1. [DEX '09] CURIU s. n. Element chimic radioactiv sintetic, metal de culoare argintie. [Pr.: cürĭu – Var.: curium s. n.] – Din fr. curium.
2. [MDA2] curiu sn [At: DEX2 / V: ~m / P: cu-riu / Pl: ? / E: fr curium] Element chimic radioactiv sintetic.
3. [DN] CURIU s.n. Element radioactiv sintetic. [Pron. cü-riu, var. curium s.n. / < fr. curium, cf. Curie – fizician francez].
4. [MDN '00] CURIU [CÜ-RIU] s. n. element radioactiv sintetic din grupa actinidelor. (< fr. curium)
5. [DEX '09] CURIUM s. n. v. curiu.
6. [MDA2] curium sn vz curiu
7. [DN] CURIUM s.n. v. curiu.
8. [Șăineanu, ed. VI] Curiu Dentat m. consul roman, învingătorul lui Piru și al Samniților, celebru pentru dezinteresarea lui (sec. III a. Cr.).
9. [DOOM 3] curiu [riu pron. rĭu] s. n., art. curiul; simb. Cm
10. [DOOM 2] curiu [riu pron. rĭu] s. n., art. curiul; simb. Cm
11. [DE] CÚRIU (< fr. {i}; {s} Curie) s. n. Element chimic (Cm; nr. at. 96, m. at. 247), radioactiv, transuranic, din familia actinoidelor. Metal de culoare argintie. A fost obținut (1944) de chimiștii americani G. Th. Seaborg, A. Ghiorso ș.a., prin bombardarea plutoniului-239 cu particule α.
12. [DE] Cm, simbol pentru curiu.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL