1. [DEX '09] DĂINUIRE s. f. Faptul de a dăinui; persistență; menținere. – V. dăinui.
2. [MDA2] dăinuire sf [At: COSTINESCU / V: (îvr) ~nire / Pl: ~ri / E: dăinui] 1 Continuare a existenței în timp Si: dăinuit, durare, durat1, menținere, păstrare, perpetuare, persistare, rămânere, stăruință, ținere, (liv) subzistare, (îvr) dăineală, petrecere. 2 (Rar) Trăire.
3. [DLRLC] DĂINUIRE s. f. Faptul de a dăinui; persistență, menținere.
4. [DEX '09] DĂINUI, dăinui, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A continua să existe, să se mențină; a ține, a dura, a persista. 2. (Rar; despre ființe) A trăi, a exista. [Pr.: dăi-. – Prez. ind. și: dăinuiesc] – Din sb. danovati.
5. [MDA2] dăina2 v vz dăinui
6. [MDA2] dăinăi2 v vz dăinui
7. [MDA2] dăinări v vz dăinui
8. [MDA2] dăini v vz dăinui
9. [MDA2] dăinire sf vz dăinuire
10. [MDA2] dăinui vt [At: I. GOLESCU, C., ap. DA ms / V: (îvr) ~ni (Pzi: dăinesc), ~năi (pzi: dăinăi) / Pzi: dăinui și ~esc / E: srb danovati] 1 (La persoana 3) A continua să existe (în timp) Si: a dura, a se menține, a se păstra, a rămâne, a sta, a ține, (liv) a subzista, (înv) a petrece, a via. 2 (Rar) A trăi.
11. [CADE] DĂINUI (-nuesc) vb. intr. A dura, a ținea (un timp oare-care): după mai multe... alergăturii cari au dăinuit vre-o zece zile (I.-GH.) [srb. danovati-da-nujem].
12. [DEX '98] DĂINUI, dăinuiesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A continua să existe, să se mențină; a ține, a dura, a persista. 2. (Rar; despre ființe) A trăi, a exista. [Prez. ind. și: dăinui] – Din scr. danovati.
13. [DLRLC] DĂINUI, dăinuiesc și dăinui, vb. IV. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A ține un timp îndelungat, a se prelungi în timp; a dura, a persista. Moara cea veche... și acum dăinuiește. SADOVEANU, O. I 405. Aceste petreceri dăinuiră pînă după miezul nopții. BOLINTINEANU, O. 298. ♦ (Despre ființe) A trăi, a viețui, a exista. Și-o să petrec în pace prin lumile de soare, În care-oi dăinui? EMINESCU, O. IV 39.
14. [Șăineanu, ed. VI] dăinuí v. a dura, a subzista: de n’ar avea cu ce să dăinuească ISP. [Bulg. DANOVATl].
15. [Scriban] dăĭnuĭésc v. intr. (sîrb. danujem, inf. danovati). Vest. Durez, subzist: casa asta dăĭnuĭește de mult.
16. [DOOM 3] !dăinuire (desp. dăi-) s. f., g.-d. art. dăinuirii; pl. dăinuiri
17. [DOOM 2] dăinuire (dăi-) s. f., g.-d. art. dăinuirii
18. [DOOM 3] !dăinui (a ~) (desp. dăi-) vb., ind. prez. 3 sg. dăinuie/dăinuiește, imperf. 3 pl. dăinuiau; conj. prez. 3 să dăinuie/să dăinuiască
19. [DOOM 2] !dăinui (a ~) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăinuie, imperf. 3 sg. dăinuia; conj. prez. 3 să dăinuie
20. [MDO] dăinui (ind. prez. 3 sg. dăinuiește, conj. dăinuiască)
21. [IVO-III] dăinuesc, -uiască 3 conj , -uiam 1 imp.
22. [DER] dăinui (dăinuiesc, dăinuit), vb. – 1. A dura. – 2. A se prelungi, a ființa. Sb. danovati, danujem (Candrea; Scriban). După Șeineanu, II, 152 și Pascu, II, 130, din tc. dayanmak „a dura”; ipoteză improbabilă. – Der. dăinuitor, adj. (trainic, persistent).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL