1. [DEX '09] CUNOȘTINȚĂ, cunoștințe, s. f. 1. Cunoaștere (2). ◊ Expr. A avea (sau a lua) cunoștință de ceva = a ști, a fi informat. A aduce (ceva) la cunoștința cuiva = a informa pe cineva (despre ceva). A aduce la cunoștința publică = a da de știre tuturor. În cunoștință de cauză = cunoscând bine ceva. ♦ Facultatea de a simți, de a primi impresii din afară. ◊ Expr. A-și pierde cunoștința = a nu mai ști de sine, a leșina. (Rar) A-și veni în cunoștință = a se trezi din leșin. ♦ (Rar) Minte, rațiune. 2. (La pl.) Totalitatea noțiunilor, ideilor, informațiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare. 3. Persoană pe care vorbitorul o cunoaște. ◊ Expr. A face cunoștință cu cineva = a lega relații sociale cu o persoană. (Fam.) A face cuiva cunoștință cu cineva = a prezenta pe cineva cuiva. 4. (Înv.) Mulțumire, recunoștință. – Cunoaște + suf. -ință (3 după fr. connaissance).
2. [MDA2] cunoștință sf [At: DOSOFTEI, PS. 102 / V: con~ / Pl: ~țe și (Mol) ~ți / E: cunoaște + -ință] 1 Cunoaștere (1). 2 Rațiune. 3 (Înv; îe) A aduce (pe cineva) la buna (sau dreapta) ~ A ajuta pe cineva să înțeleagă. 4 (Îe) A-și veni în (sau la) ~ A-și da seama. 5-6 (Îe) A (nu) avea ceva în ~ A (nu) ști. 7 (Îe) A da (sau a supune) în ~ța cuiva A înștiința. 8 (Îe) A aduce la ~ța cuiva A informa. 9 Cunoaștere. 10 (Înv; îe) A (nu) avea (mare sau desăvârșită) ~ de ceva A (nu) ști (sau a (nu) fi bine informat despre) ceva. 11 (Înv; îe) A avea ~ de lume A ști să se poarte, să trăiască în societate. 12 (Îe) În (ne)cunoștință de cauză (Ne)cunoscând bine un lucru, o situație. 13 (Îe) A lua (la) ~ (de ceva) A fi înștiințat. 14 (Îae) A se informa. 15 (Îae) A accepta. 16 Știință. 17 Învățătură. 18 (Lpl) Totalitate a noțiunilor, ideilor, informațiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare. 19 (Îe) A face ~ cu cineva A stabili o relație socială cu cineva. 20 (Fam; îe) A face cuiva ~ cu cineva A prezenta pe cineva cuiva. 21 Persoană pe care vorbitorul o cunoaște. 22 (Înv) Recunoaștere. 23 (Înv) Supunere. 24 (Înv) Recunoștință. 25 Conștiință. 26 (Îe) A-și pierde ~ța A leșina. 27 (Rar; îe) A-și veni în ~ A se trezi din leșin.
3. [CADE] CUNOȘTINȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Știința pe care o avem despre o persoană sau despre un lucru, idee, noțiune: a avea ~ de ceva, a ști, a fi aflat ceva; a aduce la ~, a face cunoscut, a da de știre ¶ ¶ C. NECUNOȘTINȚĂ ¶ 2 Facultatea de a cunoaște, de a distinge: cunoștința binelui și a răului ¶ 3 † Recunoașterea, faptul de a recunoaște, de a admite un lucru: pe nebunul nu-l aduci la ~ (PANN) ¶ 4 În ~ de cauză, cunoscînd bine ceea ce zice sau face cineva ¶ 5 Relațiuni cu o persoană: a face ~ cu cineva; legase cunoștințe cu neguțători de peste Dunăre (I.-GH.) ¶ 6 Persoană cunoscută, cu care sîntem în relații: e o veche ~ ¶ 7 pl. Știință, învățătură: are cunoștințe vaste.
4. [DEX '98] CUNOȘTINȚĂ, cunoștințe, s. f. 1. Cunoaștere (2). ♦ Expr. A avea (sau a lua) cunoștință de ceva = a ști, a fi informat. A aduce (ceva) la cunoștința cuiva = a informa pe cineva (despre ceva). A aduce la cunoștința publică = a da de știre tuturor. În cunoștință de cauză = cunoscând bine ceva. A-și pierde cunoștința = a nu mai ști de sine, a leșina. ♦ (Rar) A-și veni în cunoștință = a se trezi din leșin. ♦ (Rar) Minte, rațiune. 2. (La pl.) Totalitatea noțiunilor, ideilor, informațiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare. 3. Persoană pe care vorbitorul o cunoaște. ♦ Expr. A face cunoștință cu cineva = a lega relații sociale cu o persoană. (Fam.) A face cuiva cunoștință cu cineva = a prezenta pe cineva cuiva. 4. (Înv.) Mulțumire, recunoștință. – Cunoaște + suf. -ință (cu sensul 3 după fr. connaissance).
5. [DLRLC] CUNOȘTINȚĂ, cunoștințe, s. f. 1. Cunoaștere. ◊ (Mai ales în expr.) A avea (sau a lua) cunoștință de ceva = a ști, a cunoaște, a fi informat. N-am decît să iau cunoștință de ce s-a întîmplat. DUMITRIU, N. 121. Ajungînd la curtea împăratului vecin, luă cunoștință... de împrejmuirea curții. ISPIRESCU, L. 76. Pasămite aveau zmeii cunoștință de vitejia lui. ISPIRESCU, L. 221. A aduce (ceva) la cunoștința cuiva = a informa pe cineva despre ceva, a face cunoscut. M-o trimis... să aduc la cunoștința măriei-voastre, că el, cică, poate să vă facă podul. CREANGĂ, P. 80. A aduce la cunoștința publică = a da de știre tuturor. În cunoștință de cauză = cunoscînd bine ceva. Liberul-arbitru nu este deci nimic altceva decît capacitatea de a decide în cunoștință de cauză. ENGELS, A. 134. A-și pierde cunoștința = a nu mai ști de sine, a leșina. ♦ (Rar) Minte, rațiune, judecată. ◊ Expr. A-și veni în cunoștinți = a-și veni în fire după o rătăcire a minții, a recăpăta judecata normală. Să o lăsăm singură... poate că și-a veni în cunoștinți. ALECSANDRI, T. I 208. 2. (La pl.) Totalitatea noțiunilor, ideilor, informațiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare. Bogate cunoștințe lexicografice. 3. Persoană pe care vorbitorul o cunoaște, cu care are legături de prietenie. Lipseau tocmai cunoștințele cu care ai fi putut să faci conversație, să te înveselești. Nu fuseseră invitate sau ținuseră să lipsească într-adins. PAS, L. I 227. Judecătorul îmi era veche cunoștință. C. PETRESCU, S. 182. Și ce frumos scrisesem, domnule! a zis Niță, mîhnit, cunoștinței sale. CARAGIALE, O. II 244. ◊ Expr. A face cunoștință cu cineva = a lega relații sociale cu o persoană. Acolo am făcut cunoștință cu o mulțime de contese și de prințese. ALECSANDRI, P. 313. Generalul Mavru a făcut cunoștință cu Nicu Bălcescu. GHICA, S. A. 144. (Familiar) A face cuiva cunoștință cu cineva = a înlesni cuiva să intre în relații sociale cu altul, a prezenta pe cineva cuiva. Am să-ți fac cunoștință și cu doi prieteni ai mei. PAS, Z. I 126. – Pl. și: cunoștinți (SADOVEANU, Z. C. 188, NEGRUZZI, S. II 148).
6. [DLRM] CUNOȘTINȚĂ, cunoștințe, s. f. 1. Cunoaștere (2). ♦ Expr. A avea (sau a lua) cunoștința de ceva = a ști, a fi informat. A aduce (ceva) la cunoștința cuiva = a informa pe cineva (despre ceva). A aduce la cunoștința publică = a da de știre tuturor. În cunoștință de cauză = cunoșcînd bine ceva. A-și pierde cunoștința = a nu mai ști de sine, a leșina. ♦ (Rar) Minte, rațiune. ♦ Expr. (Rar) A-și veni în cunoștință = a recăpătă judecata normală. 2. (La pl.) Totalitatea noțiunilor, ideilor, informațiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare. 3. Persoană pe care vorbitorul o cunoaște. ♦ Expr. A face cunoștință cu cineva = a lega relații sociale cu o persoană. (Fam.) A face cuiva cunoștință cu cineva = a prezenta pe cineva cuiva. 4. (Înv.) Mulțumire, recunoștință. – Din cunoaște + suf. -ință.
7. [Șăineanu, ed. VI] cunoștință f. 1. facultatea de a cunoaște, de a distinge; 2. idee, noțiune despre un lucru: cunoștințele noastre sunt mărginite; 3. persoană cunoscută: e o veche cunoștință; 4. pl. știință, învățătură: are cunoștințe multe.
8. [Scriban] cunoștínță f., pl. e (d. a cunoaște, une-orĭ cu înțelesurile francezuluĭ connaissance). Ideĭe, noțiune, știință, conștiință: cunoștința luĭ Dumnezeŭ. Persoană cunoscută: cutare e o veche cunoștință. Facultatea de a simți, de a primi impresiunile. A cădea fără cunoștință (nu „fără conștiință”), a leșina. A face cunoștință, a începe să cunoștĭ, să vezĭ ce e: a face cunoștință cu cineva, cu ceva. Pl. Știință, ideĭ științifice: a avea multe cunoștințe (a ști multe).
9. [MDA2] conoștință sf vz cunoștință
10. [DOOM 3] cunoștință s. f., g.-d. art. cunoștinței; pl. cunoștințe
11. [DOOM 2] cunoștință s. f., g.-d. art. cunoștinței; pl. cunoștințe
12. [MDO] cunoștință, pl. cunoștințe
13. [IVO-III] cunoștință, -țe.
14. [DOOM 3] +lua cunoștință (a ~) (a afla; a fi informat) (desp. lu-a) loc. vb. v. lua
15. [DOOM 3] +luare la cunoștință (desp. lu-a-) loc. s. f., art. luarea la cunoștință, g.-d. art. luării la cunoștință
16. [Argou] P.C.R. (iron.) abr. de la pile, cunoștințe, relații (prin analogie cu sigla Partidului Comunist Român)
17. [CECC] Knowledge is power (engl. „Știința e putere”, sau: „Cunoștințele sînt o forță”) – citatul, ajuns proverb, poartă semnătura filozofului englez Francis Bacon și a apărut în lucrarea sa Religious meditations (1598 – Meditații religioase). În versiunea latină a acestei lucrări (Meditationes sacrae), cugetarea lui Bacon are o completare: Nam et ipsa scientia potestas est (Căci însăși știința e putere). Forma engleză este însă aceea care a dobîndit mai mare putere de circulație pe meridianele citatelor enciclopedice. Emerson, în Societate și singurătate, a reluat ideea: „There is no knowledge that is no power” (Nu există cunoaștere care să nu fie putere). FIL.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL