1. [DEX '09] CRÂȘCARE, crâșcări, s. f. Acțiunea de a crâșca și rezultatul ei. ♦ Fig. Nemulțumire, durere; nenorocire. – V. crâșca.
2. [MDA2] crâșcare sf [At: CUV. D. BĂTR. II, 122 / V: cârcic~, cârș~, ~âsc~, criș~ / Pl: ~ri / E: crâșca] (Îrg) 1-2 Scrâșnire din dinți (de ciudă sau) de mânie Si: crâșcat (1-2), crâșcătură (1-2), crâșcâire (1-2), crâșcâit (1-2), încrișcare, încrișcat, scrășcare, scrâșcat. 3 Scârțâire. 4 (Pan) Crăpare de ger a lemnelor Si: crâșcat (4), crâșcătură, crâșcâire (4), crâșcâit (4), încrișcare, încrișcat, scrâșcare (4), scrâșcat (4). 5 Trosnire sub picioare a zăpezii înghețate Si: crâșcat (5), crâșcătură (5), crâșcâire, crâșcâit (5), încrișcare, încrișcat, scrâșcare, scrâșcat. 6 Tunet. 7 Fulger. 8 (Fig) Nemulțumire. 9 (Fig) Durere. 10 (Fig) Nenorocire.
3. [DEX '09] CRÂȘCA, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică.
4. [MDA2] cărcica v vz crâșca
5. [MDA2] cârșca v vz crâșca
6. [MDA2] crâsca vi vz crâșca
7. [MDA2] crâscare sf vz crâșcare
8. [MDA2] crâșca vi [At: ANON. CAR. / V: cârcica, cârș~, ~âsca, criș~ / Pzi: crâșc / E: fo] (Îrg) 1-2 A scrâșni din dinți (de ciudă sau) de mânie. Si: crâșcâi (1-2), încrișca, a scrâșca. 3 A scârțâi. 4 (Îe) A nu ~ A nu crâcni. 5 (Pan; d. lemne) A crăpa de ger Si: crâșcâi (4), încrișca, scrâșca. 6 (Pan; d. zăpada înghețată) A trosni sub picioare Si: crâșcâi (5), încrișca, scrâșca. 7 (Ips) A tuna. 8 (Ips) A fulgera.
9. [MDA2] crișca v vz crâșca
10. [MDA2] crișcare sf vz crâșcare
11. [MDA2] șcârca v vz crâșca
12. [CADE] † CÎRȘCA (cîrșe) -SCRÎȘNI.
13. [CADE] CRÎȘCA (crîșc) vb. intr. A scrășni: crîșca din măsele și crăpa de ciudă (CRG.) [comp. srb. krčati].
14. [DLRLC] CRÎȘCA, crîșc, vb. I. Intranz. 1. (Mold., Transilv., urmat de determinări) A scrîșni din dinți (într-un acces de ciudă sau de mînie). Sălbatic crîșca din dinți. COȘBUC, P. II 180. Văzînd el, dracul, că și aici n-a izbutit nimica, crîșca din măsele și crăpa de ciudă. CREANGĂ, P. 145. 2. (Despre zăpada înghețată) A scîrțîi, a trosni (sub piciorul trecătorilor). – Adia asprul vînt al miezului nopții și omătul înghețat crîșca ascuțit. SADOVEANU, O. V 441. ◊ (Prin exagerare) Iarna de gerul cel amarnic... crîșcau lemnele și pietrele. EMINESCU, N. 41.
15. [DLRLC] CRÎȘCARE crîșcări, s. f. Acțiunea de a crîșca și rezultatul ei. 1. Scrîșnire. Băiatul își strîngea fălcile de-și simțea în creier crîșcarea măselelor, dar se stăpînea. SADOVEANU, M. C. 38. 2. Fig. Nemulțumire, durere, nenorocire (care face pe cineva să crîște din dinți). O fost mare crîșcare pe capul omului. ȘEZ. XX 15.
16. [DLRM] CRÎȘCA, crîșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrîșni din dinți (de ciudă sau de mînie). 2. (Despre zăpada înghețată) A scîrțîi, a trosni (sub picioare). – Onomatopee.
17. [DLRM] CRÎȘCARE, crîșcări, s. f. Acțiunea de a crîșca și rezultatul ei. ♦ Fig. Nemulțumire, durere; nenorocire.
18. [Scriban] crîșc, V. scrîșnesc.
19. [DOOM 3] crâșcare (reg.) s. f., g.-d. art. crâșcării; pl. crâșcări
20. [DOOM 2] crâșcare (reg.) s. f., g.-d. art. crâșcării; pl. crâșcări
21. [DOOM 3] crâșca (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. crâșc, 3 crâșcă; conj. prez. 1 sg. să crâșc, 3 să crâște
22. [DOOM 2] crâșca (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crâșcă; conj. prez. 3 să crâște
23. [DER] crîșca (crîșc, crîșcat), vb. – 1. A scrîșni din dinți. – 2. A trosni, a scîrțîi. – 2. A trosni, a scîrțîi. – Var. (s)cîrșca, (în)crișca. Creație expresivă, ca crîcni, scrîșni, cf. bg. hrăskam, sb. hrskati (Philippide, II, 709).
24. [DLRLV] CĂRCICA vb. v. crîșca.
25. [DLRLV] CRÎȘCA vb. (Ban., Trans. SV) A scrîșni, a trosni. Kĕrcskedz. Strideo. AC, 345. Iară Diavolul . . . deade a plînge și Iadul a crîsca. IB, 42v Variante: cărcica (AC, 345). Etimologie: formație onomatopeică. Vezi și scîrșcătură, scrîșca, scrîșcare. Cf. s c r î ș c a.
26. [DRAM 2021] crâșcá, crâșc, v.i. (reg.) 1. A scrâșni din dinți (de mânie): „Crâșcă iadu și îmi cere / Să-i dau pe mândra, de-a mere. / -Taci, iadule, nu crâșca” (Memoria, 2001: 99). 2. A scârțâi: „Era iarnă. Crâșca omătu” (Bilțiu, 2007: 290). – Formație onomatopeică (DEX, MDA).
27. [DRAM 2015] crâșca, crâșc, vb. tranz. – (reg.) A scrâșni din dinți de mânie: „Crâșcă iadu și îmi cere / Să-i dau pe mândra, de-a mere. / -Taci, iadule, nu crâșca” (Memoria, 2001: 99). – Formație onomatopeică (DEX, MDA).
28. [DRAM] crâșca, vb. tranz. – A scrâșni din dinți de mânie: „Crâșcă iadu și îmi cere / Să-i dau pe mândra, de-a mere. / -Taci, iadule, nu crâșca” (Memoria 2001: 99). – Formație onomatopeică.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL