1. [DEX '09] DEDINĂ, dedine, s. f. 1. Avere moștenită de la înaintași. 2. Stăpânire feudală ereditară. – Din sl. dedina.[1]
2. [MDA2] dedină sf [At: (a. 1519) PANAITESCU, O. Ț. 200 / Pl: ~ne / E: vsl дедина] (În țările române, în Evul Mediu) 1 Avere moștenită de la înaintași. 2 Stăpânire feudală ereditară.
3. [Scriban] dédină V. datină.
4. [CADE] DEDINA sf. Bucov. Datină, obiceiu: se strică florile, căci așa li-i dedina florilor (PAMF.) [🖼 DATINĂ].
5. [Scriban] dátină, în vest détină, în est (vechĭ) dédină f., pl. ĭ (vsl. dĕdina, moștenire, infl. de dat. V. dediță. Cp. cu baștină). Obiceĭ, deprindere, uz: cum este datina harțuluĭ (Cost. 1, 339).
6. [DOOM 3] dedină (înv.) s. f., g.-d. art. dedinei; pl. dedine
7. [DOOM 2] !dedină (înv.) s. f., g.-d. art. dedinei; pl. dedine
8. [DER] dedină (-ni), s. f. – (Înv., și Bucov.) Uzanță, obicei. Sl. dĕdina (Tiktin), cf. datină.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL