1. [DEX '09] CONVINS, -Ă, convinși, -se, adj. Care a dobândit o convingere, care are convingerea că...; încredințat; ferm, hotărât. – V. convinge.
2. [MDA2] convins, ~ă a [At: (a. 1855) URICARIUL V, 194/15 / Pl: ~nși, ~e / E: convins] 1 Care a fost determinat să adopte o părere. 2 Care este încredințat că... 3 Ferm.
3. [CADE] * CONVINS adj. 1 p. CONVINGE ¶ 2 Încredințat ¶ ¶ C. NECONVINS.
4. [DLRLC] CONVINS, -Ă, convinși, -se, adj. Care a dobîndit o convingere; ferm în convingerile sale; încredințat. Partizan convins al luptei pentru pace. ▭ Membrii de partid din sindicate trebuie să fie convinși că munca sindicală poate fi dusă cu succes numai pe baza metodelor de convingere, a disciplinei tovărășești, a dezvoltării unei largi inițiative creatoare. REZ. HOT. I 61.
5. [DLRM] CONVINS, -Ă, convinși, -se, adj. Care a dobîndit o convingere; ferm în convingerile sale; încredințat. – V. convinge.
6. [Șăineanu, ed. VI] convins a. care crede în realitatea unui lucru.
7. [Scriban] *convíns, -ă adj. Pătruns de o ideĭe: conservator convins.
8. [DEX '09] CONVINGE, conving, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge).
9. [MDA2] convinge [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: conving / E: lat convincere după învinge] 1 vt A determina pe cineva, prin dovezi și argumente, să adopte o părere. 2 vt A determina pe cineva să recunoască veridicitatea unui lucru. 3 vr A se încredința de ceva. 4 vr A ajunge la recunoașterea unui adevăr. 5 vt A determina pe cineva să facă un lucru.
10. [CADE] * CONVINGĂTOR adj. verb. CONVINGE. Care e în stare să convingă ¶ ¶ C. NECONVINGĂTOR.
11. [CADE] * CONVINGE (-ving) I. vb. tr. 1 A aduce pe cineva, prin raționament, prin dovezi sigure, să recunoască adevărul unui lucru, asupra unui fapt ¶ 2 A îndupleca. II. vb. refl. A se încredința, a se pătrunde de adevărul unui lucru [lat.].
12. [DLRLC] CONVINGE, conving, vb. III. Tranz. (Construit cu prep. «de», «despre» sau cu o propoziție completivă introdusă prin «că» sau «să») A face pe cineva să adopte o părere, pe bază de dovezi și argumente, să se încredințeze de ceva, să recunoască ceva ca adevărat. Partidul sădește adînc în conștiința comuniștilor învățătura că a conduce înseamnă a ști să convingi masele de justețea politicii partidului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2704. ◊ Refl. A-și da seama, a recunoaște (că ceva este într-un anumit fel). Ion Mititelu crede că a cîștigat lozul cel mare, apoi se convinge că s-a înșelat. V. ROM. noiembrie 1953, 284. În sfîrșit, v-ați convins că nu-i nici o primejdie de trecut prin codru. ALECSANDRI, T. I 429. – Forme gramaticale: perf. s. convinsei, part. convins.
13. [DLRM] CONVINGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe baza de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Lat. lit. convincere (după învinge).
14. [DN] CONVINGE vb. III. tr. A face pe cineva prin probe, prin argumente etc. să recunoască adevărul sau să adopte o părere într-o anumită chestiune. ♦ refl. A-și da seama, a se încredința că ceva este într-un anumit fel. [P.i. conving, perf. s. -insei, part. -ins. / < lat., it. convincere, după învinge].
15. [MDN '00] CONVINGE vb. I. tr. a face pe cineva să recunoască un lucru, să adopte o părere. II. refl. a se încredința de ceva. (< lat. convincere)
16. [Șăineanu, ed. VI] convinge v. 1. a sili prin raționamente sau probe evidente, a recunoaște adevărul unui fapt; 2. a se asigura de realitatea unui lucru.
17. [Scriban] *convíng, -víns a -vínge v. tr. (lat. convincere, fr. convaincre. V. înving). Fac pe cineva să creadă ce spun eŭ. V. refl. Mă asigur, mă încredințez.
18. [DOOM 3] convinge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conving, 3 sg. convinge, perf. s. 1 sg. convinsei, 1 pl. convinserăm, m.m.c.p. 1 pl. convinseserăm; conj. prez. 1 sg. să conving, 3 sg. să convingă; ger. convingând; part. convins
19. [DOOM 2] convinge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conving, perf. s. 3 sg. convinse; part. convins
20. [DER] convinge (conving, convins), vb. – A face pe cineva să adopte o părere. Lat. convincere (sec. XIX), asimilat la conjug. lui a învinge. – Der. convicțiune, s. f. (înv.), înlocuit de convingere, s. f.; convingător, adj.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL