1. [DEX '09] CUVÂNTĂREȚ, -EAȚĂ, cuvântăreți, -e, adj. (Rar) Cuvântător (1); care vorbește frumos, meșteșugit. – Cuvânta + suf. -ăreț.
2. [MDA2] cuvântăreț, ~eață a [At: DOSOFTEI, V. S. 81/2 / Pl: ~i, ~e / E: cuvânta + -ăreț] 1 a (Iuz) (D. persoane) Cuvântător (2). 2 a Bun orator. 3 a (D. persoane) Care predică frumos. 4 a (D. limbi) în care se poate exprima cu ușurință orice idee. 5 sm Înțelept. 6 sm Orator funebru. 7 sm Predicator.
3. [CADE] ‡ CUVÎNTĂREȚ adj. 1 Înzestrat cu graiu, grăitor, vorbitor ¶ 2 Care grăește frumos, cu meșteșug [cuvînta].
4. [DLRM] CUVÎNTĂREȚ, -EAȚĂ, cuvîntăreți, -e, adj. (Rar) Cuvîntător (1); care vorbește frumos, meșteșugit. – Din cuvînta + suf. -(ă)reț.
5. [Scriban] cuvîntăréț, -eáță adj. Vechĭ Înzestrat cu daru vorbiriĭ.
6. [DOOM 3] cuvântăreț (înv.) adj. m., pl. cuvântăreți; f. cuvântăreață, pl. cuvântărețe
7. [DOOM 2] cuvântăreț (rar) adj. m., pl. cuvântăreți; f. cuvântăreață, pl. cuvântărețe
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL