1. [DEX '09] CURMAT, -Ă, curmați, -te, adj. 1. (Despre o parte a corpului încinsă cu o legătură) Strâns prea tare. ♦ (Despre membrele copiilor grași) Cu îndoituri, cu cute la încheieturi. ♦ (Despre corpul unor insecte) Sugrumat la mijloc. 2. (Despre un drum sau o cărare) Întrerupt. 3. (Despre un munte, un plai etc.) Care prezintă o adâncitură. – V. curma.
2. [MDA2] curmat2, ~ă a [At: COD. ȚIV. 48/25 / Pl: ~ați, ~e / E: curma] 1 (D. o parte a corpului încinsă cu o legătură) Strâns prea tare. 2 (D. obiecte) Retezat. 3 (D. un drum) Întrerupt2. 4 (D. un munte, un deal etc.) Care prezintă o depresiune transversală. 5 (D. talie) Strânsă puternic (într-un corset). 6 (Pfm; îe) A fi ~ de foame A-i fi foarte foame. 7 (D. bătrâni) Gârbovit2. 8 (D. părți ale corpului, mai ales despre brațe) Cutat (de grăsime). 9 (D. stări sau acțiuni) Întrerupt2. 10 (D. un acord, proces etc.) Încheiat2. 11 sf (Orn; reg) Vrabie (Passer domesticus).
3. [MDA2] curmat1 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: curma] 1-2 Curmare (2-3)
4. [CADE] CURMAT adj. 1 p. CURMA ¶ ¶ C. 👉 NECURMAT ¶ 2 Tăiat; frînt ¶ 3 Spetit.
5. [DLRLC] CURMAT, -Ă, curmați, -te, adj. 1. (Despre o parte a corpului încinsă cu o legătură) Strîns prea tare, pătruns pînă în carne. Aste mîini curmate-n sîrmă-nfășurate, N-au cu cin’ se bate. TEODORESCU, P. P. 499. ♦ (Despre brațele copiilor grași) Cu îndoituri, cu cute la încheieturi... O fetiță cu trup, mîini, cap și gură de miniatură înaintă, deschizînd brațele grăsulii, curmate. C. PETRESCU, Î. II 254. Bombonica... avea obrazul grăsuț, mînuțele curmate. CONTEMPORANUL, IV 394. ♦ (Despre corpul unor insecte) Frînt, sugrumat de mijloc. Ariciul ia un bețișor ș-o lovește peste mijloc, și de-atunci albina e curmată la mijloc. ȘEZ. VII 14. 2. (Despre un drum sau o cărare) întrerupt, frînt. Cărărușe... curmate în cursul lor de mușunoaie de cîrtițe. EMINESCU, N. 95. 3. (Despre un munte, un deal sau un plai) Care prezintă o depresiune, o adîncitură, o scobitură. Se desfăcea în lumină un plai... curmat la mijloc, ca o șa. GALACTION, O. I 62.
6. [DLRM] CURMAT, -Ă, curmați, -te, adj. 1. (Despre o parte a corpului încinsă cu o legătură) Strîns prea tare. ♦ (Despre membrele copiilor grași) Cu îndoituri, cu cute la încheieturi. ♦ (Despre corpul unor insecte) Sugrumat la mijloc. 2. (Despre un drum sau o cărare) Întrerupt, frînt. 3. (Despre un munte, un plai etc.) Care prezintă o adîncitură. – V. curma.
7. [Șăineanu, ed. VI] curmat a. rupt: copilașul avea mânuțele curmate. [V. curmà].
8. [Scriban] curmát, -ă adj. Frînt. Fig. Mînĭ curmate, așa de grase, în cît par frînte pe la încheĭeturĭ (ca la copiĭ).
9. [DEX '09] CURMA, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue.
10. [MDA2] curma1 [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: curm / E: pbl curm1 cf alb kurmue] 1 vt (D. sfori, legături etc.) A strânge tare, încât pătrunde în carne. 2 (Reg) vt A tăia un lemn de-a curmezișul. 3-4 vtr A (se) rupe. 5 vr (D. oameni) A se apleca de mijloc. 7 vtr A (se) obosi. 8-9 vtr (Fig) A (se) întrerupe brusc. 10-11 vtr (Fig) A (se) omorî. 12-13 vt (Fig) A încheia (sau a întrerupe) o conversație. 14 vt (C. i. părul) A lega strâns. 15-16 vtr (Cop „din drum”) A (se) abate din drum. 17 vt A traversa. 18-19 vt (Îe) A ~ pământul A umbla (sau a se zbate) mult. 20-21 vtr A (se) decide (în cele din urmă). 22-23 vtr (D. o acțiune judiciară) A (se) stinge.
11. [CADE] CURMA (curm) I. vb. tr. 1 A tăia în două de-a curmezișul: se treziră strîngîndu-se în brațe, de-ai fi crezut că brațele le curmă trupul (DLVR.) ¶ 2 A tăia: a început a ~ securea jur împrejurul bolții (MAR.) ¶ 3 Ⓕ A pune capăt: Răul nu pot să-l curme (ALX.); ~ firul vieții, ~ viața, ~ zilele, a lua viața, a pune capăt vieții: Ș’apoi e mișelnic lucru singur zilele să-ți curmi (VLAH.) ¶ 4 A reteza: se repezi și luîndu-i sabia, îi curmă capul (BOL.) ¶ 5 A tăia șirul, a întrerupe: ~ vorba, ~ tăcerea; o viforoasă șuerătură a vîntului îi curmă povestirea (ODOB.) ¶ 6 A încinge, a lega de-a curmezișul: eu să-ți dau părul pe spate, eu să ți-l curm pe la mijloc c’o panglică albastră (DLVR.) ¶ 7 A strînge prea tare, ca și cînd ar tăia în două (vorb. de o sfoară, de o legătură, etc.): mă curmă găitanul (ALECS.) ¶ 8 A frînge; a lua puterile: ce să facă ei, că-i curmase foamea de flămînzi ce erau (SB.). II. vb. intr. A înceta. III. vb. refl. 1 A se frînge în două; a se speti: cercevelele ferestrelor se curmau subt presiunea zidurilor vechi (EMIN.) ¶ 2 A lua sfîrșit, a înceta: după opreală, se curmă și pomenirea lui, adecă nu-l mai pomenesc (PRV.-MB.); vîntul iar se curmase (GRL.); un an întreg să nu se mai curme beția (SLV.) ¶ 3 A se tăia șirul, a se întrerupe: glasul i se curmase pe loc (ALECS.) [lat. vulg. * cormare < gr. κορμάζω „a tăia în bucăți”].
12. [DLRM] CURMA, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frînghii, legături) A strînge tare, a pătrunde în carne. 2. Tranz. A tăia un lemn deacurmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frînge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig 1. Tranz. și Refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ Tranz. A(-și) pune capăt vieții, zilelor. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Comp. alb. kurmue.
13. [Șăineanu, ed. VI] curmà v. 1. a rupe, a frânge: foamea îl curma la inimă; 2. fig. a întrerupe, a tăia șirul: îi curmă vorba; 3. a înceta, a se stinge: vieața mi se curmă. [Dintr’un primitiv curm, trunchiu (conservat în derivatul curmeiu), înrudit cu sinonimul gr. mod. KORMÓS, de unde și macedo-rom. curmatu, spetit (lit. paralizat sau butucit): sensul primitiv al verbului e a «trunchià»].
14. [Scriban] 2) curm și (vechĭ) curméz, a -á v. tr. (d. curm 1; vgr. kormázo, curm. Cp. cu scurm). Taĭ, frîng: a curma un lemn (cu feresteu saŭ cu toporu în curmeziș). Fig. Întrerup, taĭ: a curma cuĭva vorba, un glonț îĭ curmă vĭața. A o curma cu cineva, a rupe relațiunile cu el. A te curma la inimă foamea, a fi foarte flămînd. V. refl. Mă sfîrșesc, încetez, mă sting: vĭața i s’a curmat. Brațele i se curmă, fac îndoiturĭ de grase ce-s (ca la copiĭ).
15. [Scriban] curmá f., pl. ale (ngr. kurmás și hurmás, d. turc. [d. pers.] hurma). Poama curmaluluĭ. (Curmalele-s lungărețe, foarte dulcĭ și aŭ un sîmbure foarte dur. Ele cresc unele lîngă altele pe o coadă ca frunzele salcîmuluĭ). Constitue un aliment al Africanilor. – Vechĭ și hurma.
16. [Scriban] curméz, V. curm 2.
17. [DOOM 3] curma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. curm, 3 curmă; conj. prez. 1 sg. să curm, 3 să curme
18. [DOOM 2] curma (a ~) vb., ind. prez. 3 curmă
19. [DRAM 2021] curmát, -ă, curmați, -te, adj. Tăiat, rupt, întrerupt. – Din curma (MDA).
20. [DRAM 2015] curmat, -ă, curmați, -te, adj. – Tăiat, rupt, întrerupt. – Din curma (MDA).
21. [DRAM 2021] curmá, curm, v.t.r. 1. A tăia de-a curmezișul. 2. A (se) frânge, a (se) rupe. – Cf. alb. kurmue (DEX, MDA); cuv. autohton, cf. alb. kurmue, din i.-e. *sker-, *ker- „a tăia”, sau *skeu- „a tăia, a desface, a răzui, a scurma” (Russu). ■ Cuv. rom. > ucr. kurmej „ștreang făcut din câlți”, scr. kormen (Russu).
22. [DRAM 2015] curma, curm, vb. tranz., refl. – A tăia de-a curmezișul; a (se) frânge, a (se) rupe. – Cf. alb. kurmue (DEX, MDA); cuvânt autohton, cf. alb. kurmue, din i.-e. *sker-, *ker- „a tăia”, sau *skeu- „a tăia, a desface, a răzui, a scurma” (Russu). Cuv. rom. > ucr. kurmej „ștreang făcut din câlți”, scr. kormen (Russu).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL