Definiție și ce înseamnă dărmătură

1. [DEX '09] DĂRÂMĂTURĂ, dărâmături, s. f. 1. Zid, clădire dărâmată; ruină. ♦ Material căzut, surpat dintr-o clădire în ruină. 2. (La pl.) Crengi de copaci rupte și doborâte la pământ; vreascuri. 3. (Fam.) Epitet depreciativ dat unui animal sau unui om slăbănog. [Var.: dărmătură s. f.] – Dărâma + suf. -ătură.

2. [MDA2] dărâmătură sf [At: DA ms / V: ~rm~ / Pl: ~ri / E: dărâma + -ătură] 1 Zid, clădire dărâmată. 2 Ruină. 3 Material căzut, surpat dintr-o clădire în ruină. 4 (Lpl) Crengi de copaci rupte și doborâte la pământ Si: vreascuri. 5 (Fam) Epitet depreciativ dat unui animal sau unui om slăbănog.

3. [Șăineanu, ed. VI] dărâmătură f. 1. rezultatul dărâmării, ruină; 2. Mold. crăcile arborelui tăiat, vreascuri.

4. [DEX '09] DĂRMĂTURĂ s. f. v. dărâmătură.

5. [MDA2] dărmătură sf vz dărâmătură

6. [CADE] DĂRĂMĂTURĂ, DĂRÎMĂTURĂ mai adesea pl. DĂRĂMĂTURI sf. 1 Crengi tăiate sau rupte de vînt dintr’un copac și doborîte la pămînt (RV.-CRG.) ¶ 2 Grămadă de cărămizi, moloz, lemne, etc. provenite din dărămarea unei clădiri; ruină: își adună ceata într’o culă, sub niște dărămături de ziduri (ISP.) [dărăma].

7. [DLRLC] DĂRÎMĂTURĂ, dărîmături, s. f. (Mai ales la pl.) 1. Grămadă de cărămizi, moloz, lemne etc., provenite din dărîmarea, prăbușirea unei construcții. Pe rîuri plutesc dărîmăturile palatelor. RUSSO, O. 33. ♦ Clădire dărîmată, ruinată; ruină. Dar și mai interesante... erau pentru el vechile dărîmături romane. GALACTION, O. I 114. Am dat de-o mănăstire veche toată dărîmături. RETEGANUL, P. I 39. Ajunse la un oraș mare, din care numai dărîmături rămăsese. ISPIRESCU, L. 100. 2. Grămadă de crengi (mai ales uscate) rupte din copaci și doborîte la pămînt; vreascuri. Lîngă gluga de coceni, o stivă înaltă de rădăcini amestecate cu dărîmături de sălcii scorburoase. SADOVEANU, P. M. 30. Ardeau în vîlvătăi dărîmături de copaci. id. Z. C. 32. – Variantă: (regional) dărmătură (EMINESCU, O. 60) s. f.

8. [DLRLC] DĂRMĂTURĂ s. f. v. dărîmătură

9. [Scriban] dărămătúră f., pl. ĭ. Lucru dărămat, ruină. Hălăcĭugă.

10. [DOOM 3] dărâmătură s. f., g.-d. art. dărâmăturii; pl. dărâmături

11. [DOOM 2] dărâmătură s. f., g.-d. art. dărâmăturii; pl. dărâmături

12. [IVO-III] dărâmătură, -ri.

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [DEX '98] MEIȘOR, meișori, s. m. Numele a trei plante erbacee din familia gramineelor: […]
1. [MDA2] sanguinarie sf [At: DN4 / Pl: ~ii / E: lat sanguinaria, fr sanguinaire] […]
1. [DFL] Broughtonia sanguinea R. Br. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori roșii-purpur, labei în interior […]
1. [DFL] Calothamnus sanguineus R. Br. Specie care înflorește vara. Flori roșii-închis, 4 sepale, 4 […]
1. [DEX '09] SANGVINIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguinic, -ă adj.] – […]
1. [MDA2] sorbestrea sf [At: GRECESCU, FL. 197 / V: (reg) soarbestre (A: nct) / […]
1. [DEX '09] SANGULIE, sangulii, s. f. (Înv. și pop.) Țesătură foarte fină (de mătase); […]
1. [DEX '09] SANGVINIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguinic, -ă adj.] – […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro