1. [DEX '09] DATORINȚĂ, datorințe, s. f. (Înv.) Obligație (morală); îndatorire. – Datori + suf. -ință.
2. [MDA2] datorință sf [At: ȘINCAI, HR. III, 1222/18 / V: (înv) deat~, det~, (îrg) dăt~ / Pl: ~țe / E: dator + -ință] (Îrg) 1-3 Datorie (20-22). 4 (Îlav) După ~ Cum se cuvine. 5 (Îal) Cum se cere. 6 (Îe) A-și face (sau a (îm)plini) ~ța A-și face datoria (32). 7 (Îe) A-și ține de ~ A considera de datoria cuiva să...
3. [CADE] DATORINȚĂ, DATORINȚĂ (pl. -te) sf. Obligațiune, îndatorire: silindu-se totdeauna să-și împlinescă toate dătorințele sale cum se cade (SB.) [datori].
4. [DLRLC] DATORINȚĂ, datorințe, s. f. (Învechit) Obligație (morală), îndatorire. Am socotit că am datorința să cer învoire. SADOVEANU, Z. C. 261. Gavrilă și-a făcut datorința lui de l-a rugat pe stăpîn să-i facă socoteala. POPA, V. 9.
5. [Șăineanu, ed. VI] datorință f. datorie morală: vieața este o grea datorință BOL.
6. [Scriban] datorínță f. pl. e (cuv. fabr.) Trans. Datorie morală, obligațiune.
7. [MDA2] dătorință sf vz datorință
8. [MDA2] detorință sf vz datorință
9. [DOOM 3] datorință (înv.) s. f., g.-d. art. datorinței; pl. datorințe
10. [DOOM 2] datorință (înv.) s. f., g.-d. art. datorinței; pl. datorințe
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL