâncare (merinde) (pop.) s. f., g.-d. art. demâncării (S-a dus cu ~ la câmp.)
12. [DOOM 2] demâncare (mâncare) (pop.) s. f. (s-a dus cu ~)
13. [IVO-III] demâncare sb. f. (îl trimet cu demâncarea la câmp).
14. [MDO] demîncare (subst.)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL