1. [MDA2] cuca vi [At: HODOȘ, C. 93 / Pzi: cuc / E: cuc1] (D. cuc) A cânta.
2. [DEX '09] CUCĂ3, cuci, s. f. (Reg.) Deal înalt și izolat; vârf de deal. – Et. nec.
3. [DEX '09] CUCĂ1, cuci, s. f. Căciulă înaltă, uneori împodobită cu pene (de struț), pe care o purtau căpeteniile turcești și domnii români în timpul ceremoniilor. – Din tc. kuka.
4. [DEX '09] CUCĂ2, cuci, s. f. (Rar) Femela cucului (1). – De la cuc.
5. [MDA2] cucă5 sf [At: H IX, 3 / Pl: ~uce, ~uci / E: nct] (Reg) 1 Loc ridicat și izolat. 2 Deal înalt. 3 Vârf de deal mai ridicat decât locul din jur. 4 (Spc) Vârf de munte defrișat.
6. [MDA2] cucă3 sf [At: FI XIV, 102 / E: bg куку cf cuc3] (Reg) 1 Coș colector la casele țărănești. 2 Deschizătură din acoperișul casei care servește la ieșirea fumului din pod și la iluminat. 3 Zid rotund deasupra coșului de fum, aflat în pod. 4 (Reg; pex) Sobă.
7. [MDA2] cucă2 sf [At: I. IONESCU, M. 86 / Pl: ~uce / E: bg кука, srb kuka] 1 (Reg) Măciucă cu cârlig, cu care se lovește în cap morunul pescuit. 2 Instrument cu care se pescuiește pe terenurile inundabile, compus din două lemne îndoite în formă de arcuri și legate cruciș. 3 (Reg) Parte a războiului de țesut nedefinită mai îndeaproape.
8. [MDA2] cucă1 sf [At: MARIAN, O. I 42 / Pl: ~uce și ~uci / E: cuc1] 1 (Orn; rar) Femelă a cucului. 2 (Irn) Țigan. 3 (Bot; reg) Nume al unei plante nedefinite mai îndeaproape. 4 (Reg) Gropiță în jocul „de-a bumbii”.
9. [MDA2] cucă4 sf [At: CANTEMIR, ap. ȘIO / E: tc kuka] 1 Căciulă mare, împodobită cu pene de struț, purtată la ceremonii de către aga ienicerilor sau de către solaci. 2 Căciulă înaltă în formă de piramidă, împodobită cu pene de struț și îmbrăcată pe dinafară cu catifea aurie, trimisă de sultan domnitorilor români la urcarea pe tron și purtată de aceștia la ocazii festive și la parade. 3 (Înv) Autoritate supremă. 4 (Înv) Stăpânire. 5 (Reg; fig) Cap.
10. [CADE] CUCĂ4 sf. 🐟 1 Unealtă de pescuit (🖼 1640) ¶ 2 Par cu cîrlig în vîrf întrebuințat de pescari (R.-COD.) [bg. srb. kuka].
11. [CADE] ❍ CUCĂ5 sf. 1 Olten. 💒 Coșul de fum de pe casă ¶ 2 Un fel de zid rotund deasupra coșului de fum, ce nu e scos afară, ci numai în pod (R.-COD.) [bg.].
12. [CADE] CUCĂ3 sf. Olten. Băn. Trans. 🌐Deal înalt și izolat: Mă suii în deal în ~ Mă uitai în vale ’n luncă (TOC.) [lat. vulg. *cucca].
13. [CADE] CUCĂ1 (pl. -ce) sf. 🐦 Femeiușca cucului.
14. [CADE] ‡ CUCĂ2 sf. 🎩 Căciulă înaltă de formă piramidală, împodobită cu pene de struț, pe care o primea Domnul în dar de la Sultan, odată cu cabanița, cînd i se acorda tronul: Nicolai-Vodă, după ce au îmbrăcat caftan și au luat și cuca, după obiceiu, de la Împărăție (N.-COST.) [tc.].
15. [DEX '98] CUCĂ2, cuci, s. f. (Rar) Femela cucului (1). – Cuc + suf. -ă.
16. [DEX '98] CUCĂ1, cuci, s. f. Căciulă înaltă, uneori împodobită cu pene (de struț), pe care o purtau căpeteniile turcești și domnitorii români în timpul ceremoniilor. – Din tc. kuka.
17. [DLRLC] CUCĂ1, cuci, s. f. (Învechit) Căciulă înaltă, împodobită cu pene de struț, pe care o purtau în semn de distincție căpeteniile turcești și domnitorii romîni în timpul ceremoniilor. Îmi vine să svîrl pe fereastră cuca și bușmachiii, așa de tare mă mir. SADOVEANU, D. P. 49. Stau grămădiți optzeci de călăreți turci, ieniceri, spahii și ciohadari împărătești, unii cu înaltă cucă, din vîrful căriia atîrna pe șalele calului o lată pană verde. ODOBESCU, S. A. 136. Figură uscată, oacheșă, purtînd în cap o cucă cu pene. BĂLCESCU, O. I 222. Dă-mi căciula Țurcănească, Ca să-ți dau cuca Domnească. TEODORESCU, P. P. 502.
18. [DLRLC] CUCĂ2, cuci, s. f. (Rar) Femela cucului. Cîntă cuca cea bătrînă. MARIAN, O. I 42.
19. [DLRM] CUCĂ1, cuci, s. f. (Înv.) Căciulă înaltă, uneori împodobită cu pene (de struț), pe care o purtau căpeteniile turcești și domnitorii romîni în timpul ceremoniilor. – Tc. kuka.
20. [DLRM] CUCĂ3, cuci, s. f. (Reg.) Deal înalt și izolat.
21. [DLRM] CUCĂ2, cuci, s. f. (Rar) Femeia cucului1. – Din cuc1.
22. [Șăineanu, ed. VI] cucă f. coșul de fum al unei case țărănești (peste Olt). [Cf. dial. cucă, deal izolat (v. cucuiu)].
23. [Șăineanu, ed. VI] cucă f. căciulă înaltă și piramidală, împodobită cu pene de struț și îmbrăcată pe dinafară cu catifea aurie, pe care Sultanul o dăruia Domnului la urcarea-i pe tron (la Turci cuca era o podoabă proprie ienicerilor); Mihaiu primi dela solul Sultanului sabia și cuca pe care o puse pe cap BĂLC. [Turc. KOKA].
24. [Scriban] 3) cúcă f., pl. ĭ (aceĭașĭ răd. ca’n cucuĭ, bg. kuku, cîrlig, și it. cucco, pisc conic. V. cocă1 și cucă 2). Meh. Holm, deal izolat. Podiș (în rTP. 1, 105, „loc înalt, poĭană rătundă și înaltă”). Horn de casă țărănească.
25. [Scriban] 2) cúcă f., pl. ĭ (turc. [d. pers.] koka, kuka, căcĭulă de pîslă ornată cu pene pe care o purtaŭ șefiĭ ĭenicerilor, rudă cu rom. glugă, cucuĭ, cuculion ș. a. din răd. cuc, coc, gog). Căcĭulă înaltă de blană neagră acoperită cu catifea aurie și ornată cu pene de struț pe care sultanu o dăruĭa domnuluĭ la suirea pe tron. (Era o podoabă proprie ĭenicerilor. Ca insignă domnească a durat pînă la 1832, cînd a fost înlocuită cu fesu). V. cabaniță, gugĭuman, ișlic.
26. [Scriban] 1) cucă f., pl. e (d. cuc). Femela cuculuĭ.
27. [DOOM 3] cucă (femela cucului; căciulă; colină; horn; măciucă) (reg.) s. f., g.-d. art. cucii; pl. cuci
28. [DOOM 2] cucă (femela cucului, căciulă, deal) (reg.) s. f., g.-d. art. cucii; pl. cuci
29. [DER] cucă (cuci), s. f. – Horn de cămin. Bg. kuk (DAR). Trebuie să fie cuvînt identic cu cuc, s. n. (extremitatea inferioară a burlanului și a conductelor în general), cf. Cihac, II, 85; și cu cuc, s. m. (mască, paiață care colindă casele în timpul sărbătorilor de Carnaval).
30. [DER] cucă (cuci), s. f. – Culme izolată și golașă, stîncă. Probabil cuvînt identic cu ciucă, ce are același sens; pentru alterarea fonetismului, cf. ciocan – cocean, ciocîrlă – cocîrlă, etc. Ar putea fi și formație regresivă, plecînd de la cucui 2, sau cel puțin formă influențată de acest ultim cuvînt. Este puțin probabilă der. directă din lat. cucullus (REW 2359). După Pascu, Beiträge, 9, din bg. kuka. Pentru DAR, ar putea fi cucă „femela cucului”, datorită izolării și singurătății ei, ipoteză destul de ciudată, Iordan, BF, VI, 184-7, admite identitatea cu ciucă, dar preferă să plece de la lat. *cucca.
31. [DER] cucă (cuci), s. f. – 1. Vechi chipiu militar turcesc, cu panaș din pene de struț, propriu ofițerilor superiori. – 2. Bonetă de catifea cu pene de struț, pe care sultanul obișnuia s-o dăruiască domnitorilor Munteniei și Moldovei, cînd îi investea. Tc. (per.) kuka (Șeineanu, II, 147; Lokotsch 1229).
32. [DER] cucă (cuci), s. f. – 1. Cîrlig. – 2. Năvod pătrat. Bg., sb. kuka (DAR). Cuvînt care circulă în bazinul Dunării.
33. [DE] CUCA 1. Com. în jud. Argeș; 2.823 loc. (1991). 2. Com. în jud. Galați; 2.696 loc. (1991).
34. [DLRLV] CUCĂ s.f. (Mold., ȚR) Căciulă dată de sultan domnului la urcarea pe tron. A: Nicolae-Vodă . . . au luat si cuca, după obicei, de la împărăție, NCL II, 290; cf. CANTEMIR, IST.GHEORGACHI. B: Au venit în București, puindu-i și cuca în cap. ANON. BRÎNCOV. ♦ (ȚR) Autoritate (supremă). Să mă pui mai mare preste dînșii și le voi fi în loc de cucă. E 1777, 72v. Etimologie: tc. kuka.
35. [DAR] cucă1, cuci, s.f. (reg.) 1. măciucă cu cârlig cu care se lovește în cap morunul prins la cârlige. 2. instrument de pescuit alcătuit dintr-o plasă pe două inele puse cruciș; capcană, gaie, năpastă. 3. (reg.) o parte a războiului de țesut.
36. [DAR] cucă2, cuci, s.f. (reg.) coșul colector la casele țărănești; deschizătură în acoperiș prin care iese fumul.
37. [DAR] cucă4, cuci, s.f. (reg.) loc ridicat, deal înalt și izolat, vârf de deal; colină, bâtcă, bobâlnău, bubă, bulz, cioacă, cobză, curcubetă, dâlmă, dâmb, geană, gâlmă, glănui, glomilă, gomârdoi, grui, holm, hulă, monic, motâlvă, movilă, tâlvă, titvă, țigmău, tâlfă, țuțui, guguleu, țuclău.
38. [DAR] cucă3, cuci, s.f. (înv.) 1. căciulă înaltă, uneori împodobită cu pene de struț, pe care o purtau căpeteniile turcești și domnitorii români în timpul ceremoniilor. 2. autoritate supremă, stăpânire domnească.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL