1. [DEX '09] CURTEAN, -Ă, curteni, -e, s. m. și f. Persoană care îndeplinea o anumită slujbă la curtea unui monarh sau care făcea parte din suita unui suveran. ♦ (Înv.; la m.) Oștean care depindea de o curte domnească, prestând unele slujbe și bucurându-se de anumite privilegii. – Curte + suf. -ean.
2. [MDA2] curtean, ~ă [At: VARLAAM, C. 378 / Pl: ~eni, ~ene / E: curte + -ean] 1-2 smf Persoană care (îndeplinea o anumită slujbă la curtea (5) unui monarh sau care) facea parte din suita unui suveran Cf curteancă (1-2). 3 sm Soldat care depindea de o curte domnească.
3. [CADE] CURTEAN I. sm. Persoană care trăește la Curtea domnească sau care e primită adesea la Curtea unui suveran: gîrliciul tainiții prin care au ieșit într’o noapte Domnul și curtenii de-au scăpat teferi (VLAH.). II. CURTEANĂ (pl. -tene) sf. Doamnă care trăește la Curte pe lîngă o suverană: curtenii și curtenele fără vorbă s’au închinat pîn’ la pămînt (CAR.).
4. [DLRLC] CURTEAN, -Ă, curteni, -e, s. m. și f. 1. (În orînduirea feudală) Persoană care îndeplinea o anumită slujbă pe lîngă un domnitor, sau un nobil, avînd un anumit rang și care locuia chiar la curtea domnească; boier sau boieroaică făcînd parte din suita domnitorilor. V. sfetnic. Toți curtenii și toate curtenele intrară numaidecît pe rînd, și se așezară binișor, în tăcere, fiecare după treapta sa. CARAGIALE, P. 132. Cind au întîlnit pe ceilalți curteni și pe împărăteasa, au zis că fratele lor a plecat mai nainte la moșia sa. POPESCU, B. IV 16. Împărat slăvit e codrul... împrejuru-i are dame Și curteni din neamul Cerb. EMINESCU, O. I 100. Curteni sau ciocoi de curți să cheamă, Soi de oameni vicleni, fără lege Învîrtiți, șireți și plini de intrige. BUDAI-DELEANU, Ț. 356. 2. (Învechit; mai ales la pl.) Oștean depinzînd de o curte domnească, fiind împămîntenit pe un lot mic de pămînt în schimbul serviciului militar. Se coboară-o mîndră oaste Cu trei steaguri de oșteni Și trei cete de curteni. ALECSANDRI, P. A. 96.
5. [DLRM] CURTEAN, -Ă, curteni, -e, s. m. și f. Persoană care îndeplinea o anumită slujbă la curte (I 3) (și care locuia acolo). ♦ (Înv., la m.) Oștean care depindea de o curte domnească, fiind împroprietărit în schimbul serviciului militar. – Din curte + suf. -ean.
6. [Șăineanu, ed. VI] curtean m. 1. om de Curte, curtezan; 2. odinioară gardă călăreață a Curții domnești (numită în Muntenia Roșii): aprozi, copii de casă, curteni și lefegii AL.
7. [Scriban] curteán m., pl. enĭ (d. curtea domnească). Curteniĭ eraŭ un fel de slujitorĭ domneștĭ (ca și călărașiĭ) organizațĭ militărește și împărțițĭ în căpităniĭ pe județe. Eĭ posedaŭ sate și moșiĭ micĭ. Uniĭ abea aveaŭ o casă. (Giur. 8). Eĭ constituĭaŭ garda călare a curțiĭ domneștĭ moldoveneștĭ, formată în Țara Românească de roșĭ (Ĭorga, Ist. Arm. Rom. 1, 359). V. căminar și vornic.
8. [MDA2] cortean, ~ă smf vz curtean
9. [DOOM 3] curtean s. m., pl. curteni
10. [DOOM 2] curtean s. m., pl. curteni
11. [IVO-III] curtean.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL