1. [DEX '09] CUGETĂTOR, -OARE, cugetători, -oare, s. m. și f. Gânditor. – Cugeta + suf. -ător.
2. [MDA2] cugetător, ~oare a [At: MINEIUL (1776) / Pl: ~i, ~oare / E: cugeta + -(ă)tor] 1 Gânditor. 2 (Îs) ~ de Dumnezeu Evlavios. 3 (Îe) A fi bun (sau de bine) ori (de) rău ~ A fi bine sau rău intenționat. 4 (Nob; d. lucruri și întâmplări) Care dă de gândit.
3. [CADE] CUGETĂTOR, -TOARE I. adj. verb. CUGETA. II. sm. f. Cel ce (aceea care) cugetă; liber cugetător, cel ce admite independența desăvîrșită a rațiunii omenești în ce privește credința.
4. [DLRLC] CUGETĂTOR, -OARE, cugetători, -oare, s. m. și f. Gînditor. V. filozof. Cugetătorii antici. ▭ În prezent cugetătorul nu-și oprește a sa minte. EMINESCU, O. I 133. ◊ Compus: liber-cugetător v. liber.
5. [DLRM] CUGETĂTOR, -OARE, cugetători, -oare, s. m. și f. Gînditor. – Din cugeta + suf. – (ă)tor.
6. [Șăineanu, ed. VI] cugetător a. și m. cel ce cugetă, ale cărui cugetări sunt serioase, profunde; liber-cugetător, care nu recunoaște nicio autoritate în materie de opiniuni religioase.
7. [Scriban] cugetătór, -oáre adj. Care cugetă bine. Liber-cugetător, care nu recunoaște nicĭ o autoritate în materie de religiune.
8. [DOOM 3] cugetător s. m., pl. cugetători
9. [DOOM 2] cugetător s. m., pl. cugetători
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL