1. [DRAM 2021] cușăí, cușăiesc, (cușei), v.t. (reg.; înv.) A gusta: „Câte poame-s pe pământ / Tăte huc le-am cușeit” (Țiplea, 1906: 421). ■ Exclusiv în Maram. Istoric, în Maram. din dreapta Tisei și în Țara Oașului; în nordul Trans. se folosește sin. cuștuli (ALR, 1938, h. 12). ■ Termen specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347). – Din ucr. kušei (MDA).
2. [DRAM 2015] cușăi, cușăiesc, (cușei), vb. tranz. – (reg.; înv.) A gusta: „Și-apoi nici nu am cușăit [scoverzele] că-i păcat în ajun” (A. Radu, 1941: 54); „Câte poame-s pe pământ / Tăte huc le-am cușeit” (Țiplea, 1906: 421). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, cu același sens (DRT, 2010). Termen specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347). – Din ucr. kušei (MDA).
3. [DRAM] cușăi, (cușei), vb. tranz. – A gusta: „Și-apoi nici nu am cușăit [scoverzele] că-i păcat în ajun” (A. Radu 1941: 54); „Câte poame-s pe pământ / Tăte huc le-am cușeit” (Țiplea 1906: 421). – Probabil din cușer.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL