1. [DEX '09] COPOI, copoi, s. m. 1. Câine de vânătoare de talie mare, care urmărește vânatul după miros; ogar, prepelicar, căpău. ♦ Câine polițist folosit la urmărit. 2. (Arg.) Nume dat agenților de poliție. – Cf. magh. kopó.
2. [MDA2] copoi1 sm [At: CANTEMIR, IST. 110 / V: ~pou, ~pău, că~, căpou, căpău / Pl: ~ / E: cf mg kopo[1]] 1 Câine de vânătoare de talie mare Si: ogar, prepelicar. 2 Câine polițist folosit la urmărit. 3 (Arg) Polițist. 4 (Fig) Persoană care încearcă să descopere posibilitățile unei afaceri.
3. [MDA2] copoi2 v vz copăi[1]
4. [CADE] ❍ COPOI = COPĂI.
5. [DEX '98] COPOI, copoi, s. m. 1. Câine de vânătoare de talie mare, care urmărește vânatul după miros; ogar, prepelicar, căpău. ♦ Câine polițist folosit în urmărit. 2. (Arg.) Nume dat agenților de poliție. – Cf. magh. kopó.
6. [DLRLC] COPOI, copoi, s. m. 1. Cîine de vînătoare care are simțul. mirosului foarte dezvoltat. V. ogar, prepelicar. Atuncea prezida Copoi și sentințe fără apel el da. ALEXANDRESCU, P. 151. Pe cerb că-ntîlnea, Arcul că-ntindea... Copoi c-asmuțea Și mi-l săgeta. TEODORESCU, P. P. 66. ♦ Cîine polițist folosit la urmăriri. 2. Nume disprețuitor dat agenților de poliție din regimul burghezo-moșieresc. A început prefectura să trimită copoii după el. PAS, Z. II 79. – Variante: (regional) capău (NEGRUZZI, S. I 106), căpău (BUDAI-DELEANU, Ț. 306) s. m.
7. [DLRM] COPOI, copoi, s. m. 1. Cîine de vînătoare de talie mare, care urmărește vînatul după miros. V. ogar, prepelicar. ♦ Cîine polițist folosit la urmăririi. 2. Nume disprețuitor dat agenților de poliție din regimul burghezo-moșieresc. – Comp. magh. kopo.
8. [Scriban] copóĭ m. V. copoŭ.
9. [MDA2] căpău sm vz copoi
10. [MDA2] căpoi2 sn vz copoi
11. [MDA2] copăi vt [At: DAMÉ, T. 62 / V: ~poi / Pzi: ~esc / E: vsl копати, srb. kopati, bg. копая] (Trs) A prăși.
12. [MDA2] copău sn vz copoi
13. [MDA2] copou sm vz copoi
14. [CADE] ❍CĂPAUCĂ (pl. -ci) sf. Mold. 🐒 Femela copoiului: Vornicul Ureche zice că numele țării vine de la căpauca Iui Dragoș NEGR. [căpău].
15. [CADE] ❍CĂPĂU sm. Olten. Mold. Tr.-Carp. 🐒 = COPOIU: nimeriră pe-acolo nescai vînători cu căpăi și cu ogari RET. [ung. kopó].
16. [CADE] ❍ COPĂI (-ăesc) vb. tr. Olten. Băn. 🚜 A îngropa porumbul, a-l mușuroi [srb. kopati].
17. [DLRLC] CAPĂU s. m. v. copoi.
18. [DLRLC] CĂPĂU s. m. V. copoi.
19. [Șăineanu, ed. VI] copoiu m. 1. câine mare de vânat care descopere și sgornește fiara; 2. fig. agent de poliție foarte îndemânatec. [Ung. KOPO].
20. [Scriban] copóŭ m. (ung. kopó, de unde și ceh. kopoy, rut. kapúy). Est. Cîne care adulmecă vînatu în pădure, îl scornește și-l alungă chefnind pînă-l aduce spre vînător. – Fig. Polițist ager. – În nord capăŭ; în sud copoĭ, pl. tot așa (de unde bg. kopóĭ). V. ogar și prepelicar.
21. [DOOM 3] copoi s. m., pl. copoi, art. copoii
22. [DOOM 2] copoi s. m., pl. copoi, art. copoii
23. [MDO] copoi
24. [IVO-III] copoiu, -poi.
25. [DER] copoi (copoi), s. m. – 1. Cîine polițist, cîine de vînătoare. – 2. Polițist, spion. – Var. copou, capău, căpău. Mag. kopó (Miklosich, Fremdw., 96; Cihac, II, 493; Gáldi, Dict., 112). Forma primitivă este copou, de la al cărui pl. s-a format un nou sing. (cf. Byck-Graur 22). – Der. căpaucă (var. capaucă, copaucă, copoaică), s. f. (cățea de vînătoare); copoiesc, adj. (propiu copoilor); copoiește, adv. (în felul copoilor). Din rom. provine bg. kopoi (Capidan, Raporturile, 216).
26. [Onomastic] COPOI subst. 1. Copoiu (Puc); Copoești s. (Dm). 2. Copoul t. (la Iași), formă mold,
27. [Argou] copoi, copoi s. m. polițist
28. [DAR] copăi, copăiesc, vb. IV (reg.) a săpa, a prăși, a mușuroi (pământul).
29. [DRAM 2021] capău, căpăi, (căpău), s.m. (reg.) Câine de vânătoare, copoi: „Cu urechi ca de capăi, / Bate-o, Doamne, că hâdă-i” (Bârlea, 1924, II: 162). ■ (onom.) Căpăi, poreclă pentru locuitorii din Libotin. – Var. a lui copoi (Scriban, DEX, MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL