1. [DEX '09] DECĂZUT, -Ă, decăzuți, -te, adj. 1. Ajuns în stare de decădere, în declin. ♦ Depravat, declasat, stricat. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – V. decădea.
2. [MDA2] decăzut2, ~ă a [At: VLAHUȚĂ, S. A. II, 353 / Pl: ~uți, ~e / E: decădea] 1 Care a ajuns într-o stare de decădere (1-4) Si: declasat, degradat, depravat. 2 Care este în declin. 3 (Jur; îe) ~ din drepturi Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea, în termenul prevăzut de lege, a unor condiții sau formalități.
3. [MDA2] decăzut1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: decădea] 1-4 Decădere (1-4).
4. [DEX '98] DECĂZUT, -Ă, decăzuți, -te, adj. 1. Care a ajuns în decădere, în declin. ♦ Depravat, declasat, stricat. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – V. decădea.
5. [DLRLC] DECĂZUT, -Ă, decăzuți, -te, adj. 1. În stare de decădere, în declin, scăpătat. ♦ Stricat, corupt, vicios. 2. (Jur.; urmat de determinări introduse prin prep. «din») Care a pierdut drepturile sau prerogativele acordate de lege, prin neîndeplinirea anumitor condiții sau formalități. Decăzut din drepturi.
6. [DN] DECĂZUT, -Ă adj. 1. Ajuns în stare de decădere, de declin. ♦ Depravat, stricat. 2. Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea, în termenul prevăzut de lege, a unor condiții sau formalități. [< decădea].
7. [DEX '09] DECĂDEA, decad, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere.
8. [MDA2] decădea vi [At: HELIADE, O. II, 249 / Pzi: ~cad / E: de4 + cădea, cf fr déchoir] (D. lucruri sau d. oameni) 1 A ajunge dintr-o stare superioară într-una inferioară. 2-3 A-și pierde (prestigiul sau) valoarea. 4 A fi în declin Si: a regresa. 5 (D. oameni) A ajunge într-o stare (morală) degradantă Si: a se declasa, a se deprava. 6 (Jur; îe) A ~ din drepturi A pierde un drept prin neîndeplinirea, în termenul prevăzut de lege, a unor condiții sau a unor formalități.
9. [CADE] * DECĂDEA (-cad) vb. intr. A da îndărat, a cădea mai jos, a ajunge în stare mai proastă, a scăpăta [cădea, după fr. déchoir].
10. [DEX '98] DECĂDEA, decad, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – De4- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere.
11. [DLRLC] DECĂDEA, decad, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare (materială, socială, politică) mai rea (decît aceea în care a fost), a ajunge rău; a fi în declin, a da îndărăt, a regresa. În a doua jumătate a secolului al XIII-lea cnezatul de Halici decade. IST. R.P.R. 75. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se deprava, a deveni vicios, stricat. 2. (Jur.; în expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept, prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități.
12. [DN] DECĂDEA vb. II. intr. A cădea, a ajunge într-o stare inferioară, mai rea (decît înainte), a ajunge rău; a slăbi, a-și pierde puterile, a fi în declin, a da îndărăt. ◊ A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. [P.i. decad. / < de- + cădea, după it. decadere].
13. [MDN '00] DECĂDEA vb. intr. a cădea, a ajunge într-o stare inferioară, a ajunge rău; a-și pierde puterile, a fi în declin, a da îndărăt. ◊ a se deprava. ♦ (jur.) a ~ din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. (după it. decadere)
14. [Șăineanu, ed. VI] decădeà v. a cădea mai jos, a merge spre cădere sau ruină.
15. [Scriban] *decád, -căzút, a -cădeá v. intr. (de și cad, după fr. déchoir. V. cad). Scad, perd tăria, valoarea morală orĭ stima lumiĭ: prăvălia cutare a decăzut, caracteru acestuĭ om a decăzut.
16. [DOOM 3] decădea (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decad, 2 sg. decazi, 3 sg. decade; conj. prez. 1 sg. să decad, 3 să decadă; imper. 2 sg. afirm. decazi; ger. decăzând; part. decăzut
17. [DOOM 2] decădea (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decad, 1 pl. decădem, 2 pl. decădeți, viit. 3 sg. va decădea; conj. prez. 3 să decadă; cond. 3 ar decădea; imper. 2 sg. decazi, 2 pl. decădeți, neg. 2 sg. nu decădea; ger. decăzând; part. decăzut
18. [IVO-III] decad, -cădea inf.
19. [DER] decădea (decad, decăzut), vb. – A ajunge într-o stare mai rea, a regresa. Format de la cădea pe baza fr. déchoir sau a lat. decadere. – Der. decadent, adj.; decadență, s. f.; decadentism, s. n.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL