1. [DEX '09] CURĂTURĂ, curături, s. f. 1. Loc într-o pădure curățat de arbori, de mărăcini etc. pentru a putea fi cultivat; runc. 2. Deal sau povârniș acoperit cu vii. – Cura2 + suf. -ătură.
2. [MDA2] curătură2 sf [At: H XII, 19 / Pl: ~ri / E: cura4 + -tură] Curatoare2 (1).
3. [MDA2] curătură1 sf [At: URICARIUL I, 348/21 / Pl: ~ri / E: cura1 + -tură] (Îvr) 1 Curățare. 2 Loc defrișat, curățat de cioturi, rădăcini, mărăcini etc. pentru a putea fi arat Vz curăturea, curățătură (4), laz, runc. 3 Loc păstrat pentru fânețe. 4 Loc curățat pentru plantarea viilor. 5 Pământ desțelenit Vz laz. 6 Ogor bine îngrășat. 7 (Pex) Deal acoperit cu vii. 8 Alunecare de pământ. 9 Ceea ce se curăță, se rade, se cojește de pe ceva. 10 Ceea ce rămâne în ciur după ce se cerne grâul Si: codină, curățătură (3). 11 (Lpl) Grăunțele care cad prin ciur, când se cerne grâul. 12 Placenta vacii. 13 Coltuc de pâine Si: cursură, cursonoi Vz codru.
4. [CADE] CURĂTURĂ (pl. -turi) sf. ¶ 1 🌳 Loc curățit de pădure și de rădăcini și făcut apt pentru cultură: mai ’nainte de a se apuca cineva de stîrpitul unei păduri, de făcut curături (ION.); cum curățează botezul pre om de toate păcatele carele le-a făcut (PRV.-MB.); prin țarini, prin grădini și curături umbla (ION.) ¶ 2 Trans. 🚜 Ceea ce rămîne în ciur după ce se cerne grîul; numit și „codină”; grăunțele cari cad prin ciur, cînd se cerne grîul (VIC.) [cura1].
5. [DLRLC] CURĂTURĂ, curături, s. f. 1. Loc dintr-o pădure curățat de arbori, de rădăcini, de mărăcini etc. pentru a putea fi arat sau plantat cu vie; loc desțelenit. V. runc, arsură. Urșii... fac mari stricăciuni la porumbii din curăturile oamenilor. I. IONESCU, M. 96. Cînd te văd în bătătură, îmi uit plugu-n arătură, Sapa-nfiptă-n curătură. ALECSANDRI, P. P. 243. 2. Deal sau povîrniș acoperit cu vii. Iepurele a zbughit-o la jucat. Încet, ascultînd, ispitind, a ieșit tiptil-tiptil din curătură. GÎRLEANU, L. 18. O iau repegior pe curături, mă las singurel în valea pustie, largă, luminoasă, cu totul nouă pentru mine. VLAHUȚĂ, O. AL. I 178.
6. [DLRM] CURĂTURĂ, curături, s. f. 1. Loc într-o pădure, curățat de arbori, de mărăcini etc. pentru a putea fi cultivat. 2. Deal sau povîrniș acoperit cu vii. – Din cura2 + suf. -(ă)tură
7. [Șăineanu, ed. VI] curătură f. 1. partea unei păduri cu copacii tăiați, care servă de pășune; 2. grâu cernut: găina curătură visează și vrabia meiu PANN. [Lit. pădure curățită, grâu curățit: laț. CURATURA].
8. [Scriban] curătúră f., pl. ĭ (d. curat, cur 2). Parte curățată de copacĭ într’o pădure saŭ lăsată liberă p. pășune într’o semănătură (V. iaz, priseacă, braniște). Gozurĭ, zoană.
9. [DOOM 3] curătură s. f., g.-d. art. curăturii; pl. curături
10. [DOOM 2] curătură s. f., g.-d. art. curăturii; pl. curături
11. [DAR] curătură2 s.f. (reg.) vas în care curge vinul; curătoare.
12. [DAR] curătură1 s.f. sg. (reg.) 1. curățire, curățitură. 2. loc curat (fără rădăcini, cioturi, mărăcini etc.), bun de pășunat. 3. deal cu vii. 4. alunecare de teren; surpătură. 5. rămășițele din ciur după cernerea grâului; codină. 6. boabe (de grâu sau porumb).
13. [DRAM 2021] curătúră¹, s.f. v. curătoare.
14. [DRAM 2021] curătúră², curături, s.f. 1. Tehnică de obținere a parcelelor pentru agricultură, prin defrișare; secătură, runc, țarină. 2. Apa care se aruncă după spălarea vaselor. ■ (top.) Curături, arătură în Borșa. – Din cura „a defrișa” + suf. -tură (MDA).
15. [DRAM 2015] curătură, curături, s.f. – 1. Tehnică de obținere a parcelelor pentru agricultură, prin defrișare; la fel ca și secătură, runc, țarină (Dăncuș, 1986: 39). 2. Apa care se aruncă după spălarea vaselor (Memoria, 2004). – Din cura „a defrișa” (< lat. curare „a îngriji, a curăța”) + suf. -tură (MDA).
16. [DRAM] curătură, -i, s.f. – 1. Tehnică de obținere a parcelelor pentru agricultură, prin defrișare; la fel ca și secătură, runc, țarină (Dăncuș 1986: 39). 2. Apa care se aruncă după spălarea vaselor (Memoria 2004). – Lat. curare „a îngriji, a curăța” > rom. cura „a desfăca” + -tură.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL