1. [DEX '09] CUTREMURA, cutremur, vb. I. 1. Refl. (Despre pământ) A se zgudui din cauza unui cutremur (1). ♦ Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) scutura. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) înfiora, a tresări sau a face să tresară; p. ext. a (se) îngrozi, a (se) înspăimânta. – Lat. *contremulare.
2. [MDA2] cutremura vtr [At: PSALT. 114/4 / V: ~trăm~, ~trim~ / Pzi: cutremur / E: ml *contremule, -are cf tremura, cutremur] 1-2 A tremura sau a face să tremure, să se zguduie. 3-4 A (se) înfiora. 5-6 (Pex) A (se) îngrozi. 7-8 (D. pământ) A (se) zgudui din cauza unui cutremur (2).
3. [CADE] CUTREMURA (-mur) I. vb. tr. A face să tremure, să se înfioare, să se sgudue. II. vb. refl. 1 A tremura din toate puterile: se cutremură carnea omului cînd se gîndește la grozăvenia aceea (ISP.) ¶ 2 A se sgudui: răcnea de se cutremurau codrii (ISP.); s’a cutremurat pămîntul ¶ 3 A se înfiora, a se îngrozi: Nu de moarte mă cutremur, ci de veșnicia ei (VLAH.) [lat. contrĕmulare].
4. [DLRLC] CUTREMURA, cutremur, vb. I. Refl. 1. (Despre pămînt) A se zgudui din cauza unui cutremur, a suferi o zguduire seismică. Se cutremură pămîntul, văile răsună, mările clocotesc și peștii din ele se sparie. CREANGĂ, P. 54. ♦ (Despre obiecte acționate de cineva) A se zgudui, a se clătina, a se scutura, a tremura. I se cutremurau umerii și i se încrețeau cutele mărunte de pe lîngă ochi. DUMITRIU, V. L. 9. ◊ (Prin exagerare) Cerurile clocoteau subt descărcările zguduitoare ale tunetelor și pămîntul înfricoșat se cutremura nemernic... sub ropotul de trăsnete. HOGAȘ, M. N. 176. Răcnea de se cutremurau codrii. ISPIRESCU, L. 17. ◊ Tranz. Tresărind în cercuri albe, El [lacul] cutremură o barcă. EMINESCU, O. I 74. ◊ (Prin exagerare) Porunca luiDima a izbucnit cutremurînd... zidurile vechi. GALAN, Z. R. 247. Trîmbița de alamă cutremura castelul. VLAHUȚĂ, O. A. 152. 2. Fig. (Despre oameni) A se înfiora, a tresări (de spaimă, de scîrbă); p. e xt. a se înspăimînta, a se îngrozire cutremurară la un astfel de gînd. SAHIA, N. 105. Să te miri, să te cutremuri De cîte-au fost-nainte vremuri. IOSIF, PATR. 5. Auziră, la o depărtare, o strigătură puternică. Toți se cutremurară. RETEGANUL, P. II 41. Sufletul lui se cutremura la gîndirea că nu va putea scutura greutatea acestui amor. EMINESCU, N. 71. ◊ Tranz. Un fulger și-a deschis cărare, Cutremurîndu-mi pieptul șubred. GOGA, C. P. 11. Mai aruncă-ți o privire... Peste vechea zbuciumare ce cutremură-al meu piept. MACEDONSKI, O. I 272. Cu focul blînd din glasu-ți tu mă dori și mă cutremuri. EMINESCU, O. I 155.
5. [Șăineanu, ed. VI] cutremurà v. a tremura din toate puterile, a se înfiora. [Cf. lat. CONTREMULUS, care tremură foarte].
6. [MDA2] cutrămura v vz cutremura
7. [MDA2] cutrimura v vz cutremura
8. [CADE] CUTREMURĂTOR adj. verb. CUTREMURA. Care cutremură, sguduitor; înfiorător.
9. [DLRM] CUȚREMURA, cutremur, vb. I. 1. Refl. (Despre pămînt, la pers. 3) A se zgudui din cauza unui cutremur. ♦ Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) scutura. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) înfiora, a tresari sau a face să tresară ; p. ext. a (se) îngrozi, a (se) înspăimînta. – Lat. *contremulare.
10. [Scriban] 2) cutrémur, a -á v. tr. (lat. contrémulo, -trĕmulare saŭ rom. cu și tremur). Zguduĭ din temelie, zguduĭ tare: acest om cutremură casa cînd merge. Fig. Îngrozesc: mă cutremurĭ cu vorba asta. V. refl. Tremur din temelie: pămîntu s’a cutremurat. Fig. Mă îngrozesc: auzind trista veste, s’a cutremurat.
11. [DOOM 3] cutremura (a ~) (desp. cu-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. cutremur, 3 cutremură; ind. prez. 1 sg. să cutremur, 3 să cutremure
12. [DOOM 2] cutremura (a ~) (cu-tre-) vb., ind. prez. 3 cutremură
13. [DER] cutremura (cutremur, cutremurat), vb. – 1. A face să tremure. 2. A scutura, a clătina. – 3. A înfiora, a inspira teamă, a îngrozi. – 4. (Refl.) A se cutremura pămîntul ca urmare a unui seism. – 5. (Refl.) A se speria. – Mr. cutream(b)ur, megl. cutrumur. Lat. *contrĕmŭlāre (Pușcariu 475; DAR). Este de asemenea posibil să fie vorba de o der. internă de la tremura, cu cu- expresiv. – Der. cutremur, s. n. (scuturătură; tremur; seism; teroare); cutremurător, adj. (îngrozitor).
14. [CECC] Nu de moarte mă cutremur, ci de veșnicia ei – Vlahuță, poezia Din prag. Poetul nu se teme de moartea fizică, ci de cea spirituală. Sensul e clar precizat în versurile următoare: „Bine e să știi, la moarte, că o dungă lași – un nume C-ai săpat la zidul nopții – c-ai muncit să-ți scoți în lume Din al creierului zbucium, ca pe-un diamant, ideea. Urma-ți va fi cunoscută pe-unde ți-ai purtat scînteia…” Așadar, o pledoarie pentru a crea opere durabile, prin care să trăiești și după moarte. În același spirit Montaigne spunea: „Ce nest pas la mort, cest le mourir qui minquiète”. LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL