1. [DEX '09] DĂRĂPĂNAT, -Ă, dărăpănați, -te, adj. (Despre construcții) Gata să se dărâme, deteriorat; p. ext. năruit, surpat. – V. dărăpăna.
2. [MDA2] dărăpănat2, ~ă a [At: DEX2 / Pl: ~ați, ~e / E: dărăpăna] (D. construcții) 1 Gata să se dărâme Si: deteriorat. 2 (Pex) Năruit.
3. [MDA2] dărăpănat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: dărăpăna] 1-3 Dărăpănare (1-3).
4. [CADE] DĂRĂPĂNAT adj. 1 p. DĂRĂPĂNA ¶ ¶ C. NEDĂRĂPANAT ¶ 2 Prăpădit, năruit, ruinat: rămășitele unei cetăți ~e, de pe vremea luptelor lui Traian cu Dacii (VLAH.).
5. [DLRLC] DĂRĂPĂNAT, -Ă, dărăpănați, -te, adj. (Despre construcții) Gata să se dărîme, deteriorat; p. ext. năruit, prăbușit, surpat. Afară ploua rar, în stropi mari, iar vîntul învăluia ploaia și o trîntea chiuind în hanul dărăpănat. SADOVEANU, O. I 139. Casa mamei-mari era mohorîtă, dărăpănată, înecată în bălării uriașe. GALACTION, O. I 9. Un soi de terasă... de la ultimul etaj al unei clădiri vechi, dărăpănate. CAMIL PETRESCU, T. I 307. S-au descoperit, adîncite în pămînt, rămășițele unei cetăți dărăpănate, de pe vremea luptelor lui Traian cu dacii. VLAHUȚĂ, O. AL. I 133.
6. [DEX '09] DĂRĂPĂNA, dărapăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). [Prez. ind. și: dărăpăn] – Din bg. drapam „a pieptăna”, „a zgâria”.
7. [MDA2] dărăpăna [At: DEX2 / Pzi: ~rapăn / E: pbl lat derapinare] 1 vr (La persoana 3) A se ruina. 2 vr (Pex) A se nărui. 3 vt (Reg) A-și smulge părul (de jale, de desperare).
8. [MDA2] derăpăna v vz dărăpăna
9. [MDA2] drăpăna v vz dărăpăna
10. [CADE] DĂRĂPĂNA, ‼ DERĂPĂNA (-apăn) I. vb. tr. 1 A prăpădi, a aduce mari stricăciuni, a ruina: chiriașii i-au dărăpănat toată casa; arendașii derapănă pădurile și ecaretele moșiilor (FIL.); a-și ~ sănătatea ¶ 2 A doborî, a prăbuși, a nărui; Ⓕ: să-i dărapene cu armele domnia (ODOB.). II. vb. refl. 1 A se prăpădi, a se ruina: cetățile se dărapănă, orașele se pustiesc (VLAH.) ¶ 2 A se prăbuși, a se nărui: o ploaie vijelioasă, de crezi că se dărapănă munții (VLAH.) [lat. *derapĭnare].
11. [CADE] DĂRĂPĂNĂTOR adj. p. DĂRĂPĂNA. Care dărapănă, aduce stricăciuni, prăpădește, ruinează: un negoț stricăcios și ~ sănătății locuitorilor (I.-GH.).
12. [CADE] DERĂPĂNA... = DĂRĂPĂNA...
13. [DEX '98] DĂRĂPĂNA, dărapăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). – Probabil din lat. *derapinare.
14. [DLRLC] DĂRĂPĂNA, dărapăn, vb. I. 1. Refl. (Mai ales despre construcții) A se ruina, a se distruge, a se strica, a se prăpădi; p. ext. a se nărui, a se surpa, a se prăbuși. Vechea mînăstire s-a dărăpănat. VLAHUȚĂ, O. AL. I 151. ◊ Tranz. Fig. În zadar se mai cercară unii din boierii pribegi... să-i dărapene cu armele domnia. ODOBESCU, S. A. 125. 2. Tranz. (Regional; cu privire la păr) A-și smulge părul (de desperare, de jale). Intra-n casă suspinînd, Ieșea afară tot plîngînd, Păr bătrîn dărăpănînd. ȘEZ. VII 57. Cînd la țeapă se uita, Păr din cap dărăpăna Și cu jale tot zicea. TEODORESCU, P. P. 536.
15. [Șăineanu, ed. VI] dărăpănà v. a sdrobi, a prăpădi: alții să-i dărăpene cu armele domnia OD. [Cf. lat. DERIPERE].
16. [Scriban] dărápăn, a -ăpăná v. tr. (lat. derápino, -áre, d. rápere, a răpi. Cp. și cu ngr. drapanizo, cosesc. – Dărapăn, enĭ, -ănă; să dărapene). Stric, distrug, risipesc (propriŭ și fig.) V. refl. Casa, familia s’a dărăpănat. Mă alterez, mă stric: sănătatea s’a dărăpănat. – Și derapăn (Munt.) și drapăn (Mold.).
17. [Scriban] drápăn V. dărapăn.
18. [DOOM 3] +dărăpăna2 (a se ~) (a se ruina) vb. refl., ind. prez. 3 se dărăpănează, imperf. 3 pl. se dărăpănau; conj. prez. 3 să se dărăpăneze; ger. dărăpănându-se
19. [DOOM 3] dărăpăna1 (a ~) (a smulge păr, fulgi) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. dărapăn/dărăpăn, 2 sg. dărapeni/dărăpeni, 3 dărapănă; conj. prez. 1 sg. să dărapăn/să dărăpăn, 3 să dărapene/să dărăpene; imper. 2 sg. dărapănă
20. [DOOM 2] dărăpăna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărapăn/dărăpăn, 2 sg. dărapeni, 3 dărapănă; conj. prez. 3 să dărapene/să dărăpăne
21. [MDO] dărăpăna (ind. prez. 1 sg. dărapăn, conj. dărapene)
22. [IVO-III] dărapăn, -peni 2.
23. [DER] dărăpăna (-nez, dărăpănat), vb. – 1. (Înv.) A tăia, a zgîria. – 2. (Înv.) A smulge părul din cap. – 3. (Rar) A lua, a prăda, a jefui. – 4. A distruge, a nărui, a rade de pe fața pămîntului. – 5. A dăuna, a păgubi, a ruina. – Var. derăpăna. Lat. dĕruncĭnāre „a peria, a netezi, a nivela”. Semantismul prezintă dificultăți, în lumina primelor folosiri documentate în limba veche și populară, dar uitate în limba scrisă. Fonetismul indică faptul că trebuie să se plece de la o var. *dĕru(n)quĭnāre, cu trecerea lui qu › p; la pierderea infixului nazal ar fi putut influența analogia cu rupes, cf. it. dirupare, dirupinato. Ipotezele anterioare sînt insuficiente: lat. *deripinare (Candrea, Éléments, 11); dēripināre din lat. *dĕrapĕre (Philippide, Principii, 99; Pușcariu 484; Tiktin; REW 2579; Candrea; Scriban; Rosetti, I, 165; cf. contra Graur, BL, V, 95), formație dificilă care nu explică evoluția semantică; gr. δρεπανιζω „a seca” (Bogrea, Dacor., IV, 807). – Der. dărăpănătură, s. f. (ruină, clădire dărăpănată).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL