1. [DEX '09] CORELATIV, -Ă, corelativi, -e, adj. (Despre idei, factori etc.) Care este în relație reciprocă cu ceva, care indică un raport reciproc. ◊ Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. Conjuncții corelative (și substantivat, f.) = conjuncții care apar la ambele membre ale unei fraze, fiind coordonatoare sau, mai rar, subordonatoare. (Gram.) Element corelativ (și substantivat, n.) = (cuvânt) care intră în corelație cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate. – Din fr. corrélatif.
2. [MDA2] corelativ, ~ă [At: MAIORESCU, L. 35 / Pl: ~i, ~e / E: fr corrélatif] 1 a Care este în corelație (1) cu ceva. 2 a Care indică o corelație (1). 3 a (Îs) Noțiuni ~e Noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. 4 a (Imp) Corespunzător. 5-6 sf, a (Șîs conjuncții ~e) (Conjuncții) care introduc două propoziții coordonate sau o propoziție regentă și una subordonată, în raport de corelație una față de cealaltă. 7 sn Cuvânt sau termen corelativ (1).
3. [CADE] * CORELATIV I. adj. Care arată o relațiune reciprocă între două lucruri: tată și fiu sînt termeni ~i. II. (pl. -ive) sn. Cuvînt corelativ. III. CORELATIVĂ (pl. -ive) sf. 📖 Propoziție corelativă [fr.].
4. [DEX '98] CORELATIV, -Ă, corelativi, -e, adj. Care este în relație reciprocă cu ceva, care indică un raport reciproc. ◊ Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. Conjuncții corelative (și substantivat, f.) = conjuncții care apar la ambele membre ale unei fraze, fiind coordonatoare sau, mai rar, subordonatoare. – Din fr. corrélatif.
5. [DLRLC] CORELATIV, -Ă, corelativi, -e, adj. Care este în relație reciprocă (cu ceva), indicînd un raport reciproc. Factori corelativi. ◊ Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătînd existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gîndirii. «Profesor» și «elev» sînt noțiuni corelative. ▭ Conjuncții corelative (și substantivat, f.) = conjuncții care introduc două propoziții coordonate sau o propoziție regentă și una subordonată, între care există un raport de corelație. Corelativele folosite în limba contemporană pentru propozițiile concesive sînt «totuși», «tot» și «cu» toate a(ce)stea». GRAM. ROM. II 209.
6. [DLRM] CORELATIV, -Ă, corelativi, -e, adj. Care este în relație reciproc cu ceva, indicînd un raport reciproc. ♦ Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătînd existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gîndirii. Conjuncții corelative (și substantivat, f.) = conjuncții care introduc două propoziții coordonate sau o propoziție regență și una subordonată, între care există un raport de corelație. – Fr. corrélatif.
7. [DN] CORELATIV, -Ă adj. Care arată o corelație, un raport reciproc. ◊ Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătînd existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gîndirii; conjuncții corelative (și s.f.) = conjuncții care introduc două propoziții coordonate sau o propoziție regentă și una subordonată, în raport de corelație una față de cealaltă. [< fr. corrélatif].
8. [MDN '00] CORELATIV, -Ă adj. care se află în corelație. ♦ element ~ (și s. n.) = cuvânt (adverb, conjuncție etc.) care intră în corelație cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate; corelator; noțiuni ~e = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. (< fr. corrélatif, lat. correlativus)
9. [Șăineanu, ed. VI] corelativ a. care arată o relațiune între două lucruri, așa că unul presupune necesar pe celălalt: idei corelative.
10. [Scriban] *corelatív, -ă adj. (mlat. correlativus). Care arată relațiunea reciprocă: tată și fiŭ îs terminĭ corelativĭ.
11. [DOOM 3] corelativ2 s. n., pl. corelative
12. [DOOM 3] corelativ1 adj. m., pl. corelativi; f. corelativă, pl. corelative
13. [DOOM 2] corelativ2 s. n., pl. corelative
14. [DOOM 2] corelativ1 adj. m., pl. corelativi; f. corelativă, pl. corelative
15. [DTL] CORELATIV s. n. (< adj. corelativ, -ă < fr. corrélatif): termen din propoziția regentă care exprimă reciprocitatea față de alt termen, introductiv al unei subordonate, ca în exemplul „Acolo s-a dus, 1 /unde l-am trimis.2 /”
16. [DTL] CORELATIV, -Ă adj. (< fr. corrélatif): în sintagmele adverb corelativ, cuvânt corelativ și element corelativ (v.).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL