1. [DEX '09] CRONCĂNI, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăi vb. IV] – Cronc + suf. -ăni.
2. [MDA2] croncăni vi [At: ALECSANDRI, P. P. 141 / V: crăn~, crân~, ~câ~, ~co~ / Pzi: ~nesc, 3 ~nește / E: croncan] 1-3 vi A scoate strigătul caracteristic corbului, ciorii sau vulturului Si: a cloncăi. 4 vt (D. oameni; dep) A bodogăni. 5 vt (D. corbi sau vulturi) A sfâșia cu ciocul, croncănind (1). 6 vi (Mol) A umbla degeaba.
3. [CADE] CRONCĂNI, CLONCĂNI (-ănesc), CRONCĂI, CLONCĂI (-ăesc; pers. a 3-a: -ăe) vb. intr. A striga (vorb. de corbi sau ciori): ciori multe croncăneau pe sus și s’abăteau pe cîte un copac singuratic (VLAH.); un corb singuratic care cloncănea pe o creangă uscată (GN.); Azi pe veșteda cîmpie S’aud corbii croncăind (ALECS.); corbul ... deschise clonțul și începu a cloncăi (ȚICH.); ‼ despre vulturi: auzi vulturul croncănind în limba sa cea păsărească (ODOB.) [cronc! clonc!].
4. [DLRLC] CRONCĂNI, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc.) A scoate strigăte guturale (caracteristice acestui gen de păsări). Nici țipenie de om. Nici măcar ciori care să croncănească, să cîrîie. STANCU, D. 16. Zile umede și reci vestiră apropierea iernii. Grădinile rămăseseră fără verdeață – și uneori, în tăcerea după-amiezilor, treceau învăluindu-se și croncănind șiraguri de ciori. SADOVEANU, O. IV 131. 2. Fig. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulînd cuvintele în mod dezagreabil. Eleonora croncăni, cu o lucire de rîs în ochii ei de nebună. DUMITRIU, B. F. 38. ◊ (În basme) Făt-Frumos aruncă buzduganu-n nori și lovi Miazănoaptea în aripi. Ea căzu ca plumbul la pămînt și croncăni jalnic. EMINESCU, N. 24. ◊ Tranz. fact. (Rar) Mură lua vioara, cu chip să le arate, și după ce o croncănea și o văicărea oleacă, își ridica, ochii... spre fereastra iatacului Olenei. GALACTION, O. I 69. – Prez. ind. pers. 3 și: croncăne (AGÎRBICEANU, S. P. 30). – Variante: croncăi (ALECSANDRI, P. A. 40, ȘEZ. I 109), cronconi (ALECSANDRI, P. P. 141) vb. IV.
5. [DLRM] CRONCĂNI, croncânesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete guturale caracteristice. 2. Fig. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulnd cuvintele în mod dezagreabil. [Var.: croncăi vb. IV] – Onomatopee.
6. [Șăineanu, ed. VI] croncănì v. 1. a striga, vorbind de corbi; 2. a geme (ca corbii).
7. [DEX '09] CRONCĂI vb. IV v. croncăni.
8. [MDA2] crăncăui[1] v vz croncăni
9. [MDA2] crâncăni vi vz croncăni
10. [MDA2] croncăi vi [At: CANTEMIR, I. I. I, 103 / Pzi: ~esc / E: cronc1] A croncăni (1).
11. [MDA2] croncâni v vz croncăni
12. [MDA2] cronconi v vz croncăni
13. [CADE] CLONCĂ(N)'I (-ănesc, -ăesc) vb. intr. 1 A face clonc ! a striga ca cloșca care va să clocească sau care-și chiamă puii: cînd văzu argintarul cloșca cloncănind și puii piuind (ISP.) ¶ 2 Mold. Trans. 👉 CRONCĂN'I.
14. [CADE] CRONCĂ(N)ITOR, CLONCĂ(N)ITOR adj. verb. CRONCĂ(N)'I, CLONCĂ(N)'I. Care croncăe: Lungi cîrduri de corbi negri cu svon croncănitor (ALECS.).
15. [CADE] CRONCĂI 👉 CRONCĂNI.
16. [DLRLC] CRONCONI vb. IV v. croncăni.
17. [Scriban] croncănésc v. intr. (d. cronc). Strig ca croncaniĭ, cîrîĭ. V. cloncănesc.
18. [DOOM 3] croncăni (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. croncăne/croncănește, 3 pl. croncăne/croncănesc, imperf. 3 sg. croncănea; conj. prez. 3 să croncăne/să croncănească
19. [DOOM 2] croncăni (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. croncăne / croncănește, imperf. 3 sg. croncănea; conj. prez. 3 să croncăne / să croncănească
20. [DAR] croncăni, croncănesc, vb. IV (reg.) 1. a umbla degeaba, a hoinări. 2. a striga. 3. a geme.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL