1. [DEX '09] CULMINARE s. f. Acțiunea de a culmina și rezultatul ei. – V. culmina.
2. [MDA2] culminare sf [At: MAIORESCU, CR. I, 107 / Pl: ~nări / E: culmina] Atingere a punctului culminant (3) Si: culminat1.
3. [DEX '98] CULMINARE, culminări, s. f. Acțiunea de a culmina și rezultatul ei. – V. culmina.
4. [DLRLC] CULMINARE s. f. Acțiunea de a culmina; atingerea unui punct culminant.
5. [DLRM] CULMINARE, culminări, s. f. Acțiunea de a culmina $și rezultatul ei.
6. [DN] CULMINARE s.f. Acțiunea de a culmina și rezultatul ei: culminanță. [< culmina].
7. [DEX '09] CULMINA, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare.
8. [MDA2] culmina vi [At: DICȚ. / Pzi: 3 ~nează / E: fr culminer] 1 (Ast; d. aștri) A atinge punctul cel mai înalt pe bolta cerească. 2 (Fig) A atinge stadiul extrem al unei situații.
9. [CADE] * CULMINA (-nez) vb. intr. A atinge punctul culminant, cel mai ridicat [fr.].
10. [DLRLC] CULMINA, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. Măreția luptelor desfășurate de proletariatul romîn în anii 1929-1933, lupte care au culminat cu marile acțiuni revoluționare din ianuarie-februarie 1933, au-dovedit încă o dată că numai clasa muncitoare condusă de partidul ei de avangardă este în stare să mobilizeze întregul popor muncitor la lupta împotriva exploatării. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 55.
11. [DLRM] CULMINA, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Fr. culminer (lat. lit. culminare).
12. [DN] CULMINA vb. I. intr. (Despre un astru) A trece la meridian, a atinge cea mai mare înălțime în drumul său pe bolta cerească. ♦ (Fig.) A atinge cea mai mare înălțime, cel mai înalt stadiu; a ajunge, a fi la apogeu. [< fr. culminer, cf. it., lat. bis. culminare].
13. [MDN '00] CULMINA vb. intr. (despre aștri) a atinge punctul de culminație. ◊ (fig.) a atinge cel mai înalt stadiu; a ajunge la apogeu. (< fr. culminer, lat. culminare)
14. [Șăineanu, ed. VI] culminà v. a atinge punctul culminant, vorbind de un astru.
15. [Scriban] *culminéz v. intr. (fr. culminer, d. lat. culmen, cúlminis, culme. Lat. culminare, înseamnă „a rîdica”). Astr. Mă aflu în punctu cel maĭ înalt. Fig. Obrăznicia luĭ culminează.
16. [DOOM 3] culminare s. f., g.-d. art. culminării
17. [DOOM 2] culminare s. f., g.-d. art. culminării
18. [DOOM 3] culmina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. culminez, 3 culminează; conj. prez. 1 sg. să culminez, 3 să culmineze
19. [DOOM 2] culmina (a ~) vb., ind. prez. 3 culminează
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL