1. [DEX '09] DĂPĂRA, vb. I v. depăra.
2. [DEX '09] DEPĂRA, depăr, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) smulge părul de pe cap (de jale, de disperare etc.); fig. a (se) necăji. 2. (Fam.) A (se) părui. [Var.: dăpăra vb. I] – Lat. depilare.
3. [MDA2] dăpăra v vz depăra
4. [MDA2] depăra2 vtr [At: ANON. CAR. / V: dăp~ / Pzi: ~rez, depăr, dapăr / E: lat depilare] 1-2 vtr (Îrg) A(-și) smulge părul din cap (de jale, de desperare etc.) 3-4 vtr (Fig) A (se) necăji. 5 vrr (Înv) A se părui. 6 vt (Reg) A necăji.
5. [MDA2] depăra3 vi [At: ȘEZ. II, 225 / E: nct] (Reg; rar) 1 A înlătura (cu mâinile ori cu picioarele) tot de pe lângă sine ori de pe sine (rotindu-le ulterior prin aer, fără motiv). 2 (Îe) Om bun de apărat și ~t Om de nădejde.
6. [CADE] DĂPĂRA, DEPĂRA (dapăr) vb. tr. și refl. 1 A (-și) smulge părul (din cap): au început... a se dăpăra și a se sgăria (ȚICH.); și ’napoi s’a înturnat Față albă sgîriind, Cosiță galbenă depărînd (MAR.) ¶ 2 A (se) părui: După ce destul se depărară... Dederă a să prici între sine (BD.-DEL.) [lat. depĭlare].
7. [CADE] DEPĂRA 👉 DĂPĂRA.
8. [DEX '98] DĂPĂRA, dapăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) 1. A-și smulge părul din cap (de jale, de desperare etc.). 2. (Fam.) a (se) părui. – Lat. depilare.
9. [DEX '98] DEPĂRA, depăr, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) smulge părul de pe cap (de jale, de desperare etc.); fig. a (se) necăji. 2. (Fam.) A (se) părui. [Var.: dăpăra vb. I] – Lat. depilare.
10. [Șăineanu, ed. VI] dăpărà v. a rupe, a smulge (vorbind de păr): fig. cu o mână te apără cu alta te dapără. [Lat. DEPILARE; sensul figurat e identic cu al sinonimului încăiera].
11. [Scriban] dápăr, dăpărat V. depăr.
12. [Scriban] dépăr și -éz, a -á v. tr. (lat. dé-pilo, -piláre, d. pilus, păr. – Se conj. ca apăr. V. depilez și depăn). Munt. ș.a. Depilez, iaŭ păru, maĭ ales vorbind de peĭ la tăbăcărie. Odinioară, trag de păr (Era obiceĭu la stabilirea hotarelor să se ĭa băiețĭ și să-ĭ tragă de păr orĭ să-ĭ bată, ca să ție minte pînă la bătrîneță că acolo-s hotarele. De aici și numele satuluĭ Depărațĭ, în Teleorman). – Și dápăr, dăpărat: c’o mînă te apără, cu alta te dapără.
13. [DOOM 3] !depăra1 (a ~) (a smulge părul din cap) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. depăr, 2 sg. deperi, 3 deapără; conj. prez. 1 sg. să depăr, 3 să depere; imper. 2 sg. afirm. deapără
14. [DOOM 3] depăra2 (a ~) (tehn.) vb., ind. prez. 1 sg. depărez, 3 depărează; conj. prez. 1 sg. să depărez, 3 să depăreze; ger. depărând
15. [DOOM 2] dăpăra (a ~) v. depăra2
16. [DOOM 2] depăra1 (a ~) (tehn.) vb., ind. prez. 3 depărează
17. [DOOM 2] depăra2/dăpăra (a ~) (a-și smulge părul) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. depăr/dapăr, 2 sg. deperi/daperi, 3 deapără/dapără, 1 pl. depărăm/dăpărăm; conj. prez. 3 să depere/să dapere
18. [DER] depăra (-rez, -at), vb. – 1. A smulge părul. – 2. A lua de păr. – Var. dăpăra. Mr. deapir, dipirare, megl. deapir, dipirari. Lat. dēpῑlāre (P. Papahagi 101; Pușcariu 483; Candrea-Dens., 1329; Pascu, I, 141; Iordan, Dift., 123; REW 2571); cf. v. it. dipelare (calabr. dipilare), fr. (dépiler), sp. (depilar.) Este dublet al lui depila, vb. (a îndepărta părul de pe corp), cf. depilator, s. n. (substanță cu ajutorul căreia se depilează); și omonim al lui depăra, vb. (a îndepărta, a separa), puțin folosit în Trans., pe care Drăganu, Dacor., III, 700, îl consideră reprezentant al lat. *de-parāre. Depărare desemnează și o veche uzanță juridică, abandonată a principiului la începutul sec. XIX și conservată în unele toponime (Depărați); delimitînd o proprietate, fiii proprietarilor primeau public o pedeapsă constînd în ceea ce indică vb., cu pretextul de a-i face să-și amintească pentru totdeauna stabilirea delimitării. Presupunem că este etimologie populară, care a confundat probabil rezultatul rom. al lui *dēpῑlāre cu lat. *dēpalāre „a publica”, formă vulgară de la palāri, atestată de glosa depalata „manifestată” (Silos 120); rezultatul normal de la *dēpalāre este și *depăra. Cf. Pascu, Lat., 259. – Der. depărat, s. n. (tăbăcire, smulgere mecanică a firelor de păr).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL