1. [DEX '09] CURĂȚIE s. f. (Înv.) Cinste; nevinovăție, castitate. – Curat + suf. -ie.
2. [MDA2] curăție sf [At: PSALT. 26/15 / Pl: ~ii / E: curat3 + -ie] (Înv) 1-6 Curățenie (1-2, 5,8-10).
3. [CADE] CURĂȚIE sf. 1 Curățenie: această ~ mare și aceste locuri bine întocmite (SB.) ¶ ¶ C. NECURĂȚIE ¶ 2 Ⓕ Curățenie de suflet, neprihănire, nevinovăție: curăția ei de fată (EMIN.) [curat].
4. [DLRLC] CURĂȚIE s. f. (Învechit și arhaizant) Nevinovăție, cinste; castitate. Avînd ea, pe lîngă curăția sufletească, și multă înțelepciune, a știut să se apere cu blîndeță. SADOVEANU, D. P. 39. Își ridică bustul... ca și cum o secretă dorință ar fi îndemnat-o să se arate în toată curăția ei. D. ZAMFIRESCU, R. 31. Ici și colo a ei haină s-a desprins din sponci ș-arată Trupul alb în goliciunea-i, curăția ei de fată. EMINESCU, O. I 79.
5. [DLRM] CURĂȚIE s. f. (Înv. și arh.) Cinste; nevinovăție, castitate. – Din curat + suf. -ie.
6. [Șăineanu, ed. VI] curăție f. curățenie (sub raportul moral).
7. [Scriban] curățíe f. Vechĭ. Rar azĭ. Puritate: curăție de limbă, de stil, de suflet (castitate).
8. [DOOM 3] curăție (înv.) s. f., art. curăția, g.-d. curății, art. curăției
9. [DOOM 2] curăție (înv.) s. f., art. curăția, g.-d. curății, art. curăției
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL