1. [DEX '09] DECLINATORIU, -ORIE, declinatorii, adj. Care respinge competența unei instanțe sau contestă o jurisdicție. ♦ (Substantivat, n.; în sintagma) Declinatoriu de competență = hotărâre prin care o instanță constată necompetența ei și trimite cauza la o instanță competentă. – Din fr. déclinatoire.
2. [MDA2] declinatoriu1, ~ie a [At: DEX / Pl: ~ii / E: fr declinatoire] 1 Care respinge competența unei instanțe sau contestă o jurisdicție. 2 sn (Îs) ~ de competență Hotărâre prin care o instanță constată incompetența sa și trimite o cauză la instanța competentă.
3. [DLRLC] DECLINATORIU, -ORIE, declinatorii, adj. (Jur.) Care contestă, respinge competența unei instanțe sau contestă o jurisdicție. ◊ (Substantivat, n. în expr.) Declinatoriu de competență = hotărîre prin care o instanță constată necompetența ei și trimite pricina la instanța competentă.
4. [DN] DECLINATORIU, -IE adj. (Jur.) Care nu recunoaște competența unei instanțe sau contestă o jurisdicție. ◊ (s.n.) Declinatoriu de competență = hotărîre prin care o instanță constată incompetența ei și trimite cauza la o instanță competentă. [Pron. -riu. / cf. fr. déclinatoire].
5. [MDN '00] DECLINATORIU, -IE adj., s. n. (jur.) (hotărâre) prin care se declină competența. ♦ ~ de competență = hotărâre prin care o instanță constată incompetența ei și înaintează cauza la o instanță competentă. (< fr. déclinatoire)
6. [Scriban] *declinatóriŭ, -ie adj. (d. a declina). Jur. Act declinatoriŭ, act pin care un avocat refuză să compară în aintea uneĭ jurisdicțiunĭ pe a căreĭ competență o declină. (Și ca s.n. un declinatoriŭ). Astr. Care servește la măsurat declinațiunea; busolă declinatorie.
7. [CADE] * DECLINATOR(IU) (pl. -oare,-orii) sn. 1 ⚖️ Excepțiune prin care apărătorul neagă competența unui tribunal ¶ 2 🌐 Cutioară care conține un ac magnetic și care servește pentru a o orienta pe teren o planșetă, o hartă etc. [fr. déclinatoire].
8. [DOOM 3] declinatoriu [riu pron. rĭu] (desp. de-cli-) adj. m., f. declinatorie (desp. -ri-e); pl. m. și f. declinatorii
9. [DOOM 2] declinatoriu [riu pron. rĭu] (de-cli-) adj. m., f. declinatorie (-ri-e); pl. m. și f. declinatorii
10. [MDO] declinatoriu
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL