1. [DEX '09] CUGETARE, cugetări, s. f. Acțiunea de a cugeta și rezultatul ei; gândire, gând, idee. ♦ Judecată, raționament. ♦ Meditație, reflecție. – V. cugeta.
2. [MDA2] cugetare sf [At: MARCOVICI, R. 30/10 / Pl: ~tări / E: cugeta] 1 Gândire. 2 Reflecție. 3 Idee. 4 Minte. 5 Înțelegere. 6 Intenție. 7 Raționament. 8 Aforism.
3. [CADE] CUGETARE sf. 1 Faptul de a cugeta, gîndire ¶ 2 Gînd, lucru pe care-l cugetă cineva: de la dînsul depindea realizarea cugetărilor patriotice ale boierilor (I.-GH.) ¶ 3 Maximă, adevăr moral.
4. [DLRLC] CUGETARE, cugetări, s. f. Acțiunea de a cugeta și rezultatul ei; gîndire, gînd, idee. Am surprins cugetările cari-l preocupau [pe Dionis]. EMINESCU, N. 36. Cugetări adînc ascunse, idei drepte și înalte... Vor vedea lumina zilei. ALEXANDRESCU, P. 139. ♦ Judecată, raționament. Dondănind foarte repede, bîlbîit și fără pic de cugetare... CREANGĂ, A. 90. ♦ Meditație, reflecțiune. Cînd se trezi bine din cugetările lui, văzu că soarele dă în asfințit. ISPIRESCU, L. 34.
5. [DLRM] CUGETARE, cugetări, s. f. Acțiunea de a cugeta și rezultatul ei; gîndire, gînd, idee. ♦ Judecată, raționament. ♦ Meditație, reflecție.
6. [Șăineanu, ed. VI] cugetare f. 1. fapta sau facultatea de a cugeta: cugetarea e privilegiul omului; 2. ceea ce mintea a cugetat: cugetare originală; 3. maximă, sentință: Cugetări de Carmen Sylva.
7. [Scriban] cugetare f. Facultatea de a cugeta: cugetarea e apanaju omuluĭ. Act particular al spirituluĭ: cugetare ingenioasă. Visare, gîndurĭ: a te cufunda în cugetărĭ. Opiniune, părere, sentență, maximă: cugetările luĭ Pascal.
8. [DEX '09] CUGETA, cuget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare.
9. [MDA2] cugeta [At: CORESI, EV. 18 / Pzi: cuget și (îvr) ~tez / E: ml cogito, -are] 1 vi A medita. 2 vi A se gândi la ceva. 3 vr (Trs) A chibzui. 4 vi A-și da seama. 5 vi A ține seama de... 6-7 vtr (Înv) A (se) considera. 8 vt (Înv) A născoci. 9 vt (Înv; îe) A ~ sfaturi A unelti. 10 vi A plănui. 11 vi (înv; îe) A ~ (în) bine sau (în) rău (cuiva) A voi binele sau răul cuiva.
10. [CADE] CUGETA (-get) I. vb. tr. A gîndi. II. vb. intr. 1 A (se) gîndi: știa bine că’n ceasul acela ... el cugetă la ea (VLAH.) ¶ 2 A chibzui în gînd despre ceva, a socoti: cugetînd că o luptă în cîmp deschis nu e cu putință (VLAH.) [lat. cogitare].
11. [CADE] CUGETAT adj. 1 p. CUGETA ¶ 2 Precugetat, premediat: cine va face omor ~ ... să se omoare (LEG.-CAR.) ¶ ¶ C. NECUGETAT.
12. [CADE] CUGETĂTOR, -TOARE I. adj. verb. CUGETA. II. sm. f. Cel ce (aceea care) cugetă; liber cugetător, cel ce admite independența desăvîrșită a rațiunii omenești în ce privește credința.
13. [DLRLC] CUGETA, cuget, vb. I. Intranz. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau, învechit, «asupra») A avea gîndurile concentrate asupra unui subiect; a urmări o idee, a medita; a se gîndi. Era un om care citea și care cugeta în singurătatea lui. SADOVEANU, O. VIII 7. A stat așa singur, cu ochii înghețați, cugetînd la o răzbunare cruntă, însă încă nedeslușită. SADOVEANU, M. C. 44. Dan cugeta de mult la un roman tras din viața de la țară. VLAHUȚĂ, O. A. 285. Ercule... prinse a cugeta asupra vorbelor celor două muieri. ISPIRESCU, U. 27. ◊ Refl. (Rar) A sta pe gînduri, a chibzui, a cumpăni; a se gîndi. E un moment mare, să mă cuget mai întăi-gîndi el. EMINESCU, N. 58. ♦ (Urmat de o completivă directă) A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. Cugetă că de mă vei părăsi, voi muri negreșit. NEGRUZZI, S.I 19. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A-și închipui ceva sau pe cineva. Ș-acum, cînd închid ochii și-l cuget, pare că mă uit la dînsul. VLAHUȚĂ, O. A. 145.
14. [DLRM] CUGETA, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita ; a se gîndi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gînduri ; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de. . ., a lua în considerare. – Lat. cogitare.
15. [Șăineanu, ed. VI] cugetá v. 1. a forma în spirit idei, imagini despre un lucru; 2. a chibzui, a-și da seama: cugetă bine; 3. a avea o părere oarecare: el cugetă ca și mine; 4. a avea o intențiune, a-și forma un plan: cuget să plec. [Lat. COGITARE].
16. [Scriban] 2) cúget, a -á v. tr. (lat. cógito, côgitare, d. agitare, a agita în gînd; vit. coitare, vfr. cuidier, pv. sp. pg. cuidar. V. agit, actor, acțiune, coagulez, reactiv). Sec. 17 ș. a. Proĭectez, plănuĭesc: a cugeta vicleniĭ. Azĭ (maĭ rar de cît gîndesc). V. intr. Mă gîndesc, îmĭ formez în minte ideĭa unuĭ lucru: a cugeta la nemurirea sufletuluĭ. Îmĭ aduc aminte: cuget la țara mea. – În Trans. și refl.
17. [DOOM 3] cugetare s. f., g.-d. art. cugetării; pl. cugetări
18. [DOOM 2] cugetare s. f., g.-d. art. cugetării; pl. cugetări
19. [DOOM 3] cugeta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cuget, 2 sg. cugeți, 3 cugetă; conj. prez. 1 sg. să cuget, 3 să cugete
20. [DOOM 2] cugeta (a ~) vb., ind. prez. 3 cugetă
21. [IVO-III] cuget.
22. [DER] cugeta (cugetat, cugetat), vb. – A se gîndi, a reflecta, a medita. Lat. cōgĭtāre (Pușcariu 431; Candrea-Dens., 425; REW 2027; DAR); cf. alb. kuitoń (Meyer 210; Philippide, I, 637), v. it. coitare, v. fr. cuidier, sp., port. cuidar. – Der. cuget, s. n. (gîndire, judecată, reflecție; rațiune, spirit; imaginație; judecată; părere; intenție; conștiință), care de asemenea ar putea fi un der. romanic, cf. lec. kúšetu, v. esp. cuita, gal. coita; cugetător, s. m. (gînditor; filozof); cugetăcios (var. cugetăreț), adj. (înv., rezonabil, judicios); cugetare, s. f. (reflecție; meditație; aforism, maximă); necugetat, adj. (nerespectuos); precugeta, vb. (a premedita), format artificial pe baza fr. préméditer.
23. [DE] CUGETAREA, editură înființată în 1920 de Petre C. Georgescu- Delafras. A jucat un rol important în viața culturală interbelică. Și-a încetat activitatea în 1948.
24. [DE] DELIBERANDUM EST SAEPE, STATUENDUM EST SEMEL (lat.) trebuie să cugeți de multe ori, dar să hotărăști o singură dată – Publilius Syrus, „Sententiae”, 132.
25. [DE] DUBITO, ERGO COGITO (lat.) mă îndoiesc, deci cuget – V. Cogito, ergo sum.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL