1. [DEX '09] CRONCĂNIT s. n. Faptul de a croncăni; croncănire, croncănitură; sunet strident scos de cioară, de corb etc. – V. croncăni.
2. [MDA2] croncănit sn [At: BACOVIA, O. 34 / Pl: ~uri / E: croncăni] Strigăt scos de păsările care croncănesc.
3. [DLRLC] CRONCĂNIT s. n. Faptul de a croncăni; strigătul strident scos de corb, de cioară etc., croncănire. Corbii se strîng să ne pîndească, Cu fîlfîiri domoale și croncănit posac. LESNEA, I. 68.
4. [DLRM] CRONCĂNIT, s. n. Faptul de a croncăni; sunet strident scos de cioară, de corb etc.
5. [Șăineanu, ed. VI] croncănit n. strigătul corbilor.
6. [Scriban] croncănít n., pl. urĭ. Strigătu corbuluĭ.
7. [DEX '09] CRONCĂI vb. IV v. croncăni.
8. [DEX '09] CRONCĂNI, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăi vb. IV] – Cronc + suf. -ăni.
9. [MDA2] crăncăui[1] v vz croncăni
10. [MDA2] crâncăni vi vz croncăni
11. [MDA2] croncăi vi [At: CANTEMIR, I. I. I, 103 / Pzi: ~esc / E: cronc1] A croncăni (1).
12. [MDA2] croncăni vi [At: ALECSANDRI, P. P. 141 / V: crăn~, crân~, ~câ~, ~co~ / Pzi: ~nesc, 3 ~nește / E: croncan] 1-3 vi A scoate strigătul caracteristic corbului, ciorii sau vulturului Si: a cloncăi. 4 vt (D. oameni; dep) A bodogăni. 5 vt (D. corbi sau vulturi) A sfâșia cu ciocul, croncănind (1). 6 vi (Mol) A umbla degeaba.
13. [MDA2] croncâni v vz croncăni
14. [MDA2] cronconi v vz croncăni
15. [CADE] CLONCĂ(N)'I (-ănesc, -ăesc) vb. intr. 1 A face clonc ! a striga ca cloșca care va să clocească sau care-și chiamă puii: cînd văzu argintarul cloșca cloncănind și puii piuind (ISP.) ¶ 2 Mold. Trans. 👉 CRONCĂN'I.
16. [CADE] CRONCĂ(N)'IT, CLONCĂ(N)'IT sbst. Faptul de a croncăni; strigătul corbilor și al ciorilor.
17. [CADE] CRONCĂ(N)ITURĂ, CLONCĂ(N)ITURĂ (pl. -turi) sf. = CRONCĂ(N)'IT: se auzeau cîteodată croncăniturile aspre ale cioarelor (SAD.).
18. [CADE] CRONCĂ(N)ITOR, CLONCĂ(N)ITOR adj. verb. CRONCĂ(N)'I, CLONCĂ(N)'I. Care croncăe: Lungi cîrduri de corbi negri cu svon croncănitor (ALECS.).
19. [CADE] CRONCĂI 👉 CRONCĂNI.
20. [CADE] CRONCĂNI, CLONCĂNI (-ănesc), CRONCĂI, CLONCĂI (-ăesc; pers. a 3-a: -ăe) vb. intr. A striga (vorb. de corbi sau ciori): ciori multe croncăneau pe sus și s’abăteau pe cîte un copac singuratic (VLAH.); un corb singuratic care cloncănea pe o creangă uscată (GN.); Azi pe veșteda cîmpie S’aud corbii croncăind (ALECS.); corbul ... deschise clonțul și începu a cloncăi (ȚICH.); ‼ despre vulturi: auzi vulturul croncănind în limba sa cea păsărească (ODOB.) [cronc! clonc!].
21. [DLRLC] CRONCĂNI, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc.) A scoate strigăte guturale (caracteristice acestui gen de păsări). Nici țipenie de om. Nici măcar ciori care să croncănească, să cîrîie. STANCU, D. 16. Zile umede și reci vestiră apropierea iernii. Grădinile rămăseseră fără verdeață – și uneori, în tăcerea după-amiezilor, treceau învăluindu-se și croncănind șiraguri de ciori. SADOVEANU, O. IV 131. 2. Fig. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulînd cuvintele în mod dezagreabil. Eleonora croncăni, cu o lucire de rîs în ochii ei de nebună. DUMITRIU, B. F. 38. ◊ (În basme) Făt-Frumos aruncă buzduganu-n nori și lovi Miazănoaptea în aripi. Ea căzu ca plumbul la pămînt și croncăni jalnic. EMINESCU, N. 24. ◊ Tranz. fact. (Rar) Mură lua vioara, cu chip să le arate, și după ce o croncănea și o văicărea oleacă, își ridica, ochii... spre fereastra iatacului Olenei. GALACTION, O. I 69. – Prez. ind. pers. 3 și: croncăne (AGÎRBICEANU, S. P. 30). – Variante: croncăi (ALECSANDRI, P. A. 40, ȘEZ. I 109), cronconi (ALECSANDRI, P. P. 141) vb. IV.
22. [DLRLC] CRONCONI vb. IV v. croncăni.
23. [DLRM] CRONCĂNI, croncânesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete guturale caracteristice. 2. Fig. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulnd cuvintele în mod dezagreabil. [Var.: croncăi vb. IV] – Onomatopee.
24. [Șăineanu, ed. VI] croncănì v. 1. a striga, vorbind de corbi; 2. a geme (ca corbii).
25. [Scriban] croncănésc v. intr. (d. cronc). Strig ca croncaniĭ, cîrîĭ. V. cloncănesc.
26. [DOOM 3] croncănit s. n.
27. [DOOM 2] croncănit s. n.
28. [DOOM 3] croncăni (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. croncăne/croncănește, 3 pl. croncăne/croncănesc, imperf. 3 sg. croncănea; conj. prez. 3 să croncăne/să croncănească
29. [DOOM 2] croncăni (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. croncăne / croncănește, imperf. 3 sg. croncănea; conj. prez. 3 să croncăne / să croncănească
30. [DAR] croncăni, croncănesc, vb. IV (reg.) 1. a umbla degeaba, a hoinări. 2. a striga. 3. a geme.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL